Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1042/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1042/COM

Ședința publică din 1 octombrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 452/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -, în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin. 2.proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 452/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -, judecătorul sindic respinge cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților cu domiciliul în, str. 4 -, Germania și, domiciliat în mun. T,-,. A,. 15, jud.

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, închide procedura insolvenței față de debitorul SC SRL, cu sediul social în Mun. T,-, Județul T, J-, CUI -, reprezentată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență -. cu sediul în mun. T,-, Sc. B, Ap.7, Județul T, în contradictoriu cu creditor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T cu sediul în mun. T, Calea nr.2. Județul T, AVAS B cu sediul în mun. B,--11, sector 1.

A dispus radierea debitorului SC SRL din registrul comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, descarcă lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență -. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut, cu privire la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar, că nu sunt întrunite disp. art. 138 din Legea insolvenței, față de modificarea adusă prin OUG 173/2008 publicată în Of. Partea I, nr. 792/26.11.2008, în sensul că lichidatorul judiciar nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei, pentru a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, care se impunea a fi întocmit în 60 de zile de la desemnare și nu a nominalizat persoanele răspunzătoare de starea de insolvență.

A constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 24/09.01.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,

Având în vedere că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative,

În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței, radierea debitorului din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva sentinței comerciale nr. 452/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul - a formulat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării aspectelor învederate pe larg în cererea de recurs.

Arată că este vorba de un caz inedit, în care judecătorul fondului a refuzat să judece o cerere cu care a fost astfel legal investit.

Învederează că lichidatorul judiciar al debitoarei a formulat o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere pe care judecătorul sindic era obligat sa o analizeze în fond nu să o respingă ca inadmisibilă.

Nerespectarea procedurii cade sub incidența prevederilor art. 105, alin. 2 din Codul d e Procedură Civilă, potrivit cărora întocmirea de acte procedurale cu neobservarea formelor legale atrage după sine nulitatea respectivelor acte dacă prin aceasta s-a adus părților o vătămare.

În cazul de față, vătămarea la care se face referire este evidentă.

Examinând recursul declarat, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, în baza art. 306, alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Singurele critici aduse de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sentinței atacate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori sociali ai debitoarei falite, însă aceste critici nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele enumerate de acest text de lege.

În conformitate cu alin. 3 al art. 138, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Lichidatorul judiciar, prin cererea înregistrată la prima instanță, a solicitat judecătorului-sindic, în temeiul art. 138, alin. 1, lit. d din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori ai debitoarei, considerând că această normă este incidentă în speță deoarece nu au depus la dosar actele societății

Prima instanță a respins însă această cerere.

În speță, deși lichidatorul judiciar a formulat cerere pentru angajarea răspunderii patrimoniale, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat prezentul recurs, criticând hotărârea tribunalului sub aspectul respingerii cererii ca inadmisibilă.

Legea 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.

Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.

Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.

Condițiile promovării acțiunii civile sunt: existența unui drept, calitatea procesuală, interesul și capacitatea procesuală.

În speță, deși creditoarea are interes, art. 138 din Legea 85/2006 nu îi conferă calitatea de a cere angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența.

Neavând calitatea și, deci, nici dreptul de a formula o anumită cerere în cadrul unei proceduri, respectiva persoană nu poate critica, pe calea recursului, soluția dată respectivei cereri formulată de o altă persoană.

Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 452/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. - - DR. - - - -

GREFIER,

Red. /15.10.2009

Tehnored./15.10.2009//2 ex.

Instanță fond: Tribunalul Timiș

Jud.

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1042/2009. Curtea de Apel Timisoara