Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 342/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 342

Ședința publică de la 29 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi

JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu

Judecător I -

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe lichidator COMPANIA LICHIDATORI, recurent, recurent, recurent, recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.I, recurent B și pe intimat SC " " SA, intimat.. PT. COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI I-DIRECȚIA TERITORIALĂ I, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale nr. 169/S/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurenții-pârâți, și și cons. jur. pentru recurenta-creditoare AVAS B, lipsă fiind reprezentanții legali ai recurentului-lichidator COMPANIA LICHIDATORI, ai recurentului-creditor I, ai intimatei-debitoare SC Comunications SA și ai intimatului-creditor.. PT. COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI I-DIRECȚIA TERITORIALĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la al 2 lea termen de judecată iar intimatul-creditor.. PT. COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI I-DIRECȚIA TERITORIALĂ Iad epus întâmpinare.

Av. pentru recurenții-pârâți, și învederează instanței că lichidatorul nu a timbrat.

Instanța, având în vedere că lichidatorul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, revine asupra măsurii de obligare a lichidatorului la plata taxelor judiciare de timbru, înlăturând-

Av. pentru recurenții-pârâți, și invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurenților-creditori I și AVAS B, considerând că recursul trebuia declarat de către lichidator.

Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a recurenților-creditori I și AVAS

Cons. jur. pentru AVAS B solicită respingerea excepției deoarece lichidatorul acționează în numele debitorilor.

În replică, av. precizează că recursul trebuia declarat de Adunarea generală nu de fiecare debitor în nume propriu.

Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.

Av. pentru recurenții-pârâți, și solicită admiterea recursului și precizează că lichidatorul se află în culpă procesuală. Cu cheltuieli de judecată.

Cons. jur. pentru AVAS B solicită respingerea recursului și învederează instanței că lichidatorul acționează în numele debitorilor și nu din proprie inițiativă. Precizează că lichidatorul doar sesizează instanța, puterea decizionară aparținând acesteia. Consideră că managementul debitorului este defectuos și nu s-a ținut corect contabilitatea de către acesta.

În replică, av. precizează că în baza art. 138, numai lichidatorul poate formula cererea de recurs.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului comercial d e față.

Prin sentința comercială nr. 169/S/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-a dispus:

Respinge excepția nulității cererii de stabilirea a răspunderii personale, invocată de către pârâți.

Respinge cererea formulată de către lichidatorul judiciar Compania Lichidatori, cu sediul în mun. I,-, jud. I, cod de identificare fiscală RO -, număr de ordine în 198, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0060 având ca obiect stabilirea răspunderii personale a foștilor administratori statutari ai debitoarei SC, cu sediul social în mun. I,-, - scara A, etaj 2,. 5, jud. I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, CUI R -, - și, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat, cu sediul în mun. I, str. - nr. 21, -asarabia, scara B, etaj 5,. 25, jud., ca neîntemeiată.

Respinge cererea pârâților de obligare a lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul dispozițiilorart.131din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ispune închiderea procedurii insolvenței debitorului SC, cu sediul social în mun. I,-, - scara A, etaj 2,. 5, jud. I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, CUI R -.

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul dispozițiilorart.136din Legea privind procedura insolvenței, escarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Aprobă devizul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar Compania Lichidatori și dispune plata către acesta a sumei de2.800 leidin fondul de lichidare.

În temeiul dispozițiilorart.135din Legea privind procedura insolvenței, dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Cererea promovată de către lichidatorul judiciar vizând stabilirea răspunderiipersonale a foștilor administratoriai debitoareiSC, cu sediul social în mun. I,-, - scara A, etaj 2,. 5, jud. I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, CUI R -, astfel cum a fost precizată, întrunește elementele esențiale prevăzute de dispozițiile art. 112 din Codul d e procedură civilă, astfel încât urmează a fi respinsă excepția nulității, ca neîntemeiată. În condițiile în care cererea în stabilirea răspunderii permite obligarea subiecților activi la acoperirea pasivului rămas neacoperit al debitorului, instanța apreciază că acest specific al răspunderii speciale permite și lipsa evaluării prejudiciului efectiv de către titularul cererii, acesta urmând a se definitiva în procedura executării silite, pe baza tabelului definitiv al creanțelor.

Pe fond, însă, cererea urmează a fi respinsă în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.

În reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că prin culpa lor, administratoriiau cauzat starea de insolvențăa societății prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale alin. 1 al articolului menționat iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.

Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, elemente care nu au fost probate în persoana administratorilor - pârâți, - și.

Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâții că ar fi"dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți",astfel cum impun dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c, în condițiile în care societatea debitoare este dizolvată de drept încă din anul 2002, având desemnat lichidator judiciar, și însuși lichidatorul judiciar susține că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica aspecte concrete referitoare la activitățile desfășurate de către debitor și de către pârâți. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâților a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia.

Răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvență, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispozițiile sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și asupra altor acțiuni sau omisiuni ulterioare ivirii stării de insolvență. Această formă specială de răspundere este instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, fie prin reprezentantul său care în procedura falimentului este lichidatorul judiciar (cum este situația de față), fie prin subrogarea în drepturile sale a unui creditor, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.

Răspunderea administratorului fiind o răspundere mixtă, reclamantul trebuia să dovedească săvârșirea de către pârâți a uneia din faptele incriminate limitativ, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale, astfel cum rezultau din actul constitutiv și/sau statut, sau a celor legale, situație în care culpa sa era prezumată, sau printr-o acțiune, situație în care culpa trebuia dovedită, fiind vorba despre o răspundere delictuală specială. Însă, chiar și în situația în care s-ar reține neîndeplinirea uneia din obligațiile statutare sau legale, atitudine culpabilă, dacă această atitudine nu se încadrează în una din situațiile enumerate limitativ în art. 138 alin. 1, răspunderea specială nu poate fi antrenată.

În condițiile expuse, se impune soluția de respingere a cererii promovată de către reclamant, nefiind probată în sarcina pârâților vreo activitatea delictuală de natura faptelor enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Analizând, însă, cererea pârâților de obligare a lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată, instanța apreciază că această cerere nu este întemeiată, întrucât lichidatorul judiciar acționează în numele și pentru debitor, ca un reprezentant al acestuia, desemnat de către JUDECĂTOR 3: Iulia Miler l-sindic sau de către creditori, după caz, atribuțiile sale de reprezentare fiind similare celor ale oricărui practician (avocat, consilier juridic), astfel încât nu poate fi obligat personal practicianul în insolvență la achitarea cheltuielilor efectuate de către pârâți în cadrul acestei proceduri.

Constatându-se în cadrul procedurii că nu au fost identificate bunuri care să poată fi supuse lichidării, debitorul nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, propunere notificată părților fără a se formula obiecțiuni.

În condițiile în care debitorul aflat în insolvență, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor, procedura este lipsită de obiect, astfel încât se va dispune potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.

Totodată, pentru activitatea desfășurată de administratorul judiciar, se va încuviința decontul depus de acesta, plata urmând să se facă din fondul de lichidare, lipsind disponibilitățile bănești în contul debitorului.

Împotriva acestei au declarat recurs: Compania Lichidatori I în calitate de lichidator judiciar al N ord - Comunication SA și, și, considerând- nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului Compania Lichidatori I în calitate de lichidator judiciar al Comunications SA I, susține că:

Prin sentința comercială nr. 169o/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic, în dosarul nr- (nr. format vechi 114/2006) s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului Comunications SA cu sediul în I, cu aprobarea doar a decontului de cheltuieli nr. 281/22.02.2007; decontul suplimentar de cheltuieli nr. 1443/31.03.2008 fiind omis de la analiză și aprobare.

Având în vedere cele menționate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul aprobării decontului suplimentar de cheltuieli nr. 1444/31.03.2008, existent la dosarul cauzei aflat pe rolul Tribunalului Iași -judecător sindic.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și art. 8 alin. 2, art. 77 din Legea 85/2006.

Față de aceste motive se solicită admiterea recursului.

Recurenții, - și - critică sentința primei instanțe, considerând-o nelegală, motivat de faptul că prin respingerea cererii acestora de acordare a cheltuielilor de judecată s-a încălcat practic dispoziția art. 274 Cod procedură civilă.

Se susține că mergându-se pe exonerarea lichidatorului judiciar de la plata cheltuielilor de judecată în condițiile art. 274 Cod procedură civilă, se practică o interpretare contrară a textului menționat și unui principiu afirmat în jurisprudența europeană, potrivit căruia părțile trebuie tratate egal pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte în proces.

În drept se invocă disp. art. 274 Cod procedură civilă.

Față de aceste motive se solicită admiterea recursului.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs I - I, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului se susține că societatea se afla în imposibilitate de plată (respectiv de achitare a creanțelor rezultă și din raportul de activitate aferent anului 1999 - prin care se declară că datoriile către bugetul de stat erau foarte mari.

În aceste condiții, administratorii societății se fac vinovați de neîndeplinirea dispozițiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, în vigoare la acel moment, conform cărora debitoarea avea obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Arată că reprezentanții legali ai debitoarei deși aveau cunoștință despre debitele curente și cele restanțe, despre faptul că nu se reluau sume de bani prin conturile curente, nu au respectat dispozițiile legale invocate, contribuind astfel la majorarea creanțelor, dovedindu-se a fi de rea credință.

Acest act de pasivitate manifestat de administratori -în perioadele în care erau numiți cu puteri depline - a condus la majorarea pasivului societății, fiind incidente disp. art. 137 lit. e din Legea 64/1995, actual 138 din Legea 85/2006.

Potrivit principiilor generale de răspunderi, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități, ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia să fie întreprinsă de către anumite persoane, conduc la atragerea răspunderii patrimoniale ale acestora. Fiind o societate pe acțiuni, atribuțiile, îndatoririle, competentele și obligațiile administratorilor sunt menționate în art. 72, 73 și 144 și urm. din Legea 31/1990, privind societățile comerciale.

Astfel, art. 144 din Legea 31/1990 prevede la alin. 4 ca: Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediat dacă, având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia, nu le comunică cenzorilor sau auditorilor financiari.

5: În societățile care au mai mulți administratori răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului de administrație, împotrivirea lor și i-au încunoștințat despre acestea, în scris, pe cenzori și după caz, pe auditorii financiari.

Din dispozițiile legale expuse rezultă că răspunderea pentru daune aduse prin greșita administrare este convertită în răspunderea solidară a tuturor administratorilor ce alcătuiesc consiliul.

De altfel și cenzorii, sesizând rezultatele financiare ale societății, aveau posibilitatea să atragă atenția conducerii unității debitoare, odată cu raportul de activitate și prezentarea bilanțurilor, despre riscul intrării în stare de insolvență, ceea ce, în baza prevederilor legii 64/1995, presupunea deschiderea procedurii falimentului.

În ce îl privește pe, acesta s-a aflat și la conducerea SC SA, totodată îndeplinind și calitatea de administrator al SC SRL I, precum și la SC SA. Aceste firme au înregistrat datorii foarte mari la bugetul de stat, ceea ce denotă că organele de conducere ale debitoarei din prezenta cauză, nu și-au îndeplinit corect atribuțiile la nici una din societățile enumerate anterior și ajunse în procedura de insolvență/faliment.

Aceste funcții în toate aceste firme, le creau părților un interes personal, în sensul disp. art. 137 lit. c din Legea 64/1995, (actual 138 din Legea 85/2006), în continuarea activității societății Comunications, Distribution, -, etc. întrucât beneficiau de o anumită indemnizație lunară (ca membru și administrator).

Și incidența disp. art. 137 lit. d din Legea 64/1995, actual art. 138 din Legea 85/2006 - este evidentă și rezultă clar din situația prezentată pe site care constată că ultimul

bilanț contabil a fost depus la organul fiscal la 31.12.1999, precum și diferențe la taxele și impozitele datorate, accesorii aferente calculate pentru neplata acestora la termen.

Același dezinteres l-au manifestat administratorii statutari și față de lichidatorul judiciar, nepunându-i la dispoziție actele de evidență contabilă pentru a-și putea îndeplini atribuțiunile prevăzute de Legea 85/2006. Raportul final al lichidatorului judiciar menționează această stare de dezinteres a administratorilor, prin faptul că, deși au fost notificați cu confirmare de primire, de mai multe ori, aceștia nu l-au contactat pentru a oferi măcar informații cu privire la patrimoniul societății, actele de evidență contabilă, contracte, conturi, etc.

Din toate aceste aspecte rezultă clar raportul de cauzalitate între prejudiciul cauzat creditorilor (respectiv bugetului de stat) și actele/faptele/acțiunile/inacțiunile administratorilor care s-au succedat la conducerea SC Comunications

Invocă încă o dată disp. art. 144 din Lege 31/1990 și art. 73 din același act normativ, coroborat cu act 138 din Legea 85/2006, raportând la aspectele prezentate, din care rezultă răspunderea pentru daune aduse prin greșita administrare este convertită în răspunderea Comunications SA I, fapt pentru care solicită admiterea acțiunii în sensul obligării foștilor administratori, la plata pasivului neacoperit în cadrul procedurii.

În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8,9; art. 304 ind. 2 Cod procedură civilă; art. 2, art. 138 alin. 1 lit. a,b,c,d din Legea 85/2006, art. 73 din Legea 31/1990.

Față de aceste motive se solicită admiterea recursului în sensul celor prezentate.

De asemenea, a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe și B, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă;

Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Hotărârea instanței a fost luată fără să se ia în considerare că, în cauză au fost identificate fapte care fac incidente prevederile legale menționate. Așa cum este menționat și în cuprinsul prezentei hotărâri, lichidatorul judiciar, cu toate diligențele făcute, nu a putut intra în posesia documentelor legale, deoarece foștii administratori au refuzat orice fel de colaborare.

Mai mult, chiar dacă o astfel de cerere nu ar fi fost formulată nici de lichidatorul judiciar, nici de creditori, în baza autorizării instanței, instanța de fond, în virtutea rolului său activ, sesizând aspectele indubitabile ale vinovăției foștilor administratori ai debitoarei, ar fi trebuit să pună în discuția părților oportunitatea atragerii răspunderii patrimoniale a foștilor administratori.

Nu poate fi calificată ca obiectivă poziția instanței care a ignorat actele de la dosarul cauzei din care reiese vinovăția fostei conduceri pentru ajungerea falitei în încetare de plăți.

Judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006. Este evident că faptele fostei conduceri trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea -credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să poată să-i acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Motivarea hotărârii instanței de fond nu poate fi acceptată fără critici, deoarece s-ar creat o practică judiciară deosebit de periculoasă, creditorii fiind puși în situația de a nu mai avea nicio cale pentru recuperarea creanțelor, chiar dacă administratorii debitoarei ar fi săvârșit vreuna din faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 185/2006, ceea ce este în totală contradicție atât cu principiile procedurii speciale a insolvenței, cât și cu scopul legii prevăzut la art. 2.

Nu trebuie ignorate nici dispozițiile legale, cu caracter imperativ, cuprinse în art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, prin care "Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei lei (Legea nr. 85/2006) în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență".

Prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor aer. 138 din Legea nr. 85/2006, deși în cauză sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale anterior menționate.

a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către instanța de judecată a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.

Din considerentele hotărârii criticate nu rezultă sub nici un aspect motivele care au constituit baza luării acestei hotărâri, fiind o simplă afirmație a instanței de fond, exprimată printr-o simplă frază. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în mod constant ca motiv de casare -insuficienta motivare -. Astfel insuficienta motivare este echivalentă cu lipsa motivării în sine, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii neputând ține loc analizei pe care instanța de fond este obligată să o facă înainte de a dat o hotărâre. Analiza întregului probatoriu reprezintă efectiv arătarea în scris a rațiunilor ce au determinat instanța de judecată să admită sau să respingă o cerere, fiind o lucrare subiectivă care cuprinde tot meritul instanței de judecată și aportul acesteia la aflarea adevărului în cauza dedusă judecății.

Principiul rolului activ al judecății este unul din principiile fundamentale ale desfășurării oricărui proces, principiu consacrat instituțional prin dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă.

Principiul rolului activ al judecătorului trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților în scopul aflării adevărului.

Acest principiu se află într-o conexiune logică și necesară cu principiul adevărului; aceasta din urmă ar fi greu, dacă nu chiar imposibil de realizat, dacă legea nu i-ar conferi judecătorului un rol activ.

În exercitarea rolului activ, judecătorului îi revine obligația de a pune în dezbaterea părților, din oficiu, orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea duce la dezlegarea cauzei, chiar dacă acestea nu au fost menționate în mod expres, în cererile părților. În situația de față, judecătorul sindic ar fi trebuit să constate, o dată cu stabilirea faptului că debitoarea a ajuns în stare de insolvență, că această stare este urmare a activității sau inactivității organelor de conducere ale debitoarei; or, acest fapt nu se desprinde din cuprinsul sentinței recurate.

Încălcarea acestui principiu fundamental de către instanța de judecată constituie prin el însuși motiv de atacare a hotărârii astfel pronunțate.

Judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 186/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau a favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea -credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Prevederile art. 138 nu conțin în mod explicit creanța culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți; această omisiune nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membri ai organelor de conducere -. (, Regimul juridic al insolvenței).

În aceeași interpretare, modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind dimpotrivă vinovăția acestor membri, noțiune care, în toate ramurile de drept, desemnează intenția și culpa propriu -zisă.

În drept se invocă dispozițiile art.299 -316 Cod procedură civilă; art. 138 și urm. din Legea 85/2006.

Față de aceste motive se solicită admiterea recursului.

Legal citat intimatul Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației - Direcția Teritorială I, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de, și, ca nefondat, achiesând în același timp la recursurile declarate de, I - I;

Analizând motivele de recurs ale tuturor recurenților, în concordanță cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale invocate, instanța de recurs constată că toate recursurile sunt nefondate.

În sensul deciziei pronunțate, instanța de recurs a reținut că în ce privește motivul de recurs invocat de Compania Lichidatori I în calitate de lichidator judiciar al Este Comunications, acesta apare ca nefondat deoarece, instanța de fond (judecător sindic) legal a aprobat cheltuielile de procedură efectuate de recurentă pe perioada lichidării, prezentate prin decontul de cheltuieli nr. 281/22.02.2007, nu și decontul suplimentar de cheltuieli depus la 1.04.2008 (1444/31.03.2008) ce nu apărea ca justificat, nefiind dovedit cu probe certe.

Referitor la motivul recursului declarat de, și, acesta apare ca nefondat, deoarece motivarea instanței de fond a motivului pentru care nu a obligat Compania Lichidatori I la plata cheltuielilor de judecată este pe deplin justificat pe textul art. 274 Cod procedură civilă, deoarece procedura insolvenței este o procedură specială, în cadrul cărei activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar, inclusiv acțiunile sale în justiție, nu pot fi considerate ca pretenții personale în sensul acelui articol. Astfel, prima instanță legal respins cererea acestora de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată.

Față de motivele de rec comune invocate de I - I și de către B și care se referă la faptul că în mod netemeinic prima instanță a respins cererile lichidatorului judiciar de stabilire a răspunderii personale a foștilor administratori statutari ai debitoarei Comunications I, instanța de recurs a reținut că din probele administrate, respectiv înscrisuri, nu rezultă că foștii administratori ar fi săvârșit vreuna din faptele prevăzute de art. 138 lit. a,b,c, și d din Legea 85/2006.

Astfel nu s-a făcut dovada că aceștia ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu (lit. a) și nici că au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, ducând astfel la ajungerea în insolvență a societății debitoare (lit. b).

De asemenea nu s-a dovedit cu probe nici că ar fi depus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți (lit. c) și nici că ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că ar fi făcut să dispară documente contabile sau că nu ar fi ținut contabilitatea conform dispozițiilor legale (lit. d).

În lipsa unor dovezi concludente a culpei administratorilor și că aceasta să fi condus la ajungerea debitoarei în încetare de plăți, nu poate fi reținută răspunderea personală a acestora pentru acoperirea unei părți din pasivul debitoarei, cum de altfel legal și temeinic s-a pronunțat și instanța de fond.

În concluzie, instanța de recurs va respinge recursurile și va menține sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de: Compania Lichidatori I în calitate de lichidator al Comunications;, și, I - I și B împotriva sentinței nr. 169/S din 08.04.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

03.11.2008

Tribunalul Iași:

-

Președinte:Radu Cremenițchi
Judecători:Radu Cremenițchi, Traian Șfabu, Iulia Miler

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 342/2008. Curtea de Apel Iasi