ICCJ. Decizia nr. 1251/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1251/2004
Dosar nr. 540/2002
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 iulie 1996, la Tribunalul Constanţa, sub nr. 2630/1996, reclamanta, SC E.U. SRL Caransebeş, a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.S. SRL Constanţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pe pârâtă la plata sumei de 203.082.405 lei cu titlu de tarif încasat şi neachitat, reprezentând 50% din tariful de racordare încasat de la clienţi şi din taxa de abonament pentru întreţinere şi service; obligarea la plata de penalităţi, conform Legii nr. 76/1992, modificată prin OG nr. 18/1994, începând cu data de 1 august 1993 şi până în prezent, în sumă de 203.082.405 lei; obligarea la plata daunelor şi prejudiciilor suferite, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6171 din 12 octombrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, a admis excepţia de neexecutare invocată de către pârâtă şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale: efectuarea lucrărilor de construire a reţelei, punerea în funcţiune şi predarea în bună stare de funcţionare a reţelei, executarea eventualelor remedieri înainte de recepţia lucrării; a mai reţinut că, potrivit raportului de contraexpertiză, reclamanta nu a mai livrat sau facturat materiale către pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 1437 din 3 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în ce priveşte apelul reclamantei, că, potrivit raportului de expertiză, în raport cu obligaţiile asumate de părţi în contract, rezultă că părţile s-au desocotit şi, de la 27 februarie 1994, apelanta nu a mai contribuit cu nimic la construcţia reţelei. A fost respins şi motivul de apel conform căruia, în mod greşit, nu s-au acordat penalităţi, întrucât acestea nu au fost prevăzute în contractul de asociere în participaţiune şi, ca atare, s-a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond nu le-a acordat.
Referitor la apelul formulat de pârâtă, s-a reţinut că din actele dosarului nu rezultă că apelanta-pârâtă a făcut dovada achitării onorariului de avocat, în cuantum de 1.000.000 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Recurenta-reclamantă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicită: admiterea acestuia, casarea în totalitate a deciziei curţii de apel şi, rejudecându-se fondul, aplicarea corectă a legii, cât şi a împrejurărilor ce au fost deplin stabilite, admiterea cererilor formulate şi obligarea pârâtei la plata sumei cerute prin acţiunea introductivă, cu majorările solicitate pe parcurs în varianta 1 – 8.442.287.857 lei şi în varianta 2 – 4.145.036.454 lei, plus 50.000.000 lei daune; trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa competentă, administrarea probelor solicitate (expertiză tehnică, martori) probe ce au fost respinse şi după administrarea probelor solicitate, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Recurenta arată astfel, în esenţă, că hotărârea pronunţată de curtea de apel este criticabilă sub următoarele aspecte:
- având în vedere natura comercială a litigiului, cadrul juridic fiind art. 251 şi urm. C. com., instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul acestuia, prin trimiteri şi invocând alte instituţii de drept;
- s-a reţinut o stare de fapt contradictorie în raport cu probele existente, neluându-se în considerare toate cererile formulate şi nestăruindu-se în aflarea adevărului în cauză, contrar dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.;
- s-a analizat greşit motivul invocat cu privire la excepţia de neexecutare a contractului, apreciindu-se că este o eroare materială;
- hotărârea pronunţată nu cuprinde o motivare clară şi precisă cu privire la motivele ce au determinat instanţa să respingă apelul;
- greşit s-a respins cererea prin care s-au solicitat penalităţi, întrucât acestea au fost prevăzute în contractul de asociere şi tot greşit au fost respinse cheltuielile de judecată.
Pe parcursul soluţionării recursurilor declarate de părţi, la cererea instanţei, recurenta-reclamantă a precizat că suma contestată prin prezentul recurs este în cuantum de 2.077.568.227 lei.
Recurenta-pârâtă, întemeindu-şi criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică aceeaşi decizie a curţii de apel, sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., susţinând că, în mod greşit, nu au fost acordate toate cheltuielile de judecată, respectiv, şi onorariul de avocat, în sumă de 10.000.000 lei, reţinându-se că nu a fost dovedit, deoarece cu chitanţa anexată la notele scrise, aflate la dosarul de la fond, s-a făcut această dovadă.
Recursurile nu sunt fondate şi vor fi respinse în consecinţă, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte recursul reclamantei, se constată că acesta nu este fondat, întrucât reclamanta nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel, referitor la excepţia de necompetenţă materială a instanţei comerciale, se reţine că nu este fondată şi va fi respinsă ca atare, neexistând nici un dubiu asupra naturii litigiului de faţă, care, având în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, generate de modul în care părţile, societăţi comerciale, şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau în baza unui contract de asociere în participaţiune şi actului adiţional al acestuia, este de natură comercială, iar competenţa materială aparţine indiscutabil instanţelor comerciale.
Pe fondul cauzei, se constată că susţinerea recurentei, potrivit căreia hotărârea instanţei de apel a reţinut o stare de fapt contradictorie în raport cu probele administrate, fără a fi avute în vedere toate cererile formulate şi fără a stărui suficient pentru aflarea adevărului în cauză, nu este fondată.
În cauză au fost administrate probe cu acte, expertize şi contraexpertize, cărora li s-a dat o interpretare corectă şi s-a stabilit judicios că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau în baza contractului de asociere în participaţiune, în sensul că, după data de 12 decembrie 1993, nu a mai livrat şi nici nu a mai facturat livrări de materiale către pârâta, SC T.S. SRL Constanţa, prin protocolul intervenit între părţi la data de 27 februarie 1994, acestea s-au desocotit şi, începând cu această dată, reclamanta nu a mai contribuit cu nimic la construcţia reţelei.
Excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantă, invocată de pârâtă, a fost în mod corect admisă, reţinându-se că, din probatoriul administrat, rezultă că reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii, împrejurare în care nu mai putea pretinde ca pârâta să şi le îndeplinească pe ale sale şi tot corect s-a arătat că, dacă, în considerentele care sunt în sensul admiterii excepţiei, s-a consemnat greşit că excepţia este neîntemeiată, este evident că ne aflăm în prezenţa unei erori materiale, atât timp cât între minută, pe de-o parte, şi motivarea sentinţei în fapt şi în drept şi dispozitivul acesteia – pe de altă parte, există o deplină concordanţă.
Criticile privind nemotivarea corespunzătoare a deciziei, de asemenea, nu pot fi reţinute pentru că, prin sistematizarea motivelor de apel, au fost examinate şi soluţionate toate motivele formulate de apelanta-reclamantă în apelul său, instanţa nefiind ţinută să urmărească întocmai ordinea în care acestea au fost expuse şi nici logica proprie a apelantei în prezentarea lor.
În ce priveşte penalităţile s-a reţinut corect că acestea nu sunt datorate şi, deci, nu pot fi acordate în lipsa unei clauze exprese în acest sens, inserată în contractul părţilor, cheltuielile de judecată fiind şi ele implicit respinse, ca urmare respingerii apelului, ca nefondat.
Referitor la recursul pârâtei, formulat exclusiv pentru cheltuieli de judecată neacordate, reprezentând onorariu de avocat, se reţine că o astfel de critică nu se încadrează în nici unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care pot determina desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în consecinţă, va fi respins, ca nefondat.
Cererea pârâtei cuprinsă în recurs, vizând greşita neacordare a cheltuielilor de judecată ca urmare a unei erori evidente echivalează, însă, cu o cerere ce poate fi soluţionată conform procedurii prevăzute de art. 2812 C. proc. civ., de către instanţa care a pronunţat hotărârea şi, ca atare, din oficiu, se va înainta dosarul spre soluţionarea acesteia, Curţii de Apel Bucureşti.
De asemenea, având în vedere că recurenta-reclamantă a achitat o taxă judiciară de timbru mai mare decât cea datorată pentru pretenţiile ce au fost contestate în recurs, ulterior precizate, se dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate în plus, în sumă de 24.453.148 lei, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 146/1997, cu modificările ulterioare.
Drept urmare:
Se va respinge excepţia de necompetenţă a instanţei comerciale.
Vor fi respinse recursurile declarate de părţi împotriva deciziei curţii de apel, ca nefondate şi se va trimite dosarul, din oficiu, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată cuprinse în recursul pârâtei, potrivit procedurii prevăzute de art. 2812 C. proc. civ.
Se va dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătite necuvenit de SC E.U. SRL Constanţa, respectiv, a sumei de 24.453.148 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia de necompetenţă a instanţei comerciale.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC E.U. SRL Caransebeş şi pârâta, SC T.S. SRL Constanţa, împotriva deciziei nr. 1437 din 3 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Trimite, din oficiu, dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea cererii pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată cuprinsă în recursul său, conform procedurii prevăzută de art. 2812 C. proc. civ.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătită de SC E.U. SRL, respectiv, suma de 24.453.148 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1250/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1425/2004. Comercial → |
|---|
