ICCJ. Decizia nr. 1819/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1819/2004
Dosar nr. 4969/2001
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 835/C din 20 octombrie 2000, Tribunalul Argeş, secţia comercială, a admis acţiunea principală formulată de reclamanta, Direcţia Generală a Penitenciarelor pentru Penitenciarul Colibaşi, împotriva pârâtei SC P.I.T. SA Braşov, judeţul Argeş, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma totală de 291.216.188,45 lei despăgubiri civile, din care 102.330.158 lei cu titlu de preţ lucrări executate în baza contractului nr. 17 din 27 martie 1998, în care a fost prevăzută clauza penală, iar diferenţa de 188.886.070 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în plată calculate şi pretinse pe perioada 1 octombrie 1999 – 22 septembrie 2000.
Această sentinţă a fost atacată cu apel atât de reclamantă, Direcţia Generală a Penitenciarelor Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei, cât şi de pârâta SC P.I.T. SA Piteşti.
Prin Decizia nr. 198/A din 2 aprilie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamanta Direcţia Penitenciarelor Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta SC P.I.T. SA Piteşti să plătească reclamantei suma de 975.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, menţinându-se, în rest, sentinţa.
Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Piteşti a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtă SC P.I.T. SA Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte apelul reclamantei, că aceasta a achitat, prin Penitenciarul Colibaşi, suma de 6.785.000 lei cu titlu de taxă de timbru, din care aceasta a solicitat obligarea pârâtei numai la plata sumei de 975.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, care, în mod greşit, nu au fost acordate în temeiul art. 274 C. proc. civ., din moment ce acţiunea a fost admisă, aşa cum a fost precizată.
Referitor la apelul pârâtei SC P.I.T. SA Piteşti, instanţa de apel a apreciat că, faţă de dovezile existente la dosar, nu pot fi reţinute susţinerile acesteia, în sensul că nu i s-a comunicat sentinţa primei instanţe şi, deci, că, în aceste circumstanţe, nu a fost în măsură să motiveze în termen apelul, situaţie care, de altfel, rămâne fără nici o semnificaţie, din moment ce pârâtei, prin reprezentantul său, prezent în şedinţa de judecată din 12 martie 2001, i s-a pus în vedere să motiveze şi să timbreze apelul, obligaţii cărora nu s-a conformat, astfel că, în aceste circumstanţe, urmează a fi reţinută excepţia netimbrării apelului, care prevalează asupra excepţiei nemotivării acestei căi de atac, aşa încât apelul pârâtei a fost anulat ca netimbrat.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, pârâta SC P.I.T. SA Piteşti, invocând nulitatea deciziei atacate în raport cu dispoziţiile art. 105 C. proc. civ., pe motiv că, deşi a arătat că Tribunalul Argeş nu i-a comunicat hotărârea pronunţată în cauză pentru a motiva cererea de apel şi, cu toate acestea şi în pofida probelor existente la dosar, care atestă că, în realitate, ambele exemplare ale sentinţei au fost comunicate reclamantei, a înaintat dosarul instanţei de apel, care, în aceste circumstanţe, a procedat nelegal la soluţionarea pricinii, fapt ce nu atrage nulitatea absolută a deciziei instanţei de apel.
De asemenea, mai susţine recurenta, că datele consemnate în încheierea din 12 martie 2001, din care rezultă că s-ar fi angajat, în şedinţa de judecată din data menţionată, prin reprezentantul său, să motiveze şi să timbreze apelul până la termenul următor (2 aprilie 2002) nu ar fi reale, fiind, de altfel, contrazise de conţinutul adreselor nr. 172 din 28 martie 2001; nr. 40 din 24 ianuarie 2002 şi nr. 42 din 24 ianuarie 2001, aflate la dosar, prin care a încunoştinţat instanţa de apel că, în lipsa comunicării sentinţei, este în imposibilitate să motiveze apelul.
În plus, mai susţine recurenta, nici nu se poate obliga, prin reprezentantul său, să motiveze cererea de apel, atâta timp cât nu i s-a comunicat sentinţa, fiind de principiu că nu se poate motiva ceea ce nu se cunoaşte, aceasta în afara faptului că motivarea apelului trebuie depusă, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
În sfârşit, prin celălalt motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv, aplicarea greşită a legii, întrucât, din considerentele deciziei arătate, rezultă că reclamanta, Direcţia Generală a Penitenciarelor, este legal scutită de plata taxei de timbru pentru cererile introduse la instanţele de judecată, pe când pârâta nu beneficiază de o astfel de scutire, astfel că, prin aceste reţineri, instanţa de apel a încălcat principiul reciprocităţii privind taxele judiciare de timbru, situaţie care contravine practicii judiciare în materie, aplicată în alte litigii chiar de Curtea de Apel Piteşti, potrivit căreia, dacă reclamanta este scutită de plata taxei de timbru, de aceeaşi facilitate urmează a beneficia şi pârâta, astfel că, în aceste circumstanţe, soluţia de anulare a apelului ca netimbrat este criticabilă.
În consecinţă, se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă, conform încheierii din 12 martie 2001, că instanţa de apel a acordat, la cererea reprezentantului pârâtei SC P.I.T. SA Piteşti, prezent în şedinţa de judecată, un nou termen, la 2 aprilie 2001, pentru ca acesta să depună la dosar motivarea apelului şi pentru a timbra cererea de apel cu 50.000 lei timbru judiciar şi 50% din valoarea taxei judiciare de timbru.
Or, pârâta nu s-a mai prezentat, la termenul acordat, în faţa instanţei şi nici nu a solicitat, eventual, în scris, îndreptarea încheierii din 12 martie 2001, în care s-a consemnat că reprezentatul acesteia s-a obligat ca, până la termenul din 2 aprilie 2001, să motiveze şi să timbreze cererea de apel, astfel că, în aceste circumstanţe, corect instanţa de apel a procedat, conform cererii scrise a reclamantei, la judecarea cauzei în lipsă şi, constatând că pârâta nu a timbrat cererea de apel, a dispus anularea apelului declarat de aceasta ca netimbrat, conform art. 9 din OG nr. 32/1995 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.
Pe cale de consecinţă şi, ţinând cont de cele arătate, adresele invocate în recurs nu pot face dovadă în contra încheierii din 12 martie 2001 şi, ca atare, se reţine că pârâta a avut cunoştinţă de obligaţia achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar aferentă timbrării cererii şi faţă de neîndeplinirea acestei obligaţii legale, corect instanţa de apel a procedat la anularea apelului pârâtei ca netimbrat, cum, de asemenea, bine aceeaşi instanţă a apreciat că excepţia netimbrării apelului prevalează asupra celei referitoare la nemotivarea apelului în termen şi nu a mai examinat aşa zisele motive invocate de pârâtă, în legătură cu necomunicarea sentinţei sau modificarea, în opinia acesteia, defectuoasă a hotărârii instanţei de fond, care ar fi împiedicat-o să motiveze în termen apelul.
În legătură cu motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu poate fi reţinut, în condiţiile în care, spre deosebire de reclamantă, care face parte din categoria instituţiilor publice care sunt scutite, în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997, de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pentru acţiunile, inclusiv căile de atac introduse la instanţele judecătoreşti, pârâta nu face nici o dovadă în acest sens, adică a existenţei unui act normativ prin care să fie exceptată de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar, pentru cererile introduse la instanţe, astfel că, faţă de cele expuse, susţinerile acesteia, în sensul că, din moment ce reclamanta este scutită legal de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar, trebuie să i se aplice şi ei aceiaşi facilitate, ceea ce, astfel spus, ar echivala cu o critică acolită a soluţiei de anulare a apelului său ca netimbrat, nu are nici o bază legală.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC P.I.T. SA Piteşti, împotriva deciziei nr. 198/A/C din 2 aprilie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 557/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1848/2004. Comercial → |
|---|
