ICCJ. Decizia nr. 2293/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2293/2004

Dosar nr. 1438/2002

Şedinţa publică din 29 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.M. SA Oradea a chemat în judecată pârâta SC N.T. SRL Oradea, pentru obligarea la plata sumei de 51.269.939 lei, rest neachitat din preţul grâului de panificaţie, livrat în temeiul contractului nr. 1298/1997, la plata sumei de 18.075.109 lei, penalităţi pentru întârzierea plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta cumpărătoare a formulat cerere reconvenţională, susţinând că, potrivit contractului, trebuia să i se livreze 130 tone grâu a cărui preţ în sumă de 62 milioane lei s-a achitat în avans şi, întrucât s-a livrat numai parte din cantitatea contractată, 87,25 tone, solicită obligarea vânzătoarei la restituirea preţului deţinut pe nedrept, în sumă de 21.167.000 lei, prin reactualizarea pretenţiilor.

Tribunalul Bihor, prin sentinţa nr. 179 din 29 aprilie 1999, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată şi a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională.

Apelul pârâtei, împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 358 din 15 octombrie 1999, sentinţa instanţei de fond fiind schimbată în parte, în sensul respingerii capătului de cerere din acţiunea principală, de obligare a pârâtei la plata de penalităţi, în sumă de 18.075.109 lei, reţinându-se lipsa clauzei penale în convenţia părţilor.

Recursul pârâtei, împotriva deciziei menţionate, a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1205 din 26 februarie 2001, dispunându-se casarea acesteia, prin trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru reanalizarea raporturilor contractuale.

În rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, prin Decizia nr. 24 din 28 martie 2002, a admis apelul pârâtei SC N.T. SRL Oradea şi a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantei vânzătoare şi admiterii cererii reconvenţionale a pârâtei, cu obligarea reclamantei la restituirea sumei de 21.167.000 lei, preţ deţinut fără temei, cu 4.644.637 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC C.M. SA Oradea a declarat recurs, susţinând că, prin art. 2 din contractul nr. 1298/1997, s-a prevăzut că preţul grâului se poate modifica, în conformitate cu prevederile legale.

Întrucât au fost emise hotărâri de guvern (HG nr. 555/1997) care majorează preţul grâului, întemeiat, s-au facturat preţurile majorate, iar preţul avansat de pârâtă nu mai acoperea cantitatea contractată, astfel că, greşit, s-a respins acţiunea şi s-a admis cererea reconvenţională.

Recursul este nefondat.

Soluţionarea acţiunii principale, cât şi a cererii reconvenţionale, este legată de stabilirea preţului produsului contractat de părţi, grâu de panificaţie.

În acest sens, se reţine că, în art. 2 din contract, părţile au prevăzut că preţul este de 486 lei/kg. (350 lei + 118 lei adaos comercial), precizând că „preţul şi adaosul comercial se pot modifica în conformitate cu prevederile legale".

Contractul fiind stabilit prin voinţa ambelor părţi, vânzător şi cumpărător, clauza din contract, referitoare la posibilitatea modificării preţului, nu poate fi interpretată decât că obligă la consimţământul ambelor părţi.

Faptul că, prin hotărâri de guvern, s-a prevăzut o modificare, în sensul majorării preţului, nu duce la o modificare de drept a contractului dintre părţi, cumpărătoarea având dreptul să hotărască dacă este de acord sau nu cu preţul majorat.

Ca urmare, modificarea de reclamantă, în mod unilateral, a contractului, prin facturarea preţului majorat, fără acordul cumpărătoarei pârâte, este lipsită de efecte juridice, pârâta având obligaţia plăţii produselor în raport cu preţul prevăzut în contract, astfel că, întemeiat, instanţa de apel, în rejudecarea cauzei, a respins cererea reclamantei pentru plata diferenţei de preţ şi a admis cererea reconvenţională, întrucât, livrarea fiind parţială, preţul achitat de cumpărătoare, în raport cu cantitatea contractată, trebuie restituit de vânzătoare.

Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul reclamantei urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.M. SA Oradea, împotriva deciziei nr. 24/C din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2293/2004. Comercial