ICCJ. Decizia nr. 3163/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3163/2004
Dosar nr. 4282/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.N. SRL Remetea Mare a chemat în judecată pârâtele R.N.P., Direcţia Silvică Târgu Jiu şi Ocolul Silvic Calafat şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligate în solidar la plata sumei de 1.107.408.314 lei, daune precizate ulterior la suma de 3.321.125.060 lei, cu motivarea că, datorită nerespectării obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă prin contractele nr. 17612, nr. 18534 şi nr. 18004/2000, reclamanta a fost obligată să achiziţioneze material lemnos de la alţi parteneri pentru a-şi onora obligaţiile faţă de partenerul extern SC V.N. Italia.
După mai multe cicluri procesuale, Tribunalul Gorj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1372 din 12 septembrie 2003, a respins excepţiile invocate de Direcţia Silvică Gorj şi Direcţia Silvică Dolj, în fond, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC R.N. SRL iar pe pârâte le-a obligat în solidar la plata sumei de 3.328.377.846 lei, despăgubiri şi la 78.582.168 lei, cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, prin sentinţa nr. 1372 din 12 septembrie 2003, că pârâtele nu şi-au respectat obligaţiile contractuale şi, în raport de prevederile art. 969 C. civ., au fost obligate la plata garanţiei achitată de reclamantă, la diferenţa de preţ rezultată din achiziţionarea buştenilor de la alte firme, la dobânda aferentă acestor sume, la penalităţile achitate de reclamantă partenerului extern I.N. şi la restituirea avansului plătit cu O.P. nr. 61/2001.
Apelurile declarate de pârâtele Direcţia Silvică Dolj şi Direcţia Silvică Gorj au fost admise de Curtea de Apel Craiova care, prin Decizia nr. 72 din 11 februarie 2004, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii numai faţă de Direcţia Silvică Dolj, care a fost obligată la plata sumelor de 80.920.000 lei daune, 33.115.360 lei penalităţi de întârziere şi 7.197.569 lei cheltuieli de judecată.
Faţă de Direcţia Silvică Gorj acţiunea a fost respinsă, iar reclamanta a fost obligată să plătească 46.685.972 lei, cheltuieli de judecată către pârâta menţionată mai sus şi 62.685.972 lei, cheltuieli de judecată către pârâta Direcţia Silvică Dolj.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că intimata apelantă Direcţia Silvică Gorj, prin reorganizarea R.N.P., a predat Direcţiei Silvice Dolj contractele încheiate cu reclamanta, conform procesului verbal din 23 februarie 2001 şi, ca atare, nu poate fi considerată răspunzătoare pentru neexecutarea sau întârzierea executării obligaţiilor contractuale.
În ce priveşte criticile ce vizau fondul, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi angajată răspunderea pârâtei apelante Direcţia Silvică Dolj, pentru obligaţiile stabilite prin contractele nr. 18004 şi nr. 18534/2000, întrucât, în cauză, nu s-a stabilit un grafic de eşalonare a livrării lemnului contractat.
Faţă de aceste constatări, curtea de apel a angajat răspunderea pârâtei Direcţia Silvică Dolj pentru nerespectarea contractului nr. 17612/2000, apreciind că numai pentru acesta a existat grafic de eşalonare a livrării lemnului.
Împotriva deciziei nr. 72 din 11 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs R.N.P R.A., Direcţia Silvică Craiova, prin care a criticat numai partea din decizie care se referă la obligarea sa la plata penalităţilor şi a cheltuielilor de judecată.
În argumentarea acestei critici, neîncadrată în motivele de casare, recurenta a susţinut că Direcţia Silvică Craiova s-a înfiinţat prin HG nr. 173 din 29 ianuarie 2001 şi nu la data de 18 ianuarie 2001, cum s-a reţinut prin Decizia recurată.
A mai susţinut că derularea contractelor trebuia realizată în anul 2001, deoarece obiectul contractelor îl constituia livrarea de material lemnos fasonat pregătit „la drum auto gata de încărcare".
Din greşeala instanţei de apel, s-a mai susţinut de recurentă că, atât penalităţile cât şi daunele care privesc contractul nr. 17612/2000, au fost puse în sarcina sa fără să se ia act de eşalonare şi de faptul că vina pentru neexecutare aparţine reclamantei şi celeilalte pârâte, Direcţia Silvică Gorj.
Recurenta s-a referit la adresele nr. 7450 din 7 noiembrie 2000 şi 7437 din 6 noiembrie 2000, prin care a înştiinţat-o pe reclamantă despre sortimentele existente pe teren şi a considerat că nu are nici o culpă pentru neexecutarea contractului nr,17612/2000. Aceste motive, a conchis recurenta, o îndreptăţesc să solicite modificarea deciziei şi, în fond, respingerea acţiunii faţă de Direcţia Silvică Craiova, Dolj.
Recursul pârâtei este nefondat.
Prin HG nr. 173 din 18 ianuarie 2001, s-au luat măsuri de înfiinţare, organizare/reorganizare, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a altor instituţii publice.
Art. 1 din această hotărâre stabileşte că R.N.P. este persoană juridică, ce are în componenţa sa unităţi fără personalitate juridică şi că patrimoniul acesteia se constituie prin însumarea patrimoniilor unităţilor din structura sa.
Prin urmare, din conţinutul actului normativ citat, nu rezultă dacă a avut loc o reorganizare a regiei prin divizare, ci doar că s-au luat măsuri în ce priveşte reorganizarea structurii acesteia, prin unităţi fără personalitate juridică.
Faptul că, prin Decizia recurată s-a reţinut ca dată a înfiinţării 18 ianuarie 2001, în loc de 29 ianuarie 2001, nu prezintă nici o relevanţă sub aspectul antrenării răspunderii, câtă vreme subunităţile din anexa 2 preluau prin protocol contractele în derulare, iar dovada trebuia să fie concretă, cu referire la fiecare contract în parte.
Din acest punct de vedere este nefondată şi critica ce vizează faptul că derularea contractelor era anterioară înfiinţării Direcţiei Silvice Dolj, a cărei răspundere, pentru acest motiv, nu poate fi angajată.
Şi ultima critică ce priveşte nerespectarea obligaţiei de livrare din contractul nr. 17612/2000 este nefondată, întrucât, prin preluarea acestui contract, necontestată, de altfel, în care nu se contestă nici eşalonările, recurenta pârâtă răspunde pentru nederularea acestuia.
Prin ultimul motiv, recurenta pârâtă a încercat să justifice faptul că Ocolul Silvic Calafat a înştiinţat Direcţia Silvică Gorj despre existenţa în teren a unei cantităţi de lemn rotund şi furnir, numai că nu acesta era obiectul contractului, aşa încât această apărare nu vine în sprijinul susţinerii că nu poate fi angajată răspunderea sa, pentru nici o sumă la care a fost obligată, în legătură cu contractul nr. 17612/2000.
- Reclamanta SC R.N. SRL Remetea Mare, prin recursul declarat, a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că Decizia nr. 72 din 11 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, este netemeinică şi nelegală, pentru că aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii deduse judecăţii, iar instanţa de apel a interpretat greşit actele deduse judecăţii şi a aplicat greşit legea.
În esenţă, în argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, deşi instanţa de apel ajunge la concluzia că Direcţia Silvică Dolj a cunoscut că avea obligaţia respectării contractelor după preluarea ocolurilor silvice, cu activ şi pasiv, nu a acordat despăgubirile solicitate, contradicţia între constatările instanţei, potrivit actelor analizate şi soluţia pronunţată, fiind evidentă.
Recurenta a mai susţinut că actul dedus judecăţii a fost interpretat greşit, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, aşa cum rezultă din art. 8, stipulat în fiecare dintre cele 3 contracte încheiate în cauză, în calitate de beneficiară, a achitat cu titlu de avans 171 milioane lei, sumă care a intrat în bugetul furnizoarei, fără ca societatea recurentă să primească lemnul contractat. A considerat recurenta că neîncheierea graficelor de eşalonare a livrărilor la două dintre contracte s-a datorat culpei pârâtelor, şi că această obligaţie nu trebuia reţinută în sarcina sa.
A mai susţinut recurenta că instanţa a făcut o gravă eroare, atunci când a reţinut că s-a contractat lemn „pe picior" şi nu lemn de plop fasonat, care presupune defrişare, curăţare şi transport într-un loc accesibil pentru a fi ridicat de cumpărător, toate aceste obligaţii revenindu-i furnizorului.
Tot eronat, consideră recurenta, s-a reţinut şi faptul că, pentru avansul de 171.325.000 lei, s-a livrat o cantitate de 385 metri cubi, atâta vreme cât suma respectivă privea avansul pentru întreaga cantitate de lemn contractată.
În fine, prin ultima critică ce priveşte aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a apreciat că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 969, 970, 998 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute trebuie executate cu bună credinţă, iar dacă s-a cauzat un prejudiciu, acesta trebuie reparat.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţată în apel, în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâte şi, în fond, menţinerea sentinţei primei instanţe ca legală şi temeinică.
Recursul reclamantei este întemeiat.
Pentru analiza criticilor aduse deciziei pronunţată în recurs, se impune mai întâi precizarea că raporturile juridice dintre părţile în proces sunt contractuale şi că reclamanta a invocat încălcarea obligaţiilor ce au fost asumate de vânzător.
Din conţinutul clauzelor stipulate în contractele aflate în dosarul de fond, rezultă reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor. Cu alte cuvinte, fiecare obligaţie asumată prin contract constituie cauza juridică a obligaţiei corelative.
În acest context, recurenta a invocat prin cele trei motive, în alţi termeni, faptul că instanţa de apel a analizat excepţia de neexecutare invocată de apărare şi a stabilit, fără să existe corespondent în obligaţiile contractuale, că nelivrarea masei lemnoase în cantităţile stabilite în contractele aflate la dosar s-a datorat recurentei reclamante, care nu a întocmit graficele de eşalonare a livrărilor.
Dacă, pentru contractul nr. 17612 din 22 noiembrie 2000, s-a admis că a existat grafic de eşalonare care, însă, nu a fost respectat de vânzător, pentru contractele nr. 18004 şi nr. 18534/2000, în mod greşit, s-a apreciat că această obligaţie îi revenea recurentei reclamante şi că neîndeplinirea îndatoririi contractuale asumată de către aceasta are drept consecinţă faptul că nu poate să pretindă şi să obţină sumele reclamate.
În realitate, sumele pretinse sunt rezultatul direct al nerespectării contractului de către intimatele pârâte, care nu pot pune în sarcina recurentei reclamante obligaţiile pe care şi le-au asumat.
Prin art. 8 din contract, părţile au convenit ca reclamanta să achite avansul sub formă de garanţie (al cărui cuantum nu a fost contestat) pentru fiecare contract în parte, sume care au fost achitate de recurentă, iar prin art. 20 s-au stabilit sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiei de pregătire a produselor pentru livrare, conform graficului de eşalonare întocmit de vânzător.
Interpretând clauzele contractului unele prin altele şi potrivit finalităţii urmărită de părţi, cu ocazia încheierii contractului, este evident că obligaţia de întocmire a graficelor revenea vânzătorului.
Revenind la motivele de recurs formulate de reclamantă, prin care aceasta s-a angajat într-o acţiune în răspundere contractuală, este de reţinut că, în cauză, s-a dovedit existenţa contractului şi faptul că obligaţia nu a fost executată.
În aceste condiţii, debitorul este dator să acopere integral prejudiciul cauzat creditorului, prin neexecutarea obligaţiei contractuale, previzibil, de altfel, încă de la momentul încheierii contractului.
În acest context, solicitarea de a se restitui garanţia cât şi sumele rezultate din plata dobânzilor şi a diferenţelor de preţ achitate pentru procurarea mărfii, cu scopul de a onora contractele cu partenerul extern, sunt consecinţa directă a neexecutării de către vânzător a obligaţiei de a livra la termen marfa contractată.
Aşadar, Decizia pronunţată în apel care nesocoteşte celelalte cereri ale recurentei reclamante este netemeinică şi nelegală, câtă vreme convenţia, legal făcută, aşa cum dispune art. 969 C. civ., are putere de lege între părţile contractante.
Recurenta a invocat în sprijinul criticilor aduse deciziei pronunţată în apel prevederile art. 970 C. civ., care dispune că orice convenţie obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar şi la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa. Privită şi din acest punct de vedere, solicitarea recurentei de a se repara paguba produsă, prin încălcarea obligaţiilor contractuale este în termenii dispoziţiilor citate, tocmai pentru că vizează echitatea.
Nu poate fi primită, însă, trimiterea la art. 998 C. civ., pe care a făcut-o recurenta, întrucât aceasta nu are opţiunea între răspunderea contractuală pe care şi-a bazat acţiunea şi răspunderea delictuală şi, de asemenea, nu poate, de principiu, să combine cele două acţiuni, cu atât mai mult cu cât, din cele 3 contracte, nu rezultă că aceasta a fost voinţa părţilor sau că răspunderea derivă dintr-un fapt ce se situează în afara contractului.
Şi solicitarea recurentei reclamante de a se menţine soluţia instanţei de fond, prin care pârâtele au fost obligate în solidar, este întemeiată, întrucât, din procesul verbal încheiat la data de 23 februarie 2001, nu rezultă distinct care sunt contractele predate de vânzătoare, potrivit HG nr. 173/2001.
În fine, Direcţia Silvică Dolj a contestat preluarea contractelor iar singura probă certă este cea în legătură cu păstrarea, conform HG nr.173/2001, în structura R.N.P., a unităţilor fără personalitate juridică Dolj şi Gorj ca Direcţii silvice, aşa încât, în mod judicios, instanţa de fond a reţinut răspunderea solidară a acestora.
În consecinţă, recursul se va admite, conform dispozitivului, cu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.N. SRL Remetea Mare, împotriva deciziei nr. 72 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelurile pârâţilor, împotriva sentinţei nr. 1372 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Gorj, pe care o menţine.
Respinge recursul declarat de pârâta R.N.P. R.A., Direcţia Silvică Craiova, împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 109.264.667 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2561/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2999/2004. Comercial → |
|---|
