ICCJ. Decizia nr. 3166/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3166/2004
Dosar nr. 4285/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6004 din 15 octombrie 2003, Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Craiova, Serviciul Public Administraţia Pieţelor şi Târgurilor, împotriva P.F.I.D.C. şi, în consecinţă, a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi, având ca obiect spaţiul situat în Piaţa Centrală în suprafaţă de 8 metri pătraţi, cu destinaţie producător particular, precum şi evacuarea pârâtei din acel spaţiu, instanţa reţinând, în fundamentarea soluţiei, că pârâta nu-şi manifestă intenţia de a folosi spaţiul în discuţie şi, cum, aceasta nu a făcut nici dovada achitării chiriei corespunzătoare, în cauză sunt întrunite cerinţele art. 1439 alin. (2) C. civ., pentru a se pronunţa rezilierea contractului de închiriere.
Apelul declarat, împotriva susmenţionatei sentinţe, de către pârâta P.F.I.D.C., a fost anulat, ca netimbrat, cu 76.500 lei taxă judiciară de timbru şi 30.000 lei timbru judiciar, cu motivarea că, deşi pârâta a fost citată cu menţiunea de a timbra apelul cu sumele menţionate mai sus, aceasta nu a dat curs obligaţiei legale de timbrare a apelului până la termenul stabilit, astfel că, în cauză, a dovedit incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, care prevăd că, într-o asemenea situaţie, acţiunea sau cererea se anulează ca netimbrată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs P.F.I.D.C., susţinând că netimbrarea apelului, cu sumele solicitate, până la termenul stabilit de instanţă, s-a datorat unor împrejurări obiective, constând în faptul că, anterior datei de 20 ianuarie 2004, când a fost emisă citaţia în care s-a prevăzut obligaţia timbrării apelului cu sumele menţionate anterior, a fost nevoită să părăsească ţara, încă din luna noiembrie 2003, pentru efectuarea unor analize, în vederea susţinerii unei operaţii la ochi, necesară fiului său S.B.S., astfel că, în aceste circumstanţe, aflându-se în Spania, aşa cum dovedeşte cu actele depuse la dosar, nu a cunoscut dispoziţia instanţei cu privire la timbrarea apelului şi cuantumul taxei de timbru, situaţie în care consideră că greşit apelul său a fost anulat ca netimbrat.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului, pentru şi în sensul motivelor scrise depuse la dosar.
Recursul pârâtei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că recurenta P.F.I.D.C. a părăsit ţara la data de 27 noiembrie 2003, plecând în Spania, pentru un tratament medical necesar fiului său S.B.S., care se afla internat în acest scop, încă de la data de 19 mai 2003, în Hospital Universitari din Barcelona.
Aşa fiind, se apreciază că, în contextul arătat, pârâta a fost în imposibilitate obiectivă să cunoască dispoziţiile instanţei cu privire la timbrarea apelului, precum şi a cuantumului taxelor datorate, motiv pentru care se va admite recursul, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta P.F.I.D.C., împotriva deciziei nr. 53 din 3 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2186/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 788/2004. Comercial → |
---|