ICCJ. Decizia nr. 739/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 739/2004
Dosar nr. 9105/2001
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, municipiul Bucureşti, a chemat în judecată SC A.E. SRL şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 7.282 dolari S.U.A. cotă de profit şi penalităţi de întârziere calculate conform contractului de asociere în participaţiune nr. 7 din 23 octombrie 1995. Prin aceeaşi cerere s-a solicitat evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie, în suprafaţă de 62,80 metri pătraţi, situat în Bucureşti, sector 1.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 8036 din 5 decembrie 2000, a admis acţiunea majorată şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 9.398 dolari S.U.A., exprimată în monedă naţională la cursul B.N.R. de la data plăţii. Totodată s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, care, prin Decizia nr. 1201 din 14 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC A.E. SRL Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut, faţă de criticile formulate, că evacuarea a fost bine dispusă, întrucât contractul a ajuns la termen, iar în ce priveşte plata cotei de profit şi a penalităţilor de întârziere, s-a reţinut că pârâta nu a prezentat dovezile de plată, care să ateste achitarea sumei ce s-a pretins prin acţiune.
Împotriva deciziei civile nr. 1201 din 14 septembrie 2001, pârâta a declarat recurs prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut că s-au nesocotit prevederile art. 251 C. com., art. 969 şi 970 C. civ., întrucât nu s-a ţinut seama de apărările sale privind efectuarea plăţii cotei de profit derivând din obligaţiile asumate prin contractul de asociere nr. 7/1995.
A mai susţinut că a fost nesocotit termenul prescripţiei de 3 ani, întrucât au fost admise pretenţii care provin din anul 1995, iar acţiunea a fost introdusă în anul 2000, când nu mai puteau fi pretinse sumele respective.
În fine, recurenta s-a referit la demersul său, făcut prin adresa nr. 11.478 din 6 aprilie 2001, pentru aprobarea scutirii de plata penalităţilor de întârziere.
La dosar a fost dispusă adresa 20.224 din 4 noiembrie 2002 a Consiliului General al municipiului Bucureşti, prin care se confirmă achitarea cotei de profit de 2.432 dolari admisă de instanţă, precum şi soldul debitor reprezentând penalităţi de întârziere în sumă de 6.966,72 dolari S.U.A.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat ca, în fond, să se respingă acţiunea.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Asupra criticii ce vizează obligarea recurentei la plata unor sume care au intrat sub incidenţa prescripţiei extinctive, Curtea reţine că, în adevăr, încă de la fond era de observat situaţia de plată aflată la dosar şi din care rezultă că s-au luat în considerare debite ce provin din anul 1995, deşi acţiunea a fost introdusă la data de 15 august 2000.
Potrivit art. 1 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani.
Prin urmare, această excepţie care a fost invocată în recurs trebuie examinată în contextul probelor care au fost depuse în apel, ordine de plată şi chitanţe, cât şi a confirmării depusă în recurs privind suma achitată cu titlu de cotă de profit.
Dezvoltând acest argument, Curtea reţine că, deşi în apel s-au depus înscrisuri pentru a dovedi plata, fie şi parţială, instanţa nu le-a examinat pentru a vedea în ce măsură acestea reduc suma la care a fost obligată pârâta.
La dosarul de recurs a fost depusă confirmarea Consiliului General al municipiului Bucureşti, privind faptul că a fost achitată cota de aport, în sumă de 2.432 dolari S.U.A., reiterând un sold debitor de 6.966,72 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere.
Întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 314 C. proc. civ., hotărăşte asupra fondului numai când împrejurările de fapt au fost deplin stabilite, în conformitate cu art. 304 pct. 9 şi 312 C. proc. civ., va casa Decizia pronunţată în apel şi va trimite cauza, pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării se va verifica, în urma completării probelor, care obligaţii au fost stinse prin plată.
În examinarea acestor plăţi se vor avea în vedere şi dispoziţiile art. 20 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că plata efectuată nu poate fi înapoiată, dar influenţează modul de calcul al penalităţilor de întârziere în ipoteza în care în suma pretinsă cu acest titlu se include şi o obligaţie ce a intrat sub incidenţa art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Problema demersului recurentei pentru „scutirea" de plată a penalităţilor făcută pe lângă intimată nu poate fi reţinută câtă vreme demersul său nu a fost favorabil.
Ceea ce se poate reţine este susţinerea referitoare la faptul că s-au stabilit penalităţi care nu sunt reale, întrucât acestea trebuie să vizeze potrivit contractului de asociere în participaţie numai obligaţiile reale neexecutate la termen.
„Lăsarea" recurentei în spaţiu nu influenţează asupra dispoziţiei de evacuare, întrucât acesta a constituit capăt de cerere distinct la care intimata nu a renunţat pe parcursul procesului. Sub acest aspect, soluţia este corectă, chiar şi în ipoteza în care contractul a ajuns la termen.
În consecinţă, pentru argumentele expuse, Decizia pronunţată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare, pentru a se stabili corect situaţia de fapt în scopul aplicării corecte a clauzei penale pe care părţile au stipulat-o în convenţia lor, precum şi a sumelor datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta, SC A.E. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1201 din 14 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 666/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 741/2004. Comercial → |
|---|
