ICCJ. Decizia nr. 1396/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția Maritimă și Fluvială, la data de 5 septembrie 2003, creditoarea C.N.A.P.M. SA Constanța a solicitat în temeiul art. 918 C. com., autorizarea vânzării navei T.T., proprietatea debitoarei W.B.M.I. pentru recuperarea creanței de 1.180 dolari S.U.A. și 303.000 lei, constatată prin sentința civilă nr. 133/MF/2003 pronunțată de Tribunalul Constanța și investită cu formulă executorie.
Prin sentința civilă nr. 55 din 3 martie 2004, Tribunalul Constanța, secția Maritimă și Fluvială, a respins cererea creditoarei reținând că între valoarea creanței 1.180 dolari S.U.A. și 303.000 lei și valoarea bunului urmărit 81.600 dolari S.U.A. (ca fier vechi), astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, există o vădită disproporție, situație în care nu se mai asigură echilibrul care trebuie să existe între interesele creditoarei și cele ale debitoarei.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către creditoare, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanța, secția Maritimă și Fluvială, prin decizia civilă nr. 8 pronunțată la data de 3 iunie 2004, cu motivarea că, în mod corect prima instanței a reținut vădita disproporție între creanța a cărei valorificare se urmărește și valoarea bunului ce face obiectul urmăririi silite respectiv vânzării la licitație publică. Totodată, instanța de control judiciar mai reține că în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 407 C. proc. civ., potrivit cărora bunurile mobile care servesc la exercitarea ocupației debitorului nu pot fi supuse executării silite decât în lipsa altor bunuri și pentru anumite datorii.
în contra acestei decizii a declarat recurs creditoarea C.N.A.P.M. SA Constanța, solicitând modificarea în tot a deciziei și pe fond admiterea cererii de autorizare a vânzării navei.
în drept, recurenta invocă, ca motiv de critică, prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și urm. C. proc. civ., susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală, deoarece nu s-a avut în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor speciale C. com., care reglementează urmărirea și vânzarea silită a navelor, prețul de pornire nu este același cu prețul de adjudecare, existând riscul ca nava să fie adjudecată la un preț mai mic.
Mai susține recurenta că nava supusă urmăririi silite a fost părăsită și abandonată în port încă din anul 2000, ceea ce o îndreptățește să-și majoreze creanța cu sumele reprezentând taxă de cheiaj și bazin pentru o perioadă de doi ani, respectiv de la 31 decembrie 2002 și până în prezent.
Sub aspectul nelegalității, recurenta invocă lipsa de temei legal a hotărârii atacate, în condițiile în care există posibilitatea ca la distribuirea prețului să se înscrie și alți creditori, nava fiind singurul bun urmăribil identificat aflat în proprietatea debitoarei.
Totodată, recurenta susține că dispozițiile art. 407 C. proc. civ. sunt aplicabile în condițiile în care s-a constatat lipsa altor bunuri din patrimoniul debitorului, iar creanța privește prestații efectuate în favoarea navei.
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Investite cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 918 C. com., care reglementează măsurile procedurale pentru autorizarea vânzării unei nave, instanțele au făcut o corectă aplicare a principiului statuat de art. 723 C. proc. civ., al proporționalității între măsura solicitată și scopul urmărit. Concluzia văditei disproporții între valoarea bunului a cărui vânzare se solicită și valoarea creanței este în deplină concordanță cu dispozițiile legale mai sus evocate, hotărârile pronunțate în cauză fiind date cu respectarea legii.
Aserțiunea recurentei, referitoare la diminuarea disproporției dintre valoarea creanței și valoarea bunului, în raport de suma cu care va fi adjudecat și de existența unor alți creditori, nu poate fi avută în vedere, autorizarea vânzării navei se dispune în raport de situația existentă sub aspect valoric, la data formulării cererii.
în ce privește îndeplinirea în cauză a condițiilor art. 407 C. proc. civ., examinarea sub acest aspect, este lipsită de relevanță în raport de concluzia văditei disproporții dintre măsura solicitată și scopul urmărit.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1407/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1387/2005. Comercial → |
|---|
