ICCJ. Decizia nr. 1407/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Tribunalul Argeș, secția comercială, prin sentința nr. 229 din 20 februarie 2004 a respins acțiunea formulată de reclamanta A.P. Pitești împotriva pârâtei SC E.I. SRL Pitești, astfel cum a fost completată la data de 30 august 2002 având ca obiect plata sumei de 56.249.161 lei cu titlu de chirie și utilități datorate în baza contractului de închiriere nr. 648/1999 și a sumei de 259.586.918 lei, reprezentând penalități de întârziere în plata facturilor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a plătit chiria proprietarului SC I. SA Pitești, calitate care rezultă din decizia irevocabilă nr. 226 din 30 august 2000 a Curții de Apel Pitești și sentința nr. 403 din 11 mai 2000 a Tribunalului Argeș, iar reclamanta în dovedirea calității procesuale active a prezentat hotărârea nr. 55 din 22 martie 2001, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a administrației piețelor municipiului Pitești emisă de C.L. Pitești și până la clarificarea priorității titlurilor de proprietate, pârâta fiind un chiriaș de bună credință, nu poate fi obligată la plată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, care prin decizia nr. 155 din 12 mai 2004 a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 56.249.161 lei cu titlu de chirie și la 742.649.189 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că pârâta în calitate de chiriaș al reclamantei conform contractului nr. 649/1999 și-a încălcat obligația de a apăra lucrul închiriat împotriva oricăror uzurpațiuni instituite de art. 1433 C. civ., prin faptul că s-a judecat cu o terță persoană fără a o înștiința pe locatoare și, pierzând procesul cu aceasta a plătit chiria uzurpatorului iar nu reclamantei.
Apelanta reclamantă și-a majorat cuantumul penalităților, acestea fiind calculate până la data de 12 mai 2004, intimata pârâtă necontestând calculul lor ci doar obligația de a le plăti (conform practicalei).
în contra deciziei a declarat recurs pârâta SC E.I. SRL solicitând modificarea acesteia în sensul menținerii hotărârii de fond.
Critica de nelegalitate este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocând:
- încălcarea prevederilor art. 161 C. proc. civ. și art. 162 C. proc. civ., întrucât trebuia să pună în discuție excepția lipsei calității procesuale active asupra căreia s-a pronunțat instanța de fond;
- societatea cu care a încheiat contractul de locație este SC P. SA Pitești, iar reclamanta, conform deciziei nr. 52/2003 a Curții de Apel Pitești, nu este succesoarea acesteia;
- încălcarea prevederilor art. 7201C. proc. civ., în raport cu care acțiunea promovată de reclamantă este prematură;
- încălcarea prevederilor art. 132 C. proc. civ. și ale prevederilor Legii nr. 469/2002 care prin art. 4 alin. (3) nu permit ca totalul penalităților să depășească cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate;
- nerespectarea voinței părților conform art. 969 C. civ., căci prin contract nu s-au înțeles asupra suprafeței închiriate.
Recursul nu este fondat.
1. Instanța de control judiciar a analizat sentința atacată cu apel sub aspectul legalității și temeiniciei, ajungând la constatarea, care corespunde realității, că reclamanta are calitate de locatoare, și aceasta în temeiul hotărârii pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a A.P. Pitești, care, prin art. 1 și art. 5 dispune asupra contractelor de închiriere încheiate de SC P. SA, decizia 52 din 17 decembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, stabilind, de altfel, că obiectul contractului în speță este un imobil proprietate publică.
Calitatea de locator a reclamantei este recunoscută chiar de recurentă prin încheierea actului adițional la contractul de închiriere în speță din 9 mai 2001, așa încât criticile cu acest obiect nu sunt întemeiate.
2. în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 7201C. proc. civ., reclamanta făcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile prin adresa 1512/2001 la care s-a atașat recipisa recomandatei.
3. Prin chiar cererea de chemare în judecată promovată la data de 19 septembrie 2001 reclamanta a făcut precizarea că își va actualiza pretențiile până la rămânerea definitivă a hotărârii, așa încât majorarea acestora nu s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 132 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă a fost obligată la plată în baza contractului nr. 649/1999, iar Legea nr. 469 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale a intrat în vigoare la 19 august 2002, așa încât prevederile art. 4 care reglementează răspunderea contractuală, nu sunt incidente în speță.
4. Cum nu se poate reține nici critica privind nerespectarea prevederilor art. 969 C. proc. civ., prin contract fiind determinat obiectul acestuia, înalta Curte a respins recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1412/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1396/2005. Comercial → |
|---|
