ICCJ. Decizia nr. 1519/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiune, reclamanta A.P. din Str. Șirului, București a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.F.M.I. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună rezilierea pentru neexecutare a contractului nr. 16 din 3 august 2002 având ca obiect executarea de lucrări de reparații în construcție și instalații de întreținere, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 20.000.000 lei primită cu titlu de avans pentru începerea lucrărilor, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin contractul încheiat cu pârâta în vederea reparării și hidroizolării imobilului s-a stabilit calitatea materialelor care urmau să fie folosite, că a achitat avansul pentru achiziționarea acestor materiale și că pârâta nu a respectat prevederile contractului.
Pârâta și-a formulat apărări prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru motivul că părțile nu au prevăzut în contract o anumită calitate a materialelor, iar prin cererea reconvențională aceasta a solicitat obligarea reclamantei la recepționarea lucrărilor de hidroizolație și restituirea doar a diferenței dintre prețul plătit ca avans și prețul materialelor achiziționate.
După administrarea probelor, Tribunalul București secția a VI-a comercială, a admis acțiunea, a dispus rezilierea contractului cu repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea avansului de 20.000.000 lei, achitat de reclamantă și a anulat cererea reconvențională ca netimbrată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că părțile au convenit asupra calității materialelor pentru executarea lucrărilor prin devizul anexă a contractului, și că pentru nerespectarea obligației asumate de pârâtă în integralitatea ei pârâta nu a dovedit că a intervenit o cauză străină sau culpa exclusivă a reclamantei.
Sentința tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 402 din 7 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC P.F.M.I. SRL București. Curtea a analizat motivele de apel și a reținut că pârâta nu a respectat convenția încheiată cu reclamanta prin care a stabilit calitatea materialelor pentru executarea lucrărilor de hidroizolație. în continuare a reținut că toate cheltuielile pe care le-a invocat pârâta ca fiind efectuate pentru achiziționarea materialelor care nu fac obiectul convenției, sunt în sarcina pârâtei care nu a respectat convenția încheiată cu reclamanta.
împotriva deciziei nr. 402 din 7 septembrie 2004 a declarat recurs, pârâta SC P.F.M.I. SRL cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ., prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (8), (9) și (10) C. proc. civ., în susținerea cărora a adus următoarele argumente:
- Măsura anulării cererii reconvenționale ca netimbrată este nelegală în condițiile în care instanța de fond i-a restituit recipisa prin care a achitat taxa de timbru pentru motivul că era depusă pe numele administratorului, fără să acorde un nou termen pentru timbrare. Dovadă, în sensul celor afirmate este faptul că instanța de apel a obligat-o să achite 1.400.000 lei taxă judiciară de timbru în condițiile în care reclamanta a plătit 1.411.900 lei, ori în apel trebuia să i se stabilească de plată numai 50 % din suma achitată la fond.
- Instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății întrucât prin contract nu era prevăzută nici o clauză cu privire la un anumit tip de carton, ci numai clauze cu privire la prețul de achiziție. în același sens a susținut că prețul mai mic achitat pentru carton nu înseamnă calitate mai proastă ci faptul că a obținut o reducere practicată de distribuitor pentru societatea sa.
Recursul este nefondat.
Prima critică vizează anularea ca netimbrată a cererii reconvenționale, critică nefondată întrucât instanța, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 modificată, a dispus plata taxei judiciare de timbru până la termenul fixat, iar măsura dispusă nu a fost adusă la îndeplinire de vreme ce nu s-a făcut plata în condițiile legale. Prin urmare, instanța a sancționat nerespectarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul fixat având în vedere și dispozițiile din aceeași lege [(art. 20 alin. (1)] prin care se stabilește de principiu obligația achitării anticipate a taxei judiciare de timbru. Cu alte cuvinte, cererea reconvențională la data formulării și depunerii în instanță trebuia însoțită de dovezile plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Cât privește taxa stabilită în apel, care trebuia să se raporteze la suma contestată și la art. 11 din legea timbrului, critica nu este concretă întrucât recurenta nu a precizat ce a înțeles să apeleze din sentința fondului, iar dacă s-ar admite că a contestat toată suma la care a fost obligată iar cuantumul taxei nu a fost corect stabilit, avea deschisă calea reexaminării prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 modificată prin Legea nr. 195/2003 în fața instanței de apel, pe care însă nu a exercitat-o.
Prin urmare, instanța s-a pronunțat doar asupra mijloacelor de apărare și a dovezilor care existau la dosar și nu cum greșit susține recurenta atunci când a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) și (10) C. proc. civ.
în fine, critica ce vizează fondul este, de asemenea, nefondată întrucât așa cum s-a reținut în înlăturarea motivelor de apel, clauza cu privire la calitatea materialelor pentru efectuarea lucrărilor nu a fost respectată. în acest sens s-a reținut corect că prevederile contractului a cărui reziliere s-a cerut se completează cu devizul anexă la contract. împrejurarea că prețul nu reflectă calitatea pentru că este rezultatul negocierii sale cu firma de la care s-au achiziționat nu poate fi reținută întrucât nu s-a prezentat nici o dovadă în sensul acestor afirmații. Câtă vreme intimata a fost de bună - credință și a achitat în avans o sumă pentru achiziționarea unor materiale de o anumită calitate, iar solicitarea sa nu a fost respectată în mod corect s-a apreciat că sunt motive justificate pentru desființarea contractului încheiat cu recurenta cu consecințe în ce privește restituirea prestațiilor.
Așadar, și critica privind interpretarea greșită a actului dedus judecății este nefondată.
în consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul s-a respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1525/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1482/2005. Comercial → |
|---|
