ICCJ. Decizia nr. 1562/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Alba, a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. M., sucursala Brașov, S.N.P. P., sucursala A. Pitești și SC P. SA Ploiești, solicitând obligarea pârâtei aflată în culpă, să plătească suma de 4.153.311 lei reprezentând contravaloarea cantității de 150 kg benzină lipsă la recepția vagonului expediat pentru depozitul din Sebeș.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3664 din 18 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei, considerând că preluarea fără obiecțiuni a vagonului de la cărăuș, fără urme de scurgere, cu sigiliile intacte, răstoarnă prezumția de culpă a transportatorului.
Curtea de Apel Ploiești, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr. 101 din 5 februarie 2004, a admis cererea, a schimbat în parte sentința atacată și a admis acțiunea obligând pe pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. Brașov la plata sumei de 4.153.311 lei cu titlu de daune.
Instanța de apel a reținut, în esență, că depistarea vagonului în stația C.F.R. Bradu cu sigiliul aplicat la ventilul central rupt atrage culpa cărăușului și răspunderea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 2998 C. civ. și art. 82.5 din Regulamentul de transport C.F.R.
împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M., sucursala Brașov a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare dezlegării pricinii: procesul verbal de preluare a vagonului conține actul prin care se constată paguba și responsabilitatea pentru producerea ei, iar instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești când a înlăturat valoarea probatorie a acestui act. Procesul verbal semnat fără obiecțiuni consemna faptul că vagonul a fost predat cu sigiliile intacte și fără urme de scurgere, iar marfa lipsă nu se putea sustrage pe la ventilul central în timpul transportului.
Mai susține recurenta că instanța de apel nu a ținut cont de normele art. 83.3 din Regulament și a interpretat greșit pe cele ale art. 85.2: proba contrară a vinovăției cărăușului nu a fost stabilită de instanță, iar aceasta nu putea fi decât de natură tehnică (art. 75.), însă destinatarul a acceptat constatările procesului verbal de constatare, care are valoarea probantă a unui act autentic.
Lipsa obiecțiunilor cărăușului cu privire la masa mărfii nu poate atrage răspunderea lui cât timp art. 61.1 din Regulament prevede că expeditorul răspunde de exactitatea declarațiilor înscrise.
O ultimă critică adresată deciziei atacate se referă la valoarea despăgubirilor, aceasta neputând depăși valoarea lipsă stabilită prin factură.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 85.2 din R.T.C.F. "în caz de pierdere totală sau parțială a mărfii, calea ferată trebuie să plătească, excluzând alte daune interese, o despăgubire calculată după factură, după prețul curent al mărfii în afară de aceasta, calea ferată trebuie să restituie tariful de transport, taxele vamale și celelalte sume plătite de client cu ocazia transportului mărfii pierdute.
Art. 83.3 din același act normativ, instituie prezumția de culpă a căii ferate, în condițiile în care mijlocul de transport poartă urme de violare.
Prin procesul verbal nr. 1 din 8 martie 2003 se menționează că vagonul cisternă preluat din stația C.F.R. Bradu județul Argeș, a fost depistat în stația C.F.R. Sebeș - Alba cu sigiliul aplicat la ventilul central rupt și căzut lângă capătul ventilului, concluzionând astfel asupra situației că în timpul transportului s-a produs acest fapt.
Astfel, instanța de apel, a considerat, întemeiat, că operează prezumția legală de culpă a cărăușului, iar argumentele recurentei privind lipsa sa de responsabilitate sunt subiective.
Procesul verbal de constatare încheiat la stația de destinație este precedat de acela întocmit de stația Sebeș Alba, care atrage răspunderea cărăușului și care înlătură argumentele apărării recurentei.
Pentru a depăși atribuțiile puterii judecătorești, instanțele trebuiau să pronunțe hotărâri în legătură cu raporturi sociale care nu le erau date în competență. Pricina dedusă judecății este însă calificată drept un raport juridic rezultat dintr-un contract de transport, care se soluționează potrivit art. 1 și art. 10 C. proc. civ., de instanțele judecătorești.
Responsabilitatea cărăușului este prezumată și atrasă din momentul preluării pentru transport, a mărfii. Cât timp marfa se află în paza juridică a cărăușului acesta răspunde, iar condițiile răspunderii și obligațiile fiscale care grevează prețul produsele sunt stabilite prin art. 83.1 și art. 85.2 din Regulamentul de Transport C.F.R.
Așa a fost, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 101 din 5 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1560/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1555/2005. Comercial → |
|---|
