ICCJ. Decizia nr. 1911/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 30 iulie 2002, reclamanta D.S.P., a solicitat obligarea pârâtei SC J.A. SA Brăila, la plata sumei de 1.980.119.873 lei, reprezentând 793.451.356 lei servicii facturate și neachitate, 1.186.667.517 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Brăila, secția comercială, prin sentința civilă nr. 1977 din 8 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea restrânsă, a obligat pârâta la plata sumei de 211.560.706 lei contravaloare prestații servicii pentru apa uzată tehnologic și menajeră deversată la 211.560.706 lei penalități de întârziere și la 42.240.913 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în perioada aflată în litigiu 1999 - 2002, cantitatea de apă uzată tehnologic și menajeră deversată de pârâtă în stația de epurare Ianca, aflată în administrarea reclamantei, este de 54.467 m.c., așa cum s-a stabilit în raportul de expertiză tehnică întocmit de inginerul R.G., ale cărui concluzii au fost însușite de instanță.
Cu privire la cantitatea de apă meteorică de 42 m.c. /lună aferentă suprafeței construite și neconstruite stația de tratare Ianca, aceasta nu a fost contractată fiind refuzată de pârâtă prin obiecțiile la contractul din 2 aprilie 2001.
Prin decizia civilă nr. 50 din 30 martie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței tribunalului.
D.S.P. cu sediul în Ianca a declarat recurs în termen legal și a susținut că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata SC J.A. SA Brăila, a solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect ambele instanțe au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor raportul de expertiză întocmit de expertul R.G., care a aplicat reglementările legale și temeinicie în materie și se întemeiază pe calcule reale conform actelor aflate la dosar.
A susținut recurenta că ambele instanțe nu au avut în vedere faptul că expertiza tehnică a fost efectuată de inginerul R.G. specialist electroenergetician și nu de un specialist în hidroinstalații, în raport de obiectul litigiului dedus judecății. Că acesta a fost motivul pentru care a formulat cerere de recuzare și a solicitat ca expertiza să fie efectuată de inginer M.V., care activează la I.P. P. Brăila și este semnatarul proiectului nr. 1109/1977.
în mod greșit instanța a respins cererea de recuzare și l-a desemnat pe inginerul M.V. numai expert asistent.
Recurenta a invocat că raportul de expertiză tehnică întocmit de inginer R.G. și admis de instanță a stabilit cantitatea de 54.467 m.c. uzată tehnologic și menajeră, în timp ce expertul asistent M.V., a precizat că aceasta este de 154.04 m.c., evidențiindu-se o diferență mult prea mare și care putea fi elucidată prin punerea unui terț specialist.
Criticile nu sunt întemeiate.
Instanța de fond prin încheierea din 2 aprilie 2003, a respins motivat cererea de recuzare a expertului R.G., care figurează pe lista experților tehnici din cadrul Biroului de expertize de pe lângă Tribunalul Brăila și care a mai efectuat expertize cu aceleași obiective.
Ambele instanțe și-au însușit în mod corect raportul de expertiză întocmit de inginer R.G., care a stabilit cantitatea totală de apă uzată tehnologic și menajeră deversată de pârâtă în stația de epurare Ianca aflată în administrarea reclamantei de 54.467 m.c., având în vedere cantitatea de apă dată efectiv consumatorilor și pierderile din procesul tehnologic.
S-a avut în vedere și modul de calcul al proiectantului stației, expertul consilier al reclamantei M.V.
De altfel reclamanta nu a solicitat nici la instanța de fond și nici la apel efectuarea unei noi expertize tehnice așa cum a susținut.
A invocat recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut că între părți nu a existat contract, deoarece acesta s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată și nu s-a dispus rezilierea așa cum prevedea art. 2 alin. (2) din convenția părților.
Critica nu este întemeiată.
în considerentele deciziei s-a reținut că deși prima instanță nu a examinat excepția lipsei contractului invocată de pârâtă și chiar dacă a considerat valabil contractul încheiat în anul 1996, între antecesoarele unităților din cauză, a trecut peste obligația reclamantei prevăzută la art. 5, referitoare la modalitatea de emitere a facturilor de către prestatorul de servicii.
în ultimul motiv recurenta a susținut că art. 7 din contractul nr. 33 din 15 decembrie 1996, încheiat între părți nu se referă la neinvitarea beneficiarului, respectiv SC J.A. SA Brăila, așa cum s-a menționat de instanța de apel și menționează că "neprezentarea beneficiarului la datele stabilite pentru întocmirea proceselor verbale cu cantitățile de prestații efectuate este considerată de către prestator ca o acceptare tacită a acestora, ceea ce denotă că prestațiile efectuate nu au fost îndoielnice".
Critica nu este întemeiată.
Astfel, intimata - pârâtă pe tot parcursul litigiului nu a contestat efectuarea prestațiilor de către recurenta - reclamantă și numai modalitatea de calcul al acestora, așa cum s-a reținut în raportul de expertiză tehnică efectuat de inginer R.G.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că decizia instanței de apel a fost legală și temeinică și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1912/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1894/2005. Comercial → |
|---|
