ICCJ. Decizia nr. 1906/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 2003, reclamanta SC P.G. SRL Buzău, a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL Buzău, pentru ca instanța să stabilească drepturile patrimoniale ce se cuvin părților în urma divizării societății pârâte, conform art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și repartizarea autovehiculelor conform protocoalelor dintre părți.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că SC P.G. SRL a luat ființă în urma divizării pârâtei, iar părțile au convenit repartizarea autovehiculelor prin procesul verbal din 3 august 2002 ale cărui prevederi n-au putut fi aduse la îndeplinire din culpa pârâtei.
De asemenea a arătat că operațiunea de evaluare și împărțire a patrimoniului nu a putut să fie finalizată datorită relei credințe manifestată de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 6505 din 16 decembrie 2003, Judecătoria Buzău a declinat competența în favoarea Tribunalului Buzău, care, prin sentința nr. 274 din 17 martie 2003 a secției comerciale și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC P.G. SRL Buzău, stabilind, în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL Buzău, drepturile patrimoniale ce se cuvin părților din proces conform procesului verbal încheiat în A.G.A. din 3 august 2002.
Astfel, a fost atribuit reclamantei autoturismul, în valoare de 78.743.254 lei, iar pârâtei autoturismul, în valoare de 113.884.632 lei, autoutilitara, în valoare de 215.572.884 lei și autoturismul, în valoare de 93.150.616 lei.
Totodată a fost obligată pârâta să achite reclamantei o sultă de 171.932.222 lei și 3.392.000 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel societatea pârâtă, iar prin decizia nr. 421 din 31 mai 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul și a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 174.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu actul înregistrat la 9 iunie 2004, societatea reclamantă a formulat recurs, împotriva acestei decizii în conformitate cu art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că în mod greșit a fost caracterizată acțiunea sa ca fiind o acțiune în constatare, în realitate fiind o acțiune în realizarea celor convenite de părți.
Recursul reclamantei este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că cele două societăți care sunt părți în litigiul de față s-au format prin divizarea SC P. SRL Buzău, în conformitate cu prevederile art. 233 alin. (3) din Legea societăților comerciale, astfel cum a fost modificată.
Astfel, prin procesul verbal încheiat la 3 august 2002, în adunarea generală a asociaților din SC P. SRL, s-a consemnat hotărârea A.G.A., privind divizarea societății precum și modul în care se va efectua această divizare, ceea ce înseamnă că instanța de apel a reținut în mod justificat că părțile au cunoscut proiectul de divizare, precum și modul în care patrimoniul societății va fi împărțit între cele două societăți rezultate în urma divizării, împărțirea efectivă a bunurilor, urmând a fi făcută în cadrul unei acțiuni în realizare.
într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate face cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, dar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului acest text stabilind caracterul subsidiar al acțiunii în constatare.
Așa cum s-a arătat, reclamanta avea posibilitatea de a cere realizarea dreptului său, motiv pentru care a fost respins recursul, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1916/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1908/2005. Comercial → |
|---|
