ICCJ. Decizia nr. 1903/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la nr. 2255 din 27 martie 2003 la Judecătoria Baia Mare, reclamantul M.B.M., reprezentat prin C.A. a chemat în judecată pe pârâta SC M.P. SA Baia Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a protocolului nr. 391/1995, încheiat între pârâtă și fostul R.A.P.S.U. SA, cu consecința lăsării de către pârâtă în deplină proprietatea și pașnică folosință a imobilelor, Magazinul, str. Carpați; Magazin, str. Bilașcu; Magazin, str. Progresului.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că protocolul nr. 921/1995 s-a încheiat în baza proiectului de hotărâre și nu conform Hotărârii nr. 391/1995.
Proiectul de hotărâre prevedea transmiterea fără plată a spațiilor comerciale, construcție și terenuri din patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat cu activitate de producție în domeniul de morărit și panificație definitiv.
H.G. nr. 391/1995, publicată în M. Of. nr. 163 din 27 iulie 2005, prevedea în art. 1 alin. (2) că spațiile comerciale aflate în administrarea consiliilor locale sau a regiilor autonome se transmit în folosință gratuită societăților comerciale cu capital majoritar de stat cu activitate în domeniul morărit și panificație pe o perioadă determinată de 10 ani.
Conform proiectului hotărârii, capitalul social urma a se diminua și majora, conform datelor din bilanțul contabil încheiat la data de 31 martie 1995.
Hotărârea de Guvern prevedea că această majorare sau diminuare de capital să aibă loc conform datelor din bilanțul contabil încheiat la 30 iunie 1995.
Conform proiectului de hotărâre a art. 4 alin. (2), transferul proprietății urmează să se facă în condițiile legii, iar prin hotărârea de guvern se făcea distincție în sensul că transferul proprietății urma să se facă numai la bunurile imobile, prevăzute la art. 1 alin. (1), care s-au transmis în patrimoniu, nu și la cele care s-a transmis folosința gratuită pe perioadă determinată.
S-a susținut că protocolul este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 391/1995, întrucât s-a transmis proprietatea și nu folosința pe baza bilanțului de la 30 martie 1995 și nu a aceluia de la 30 iunie 1995.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și H.G. nr. 391/1995.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca inadmisibilă pentru următoarele considerente.
în baza protocolului nr. 2802 din 4 august 1995, încheiat de pârâtă și R.A.P.S.U. Baia Mare s-au transmis fără plată spațiile comerciale, construcții și terenuri aferente, împreună cu dotările și utilitățile aferente din patrimoniul R.A.P.S.U. Baia Mare, în patrimoniul pârâtei.
Capitalul social al R.A.P.S.U. Baia Mare s-a diminuat cu valoarea de 44.063.410 lei, iar capitalul social al societății s-a majorat cu această valoare.
Prin hotărârea A.G.A. din 11 septembrie 1995, s-a majorat capitalul social al pârâtei cu valoarea acestor spații, pentru care s-au emis 1763 de acțiuni cu o valoare nominală de cumpărare de acțiuni încheiate cu fostul F.P.S. și F.P.P. Banat Crișana, acțiunile statului au fost vândute.
în aceste condiții, așa cum a reținut Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 13226 din 11 decembrie 2002, în prezent, SC M.P. SA Baia Mare, este proprietara spațiilor comerciale în litigiu, iar acțiunea în constatarea nulității absolute a protocolului, este inadmisibilă.
La data de 16 iulie 2003 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat a se constata și nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 14 din 18 septembrie 1995, cât și a încheierii nr. 2844 din 18 septembrie 1995 a judecătorului delegat la O.R.C., prin care SC M.P. SA Baia Mare și-a majorat capitalul social în temeiul protocolului nr. 921/1995, conform H.G. 391/1995, privind cele trei spații comerciale.
Odată cu aceste precizări, reclamantul a completat temeiul legal al acțiunii și pe dispozițiile art. 803, 1308 pct. 3, art. 1689 alin. (2), art. 1712, 1714 și 1716 C. civ.
Judecătoria Baia Mare, prin sentința civilă nr. 4083 din 16 iulie 2003, a apreciat că litigiul dedus judecății are caracter comercial, în temeiul dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Maramureș, iar la tribunal, cauza a fost înregistrată la nr. 5804/2003.
Tribunalul Maramureș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2900 din 4 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul M.B.M., reprezentat prin C.A., împotriva pârâtei și în consecință:
A constatat nulitatea absolută a Protocolului nr. 391/1995 încheiat de pârâtă cu fostul R.A.P.S.U. SA și a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei să predea reclamantului folosința imobilelor Magazinul, str. Carpați; Magazin, str. Bilașcu; Magazin, str. Progresului.
S-a dispus disjungerea cererii privind constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 11 septembrie 1995, a SC M.P. SA Baia Mare și a încheierii nr. 2844 din 18 septembrie 1995 a judecătorului delegat O.R.C. Maramureș, precum și suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin proiectul de hotărâre nr. 391 din 6 iunie 1995, privind trecerea unor spații comerciale în patrimoniul societăților comerciale cu activitate de producție din domeniile morărit și panificație carne și produse din carne; lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, Guvernul României a hotărât aprobarea transmiterii, fără plată a spațiilor comerciale, construcții și terenuri aferente din patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, consiliilor locale și regiilor autonome aflate sub autoritatea acestora, prevăzute în anexele 1-4, în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat cu activitate de producție din domeniile morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește.
în baza proiectului de hotărâre, la data de 4 august 1995 s-a încheiat Protocolul de predare-preluare a spațiilor comerciale, de către SC M.P. SA Baia Mare.
La data de 27 iulie 1995 a fost publicată în M.O. hotărârea nr. 391 din 6 iunie 1995, care la art. 1 alin. (2) se prevedea că se aprobă transmiterea spațiilor comerciale aflate în administrarea consiliilor locale și a regiilor autonome, prevăzute în anexele 1-4 în folosința gratuită a societăților comerciale cu capital majoritar de sta, având activitate de producție în domeniile morărit și panificație, carne și preparate din carne, etc., pe o perioadă de 10 ani.
Potrivit art. 2 alin. (1) din hotărâre se interzice schimbarea destinațiilor spațiilor comerciale, prevăzute la art. 1 care își vor păstra, în mod obligatoriu, profilul de desfacere a pâinii, a produselor de morărit și panificație, laptelui, etc., iar potrivit art. 2 alin. (2), aplicarea art. 2 alin. (2) încetează de drept înainte de expirarea termenului de 10 ani, dacă se constată că societățile comerciale beneficiare ale dreptului de folosință au închiriat unor persoane fizice sau juridice spațiile în cauză sau dacă au transmis activitatea respectivă în locație de gestiune, chiar fără schimbarea profilului de desfacere a produselor din domeniile morărit și panificație, etc.
în raport de speța dedusă judecății cu textele de lege enunțate, tribunalul a constata că la data de 4 august 1995 data încheierii protocolului între părți, H.G. 391/1995 intrase în vigoare. Predarea-preluarea spațiilor comerciale în litigiu s-a efectuat în baza proiectului de hotărâre, admisă fără plată, deși hotărârea 391/1995 prevedea că această transmitere să se facă în folosință gratuită, pe o perioadă de 10 ani, iar pârâta, în pofida art. 2 alin. (3), a predat folosința magazinului de pe str. Progresului, unei alte societăți comerciale, SC H. SRL, după cum rezultă din nota de constatare întocmită de reprezentantul primăriei, la data de 8 octombrie 2003 aflată la dosar fond.
Față de această interpretare s-a constatat că protocolul încheiat la 4 august 1995 este nul, întrucât acest act a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de fond și formă necesare pentru validitatea acestuia.
Ca atare, ca o consecință a nulității protocolului tribunalul a dispus repunerea pârâților în situația anterioară încheierii protocolului și anume obligarea pârâtei să predea reclamantului folosința imobilelor preluate prin protocol.
De asemenea tribunalul, având în vedere precizarea la acțiune a reclamantului, tribunalul a considerat că cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.A. nr. 14 din 11 septembrie 1995, precum și a încheierii judecătorului delegat la O.R.C. Maramureș că această cerere nu poate fi soluționată odată cu cererea principală, întrucât Legea nr. 31/1990 republicată prevede o procedură specială de anulare a hotărârii adunării generale, ața încât în temeiul art. 165 C. proc. civ., a disjuns cererea și a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
Nemulțumită de această soluție, pârâta a declarat apel solicitând schimbarea în tot a sentinței tribunalului în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
în motivarea apelului pârâta susține că reclamantul nu a fost parte a protocolului încheiat și ca atare nu are calitate procesuală activă.
în condițiile în care s-a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 14 din 11 septembrie 1995, litigiul are natură juridică civilă și nu comercială, încât competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, revine judecătoriei și nu tribunalului.
Protocolul încheiat a fost anulat pentru 3 magazine deși privea 5 magazine încât acesta trebuia anulat în parte și nu în întregime.
Apoi instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind evacuarea sa din spațiile în litigiu.
Mai susține apelanta că acțiunea reclamantului este inadmisibilă deoarece imobilele în litigiu au intrat în proprietatea societății prin protocolul încheiat, ca urmare a majorării capitalului social cu valoarea acestora, după cum rezultă din Hotărârea A.G.A. nr. 14 din 11 septembrie 1995.
Prin decizia nr. 139 din 9 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 4083 din 16 iulie 2003, Judecătoria Baia Mare și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, apreciind că litigiul are natură juridică comercială, cum de altfel a susținut și apelanta din cauza de față la acea dată.
R.A.P.S.U. SA a fost înființată de către consiliul local, iar începând cu data de 1 ianuarie 1998, conform H.C.L. nr. 203/1997 activitatea de administrare a fondului locativ și a spațiilor cu altă destinație a trecut în subordinea Municipiului Baia Mare.
Ca atare, instanța va respinge excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și cea privind necompetența materială a tribunalului, invocate în apel.
Este nefondată susținerea apelantei în sensul inadmisibilității acțiunii reclamantei. în mod corect prima instanță a reținut că protocolul încheiat la 4 august 1995 este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea vădită a dispozițiilor H.G. nr. 391/1995.
Actul normativ a intrat în vigoare la 28 iulie 1995 și a stabilit limitativ condițiile de transmitere și folosință a spațiilor, de natura celor în litigiu.
Prin protocolul încheiat, din conținutul actelor atașate dosarului, rezultă că au fost încălcate dispozițiile alin. (2) al art. 1 și art. 2 alin. (2) din actul normativ menționat. Pârâta a predat folosința magazinului de pe str. Progresului, unei alte societăți, SC H. SRL.
Restul spațiilor menționate în protocol și pentru care instanța nu a dispus repunerea părților în situația anterioară nu se impunea a fi restabilită, deoarece spațiul situat pe str. M. Eminescu a fost predat reclamantului, iar spațiul de pe str. Podul Viilor, a fost restituit fostului proprietar prin sentință judecătorească.
Ca atare, critica apelantei este nefondată sub acest aspect.
în ce privește critica apelantei referitoare la evacuarea din spații este nefondată, deoarece aceste aspecte ar fi putut fi invocate eventual de reclamantă, dacă aceasta ar fi declarat apel, ceea ce nu s-a realizat.
în contra celei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, solicitând pe excepție, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Baia Mare, pe fond admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva hotărârii atacate și în fond, respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.
în motivarea recursului, recurenta a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă excepția de necompetență materială a tribunalului în opinia sa, prin disjungerea capătului de cerere, privind anularea hotărârii A.G.A. și a încheierii judecătorului delegat, în speță fiind vorba de o acțiune în revendicare a unor imobile aflate în patrimoniul societății recurente, competent să soluționeze pricina este Judecătoria Baia Mare, așa încât cele două instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea normelor imperative privind competența.
Prin al doilea motiv de recurs, recurenta arată că, pe fondul cauzei, instanțele au pronunțat hotărâri cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, susținând în esență că reclamanta intimată nu a justificat (motivat) schimbarea naturii juridice în sensul că prin acțiunea introductivă a solicitat constatarea nulității absolute însă prin petitul ei a cerut lăsarea în deplină proprietate și pașnică folosință a celor 3 imobile, cu evacuarea pârâtei din aceste spații, iar instanțele nu au avut în vedere și nu au examinat apărările sale, respectiv respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, în temeiul art. 111 C. proc. civ., întrucât reclamanta avea la dispoziție acțiunea în realizare asupra imobilelor din litigiu aflate în proprietatea societății recurente, situație în raport cu care nu se poate promova o acțiune în constatare.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în ce privește prima critică, Curtea a constatat că legal și temeinic curtea de apel a avut în vedere sentința civilă nr. 4083 din 16 iulie 2003, pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1918/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1907/2005. Comercial → |
|---|
