ICCJ. Decizia nr. 1917/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 14 ianuarie 2002. reclamanta A.F.I. București, a chemat în judecată pe pârâta SC A.P.C. SRL București, pentru a fi obligată la plata contravalorii în lei a sumei de 5196 dolari S.U.A. și evacuarea sa din spațiul comercial pe care-l deține în Calea Rahovei din București.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că societatea pârâtă ocupă spațiul comercial în discuție în baza unei dispoziții a P.G., dar nu a achitat chiria în perioada 1998 - 2001, în sumă de 3379 dolari S.U.A., calculându-se și majorări în sumă de 1818 dolari S.U.A.
După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 14894 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3379 dolari S.U.A. echivalent în lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului comercial în discuție.
Totodată, s-a dispus evacuarea societății pârâte și s-a respins capătul de cerere privind plata penalităților, pârâta fiind obligată la plata sumei de 183.000 lei cheltuieli de judecată.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 259 din 4 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Cu actul înregistrat la 23 iulie 2004, reclamanta A.F.I. a formulat motive de recurs, împotriva acestei decizii susținând că în mod greșit a fost exonerată pârâta de plata penalităților deoarece, în baza dispoziției P.G. și prin încheierea fișei de calcul, locatarii spațiilor comerciale dobândesc drepturile și obligațiile titularilor contractelor de asociere sau de colaborare.
Recursul reclamantei este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că societatea pârâtă deține spațiul comercial în baza unei dispoziții cu caracter general emisă la 15 ianuarie 1998 de către P.G. al Municipiului București, precum și în baza unei "fișe de calcul" din 11 martie 1998, prin care s-a comunicat SC A.P.C. SRL București, că începând cu 1 martie 1998, va plăti suma de 300,90 dolari S.U.A. pe lună, reprezentând contravaloarea dreptului de folosință pentru spațiul din Calea Rahovei.
Instanțele au reținut că în baza acestor înscrisuri pârâta datorează numai contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată, fiind respins capătul de cerere care viza majorările de întârziere.
Criticile recurentei se referă numai la modul în care curtea de apel a soluționat cauza sub aspectul penalităților datorate, arătând că prin încheierea fișelor de calcul deținătorii spațiilor comerciale dobândesc aceleași drepturi și obligații ca și titularii unor contracte de asociere sau colaborare.
în realitate, instanțele au dat o corectă interpretare dovezilor administrate în cauză reținând că, în lipsa unui contract încheiat în formă scrisă, cu drepturi și obligații pentru părți, precum și în lipsa unei clauze penale, reclamanta nu putea calcula și pretinde penalități de întârziere.
într-adevăr, clauza penală are caracterul unei convenții în care debitoarea își asumă obligații legate de modul de executare a contractului și în lipsa unei asemenea clauze pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei a fost respins, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1928/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1918/2005. Comercial → |
|---|
