ICCJ. Decizia nr. 1236/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1236/2006
Dosar nou nr. 10985/1/2005
Dosar vechi nr. 2651/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 noiembrie 2003, reclamanta SC K.S. SA Bucureşti a chemat în judecată, în faţa Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R., pe pârâta SC A.T. SA Cluj Napoca pentru a fi obligată la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. (plus T.V.A.) în lei la data plăţii reprezentând preţul serviciilor de consultanţă pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2001, conform contractului cadru de consultanţă şi servicii încheiat de părţi la 25 septembrie 2000, cu cheltuieli de arbitrare.
La data de 27 ianuarie 2004, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că suma solicitată este de 250.000 dolari S.U.A. (exclusiv T.V.A.).
Prin sentinţa arbitrală nr. 141 din 12 mai 2004, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. a admis acţiunea precizată a reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. în echivalent în lei la data plăţii, datorată conform art. 6 din contractul încheiat de părţi la 25 septembrie 2000 şi 305.053.108 lei cheltuieli de arbitrare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 107 din 25 ianuarie 2005 a admis acţiunea în anulare formulată de pârâta SC A.T. SA Cluj Napoca, a anulat sentinţa arbitrală de mai sus şi a stabilit termen pentru judecarea în fond a cauzei, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ.
Judecând cauza în fond, prin Decizia comercială nr. 605 din 24 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC K.S. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA Cluj Napoca având ca obiect plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. (plus T.V.A.), în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând preţ al serviciilor pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2001, conform contractului cadru de consultanţă şi servicii din 25 septembrie 2000.
Reclamanta SC K.S. SA Bucureşti a declarat recurs, în principal, împotriva deciziei comerciale nr. 107 din 25 ianuarie 2005, prin care s-a admis acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale şi s-a stabilit termen de judecată pe fond, cât şi, în subsidiar, împotriva deciziei comerciale nr. 605 din 24 mai 2005, prin care judecându-se pe fond litigiul a fost respinsă ca nefondată, acţiunea împotriva pârâtei SC A.T. SA Cluj Napoca.
Prin recursul de faţă, reclamanta solicită, în esenţă, respingerea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale formulată de pârâtă şi pe fond menţinerea sentinţei arbitrale nr. 141 din 12 mai 2004 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R., prin care s-a admis acţiunea sa de obligare a pârâtei la plata sumei pretinse.
În susţinerea recursului reclamanta consideră că în mod greşit a fost admisă acţiunea în anulare formulată de pârâtă potrivit art. 304 lit. f) şi i) C. proc. civ., întrucât Tribunalul arbitral nu a schimbat natura pretenţiilor, pentru că aşa cum rezultă din interpretarea convenţiilor dintre părţi, pârâta avea obligaţia de plată, pentru respectarea obligaţiei de neconcurenţă şi de exclusivitate, a unui preţ minim de 250.000 dolari S.U.A., independent de prestarea serviciilor sau furnizarea de soluţii, în limita acestei sume, iar în cauză a fost respectat dreptul pârâtei la apărare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamanta solicită admiterea acţiunii sale pentru suma pretinsă de 250.000 dolari S.U.A. (plus T.V.A.) potrivit art. 6 din contractul cadru, datorată de pârâtă anual şi care nu era condiţionată de prestarea unor servicii.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Procedând la examinarea susţinerilor pe care reclamanta le face prin recursul de faţă, în raport de probatoriile administrate în cauză, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce nici la casarea şi nici la modificarea deciziei atacate, întrucât nu sunt îndeplinite nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale formulată de pârâtă, rezultă că soluţia instanţei s-a fundamentat corect pe prevederile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., criticile reclamantei neputând fi primite.
Aceasta pe de o parte, pentru că în adevăr, prin acţiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. (exclusiv T.V.A.), în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii reprezentând preţ al serviciilor pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2001, conform contractului de consultanţă şi servicii din 25 septembrie 2000, iar Tribunalul Arbitral a acordat altceva decât s-a cerut, obligând pe pârâtă la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A., în echivalent în lei, la data plăţii, datorată conform art. 6 din contractul încheiat de părţi.
Pe de altă parte, reclamanta a prezentat probatorii, după încheierea dezbaterilor, care nu au fost puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia.
În consecinţă, hotărârea instanţei prin care a fost admisă acţiunea în anulare şi s-a dispus anularea hotărârii arbitrale, cu stabilirea termenului de judecată în fond a cauzei, a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 364 lit. f) şi i) menţionate mai sus, criticile formulate în recurs sub acest aspect neputând fi primite.
În ceea ce priveşte cererea formulată de recurenta reclamantă, în subsidiar, prin recursul de faţă, prin care se reiterează solicitarea de a se admite acţiunea sa pe fond aşa cum a fost formulată, se constată că aceasta a fost corect înlăturată prin hotărârea ce se atacă.
În speţă, raporturile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat potrivit celor stabilite, de părţi prin contractul cadru de consultanţă şi servicii din 25 septembrie 2000, prin care reclamanta şi-a asumat, pe perioada derulării contractului, obligaţia de neconcurenţă precum şi obligaţia de a desfăşura exclusiv pentru pârâtă activităţi de consultanţă, asistenţă tehnică şi servicii prevăzute în anexă. Iar potrivit art. 6 din acest contract cadru, preţul pentru fiecare serviciu comandat şi pentru fiecare soluţie acceptată trebuia negociat de părţi prin încheierea unui contract, pârâta obligându-se să achite o plată de cel puţin 250.000 dolari S.U.A. anual pentru servicii şi soluţii, exclusiv T.V.A.
Nu poate fi contestat că părţile nu au mai procedat la încheierea anexei şi respectiv a contractelor pentru serviciile şi soluţiile ce urmau a fi prestate în exclusivitate.
În această situaţie nu se poate reţine că plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. anual, menţionată mai sus, nu era condiţionată de prestarea unor servicii, aşa cum eronat consideră reclamanta prin recursul de faţă, când pretinde că această sumă îi era datorată, fiind de fapt preţul obligaţiei de neconcurenţă şi exclusivitate, chiar şi fără efectuarea serviciilor şi soluţiilor asupra cărora părţile trebuiau să mai negocieze.
Cu alte cuvinte, având în vedere că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile contractului cadru de prestări servicii din 25 septembrie 2000, iar aceasta nu a făcut dovada prestării unor astfel de servicii, corect instanţa care a examinat fondul pricinii a respins acţiunea acesteia ca nefondată.
În consecinţă, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC K.S. SA Bucureşti, împotriva deciziilor comerciale nr. 107 din 25 ianuarie 2005 şi nr. 605 din 24 mai 2005, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 1761/2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1237/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1178/2006. Comercial → |
|---|
