ICCJ. Decizia nr. 2580/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2580/2006
Dosar nr. 4731/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 90 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Comercial Mureş au fost soluţionate cererile reclamantei SC F.I. SRL Tg. Mureş şi pârâtei SC U. SA Reghin, precum şi excepţiile invocate de cele două părţi, litigiul fiind generat de cele stipulate în contractul de leasing imobiliar nr. 61/1998.
În acest sens, prin susmenţionata sentinţă, a fost respinsă acţiunea principală prin care se solicitase obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare privitor la activul R.B. şi daune interese de 500.000.000 lei, precum şi cererea reconvenţională a pârâtei prin care se solicitase constatarea încetării de drept a aceluiaşi contract de leasing, constatarea nulităţii licitaţiei şi a procesului verbal de adjudecare din 9 martie 1998 şi a tuturor actelor succesive, precum şi evacuarea reclamantei din imobil.
În esenţă, s-a reţinut că în contractul de leasing imobiliar nu s-a stipulat nici o clauză ce ar echivala cu o promisiune de vânzare cumpărare, că daunele interese nu sunt datorate întrucât reclamanta avea posibilitatea executării silite a sentinţei nr. 606/2002 a Tribunalului Mureş privitoare la predarea în folosinţă a subsolului activului, procedură pe care nu a urmat-o, nefăcându-se totodată dovada prejudiciului suferit.
Cât priveşte cererea reconvenţională s-a reţinut existenţa litispendenţei privitoare la evacuare şi încetarea de drept a contractului (dosar 2808/2003 al Tribunalului Mureş) iar cu privire la constatarea faptului că respectivul contract este un veritabil contract de locaţiune acţiunea a fost respinsă, nefiind întrunite cerinţele art. 111 C. proc. civ.
Privitor la constatarea nulităţii licitaţiei în temeiul căreia s-a încheiat contractul de leasing instanţa a reţinut, în temeiul sentinţei nr. 606 din 11 martie 2002, că aceste chestiuni au fost irevocabil tranşate şi nu mai pot fi reluate în discuţie.
Prin aceeaşi sentinţă s-au respins excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, a lipsei calităţii procesual active şi a autorităţii lucrului judecat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri ambele părţi, fiecare dintre ele criticând respingerea acţiunilor.
Prin Decizia nr. 87/ A din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admis apelul reclamantei, iar sentinţa de fond schimbată în partea privitoare la acţiunea principală, acţiune ce a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtei la 500.000.000 lei daune interese, reprezentând beneficiul nerealizat de reclamantă începând cu 8 aprilie 2000 la zi, ca urmare a nepredării subsolului imobilului de către pârâtă, imobil ce a făcut obiectul contractului de leasing nr. 61/1998.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin aceeaşi decizie, decizie care a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei de fond.
În esenţă, în argumentarea acestei soluţii s-a reţinut că predarea folosinţei este de esenţa leasing-ului, drept recunoscut reclamantei şi prin sentinţa civilă nr. 606/2002, care nu a putut fi pusă în executare datorită numeroaselor contestaţii la executare promovate de pârâtă, motiv pentru care s-au acordat daunele interese solicitate, daune stabilite şi prin expertiza întocmită de expertul M.C., efectuată în apel.
În rest s-a apreciat că instanţa de fond a apreciat corect probele, cele stipulate în art. 3 din contract neconstituind o promisiune de vânzare cumpărare lipsind un element esenţial (preţul).
Cât priveşte apelul pârâtei s-a apreciat că el este nefondat, instanţa de fond dând o interpretare corectă probelor şi celor stabilite prin sentinţa nr. 606/2002 a Tribunalului Mureş, soluţia fiind corectă atât sub aspectul fondului cât şi al excepţiilor.
Nemulţumite de această decizie atât reclamanta cât şi pârâta au declarat recurs.
Recursul reclamantei nu a fost motivat nici prin cererea de recurs, nici prin memoriu separat motiv pentru care, prin întâmpinare, s-a invocat nulitatea acestui recurs de către recurenta pârâtă.
Recursul reclamantei urmează a se constata nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin cererea de recurs sau prin memoriu separat, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii recurate.
Întrucât recurenta nu s-a conformat acestor dispoziţii legale, deşi Decizia din apel i-a fost comunicată încă din 24 februarie 2006, curtea urmează să constate nulitatea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.
Prin recursul său pârâta SC U. SA a solicitat modificarea deciziei din apel, invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, după prezentarea istoricului cauzei, recurenta pârâtă consideră că instanţa de apel a dat dovadă de ambiguitate în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, interpretând greşit actul dedus judecăţii şi ignorând cele dispuse prin Decizia nr. 610/2000 a Curţii de Apel Tg. Mureş, în sensul că barul „Brăduleţul" nu face obiectul contractului de leasing nr. 61/1998, ci numai restaurantul „Brăduleţul".
Cum barul se află la demisol, greşit instanţa de apel a obligat-o la plata daunelor interese, deoarece s-au încălcat cele statuate prin sentinţa 606/2002 a Tribunalului Mureş, precum şi prin Decizia 610/2002 a Curţii de Apel Tg. Mureş potrivit cărora barul nu a format obiectul contractului de leasing 61/1998. Mai mult, reclamanta nici nu a dovedit suferirea vreunui prejudiciu prin neutilizarea barului, expertiza în construcţii efectuată în apel nefiind edificatoare sub acest aspect, reclamanta neavând niciodată drept de subînchiriere asupra acestui spaţiu.
Recursul pârâtei este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Daunele interese pretinse de către reclamantă şi acordate de instanţa de apel au fost solicitate pentru subsolul imobilului situat în str. Petru Maior Reghin, nepus la dispoziţie de către pârâtă, obligaţie asumată prin contractul de leasing nr. 61/1998.
Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că obiectul contractului de leasing l-a format numai restaurantul „Brăduleţul" nu şi barul B. situat la subsol, spaţiu închiriat de pârâtă unor terţe societăţi.
Că aceasta este interpretarea corectă a clauzelor contractului 61/1998 rezultă şi din sentinţa 606/2002 a Tribunalului Mureş, sentinţă al cărei dispozitiv a fost lămurit prin sentinţa comercială nr. 798 din 24 mai 2006 a Tribunalului Mureş sentinţă depusă ca act nou în această fază procesuală.
În raport de aceste considerente curtea apreciază că instanţa de apel greşit a acordat reclamantei daune-interese pentru nepredarea subsolului motiv pentru care criticile recurentei, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., sunt întemeiate recursul urmând a fi admis iar Decizia din apel modificată în sensul respingerii şi a apelului reclamantei.
Cum recursul de faţă nu a vizat decât daunele interese acordate reclamantei în apel, restul dispoziţiilor deciziei recurate urmează a fi menţinute, soluţia din apel urmând a fi modificată doar sub aspectul criticat.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se regăseşte în dezvoltarea criticilor, ambiguitatea motivării, invocată de recurentă neîncadrându-se în dispoziţiile acestui text legal.
Recurenta pârâtă a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 120.000 RON avocatul S.S. depunând în justificarea sumei solicitate un decont propriu cu orele de muncă prestate începând cu 7 iunie 2006, data contractului şi un bilet la ordin emis cu aceeaşi dată, cu scadenţa la 31 decembrie 2006.
Curtea apreciază că cererea formulată sub acest aspect este nefondată deoarece recurenta nu a dovedit că ar fi efectuat aceste cheltuieli, cheltuieli de altfel nejustificate şi disproporţionate în raport de obiectul recursului, 50.000 RON, rezultând din desfăşurătorul depus de apărător că cele 150 ore de studiu au vizat şi alte dosare ale pârâtei, inclusiv modul de privatizare a SC U. SA, aspecte care nu formează obiectul recursului de faţă.
Cum nici efectuarea cheltuielilor suplimentare menţionate în acelaşi decont (birotică, deplasări, cazare, masă) nu au fost dovedite, curtea urmează a respinge cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta SC F.I. SRL Tg. Mureş împotriva deciziei nr. 87/ A din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Admite recursul pârâtei SC U. SA Reghin declarat împotriva aceleeaşi decizii pe care o modifică în partea privitoare la apelul declarat de reclamanta SC F.I. SRL Tg. Mureş împotriva sentinţei nr. 90 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Comercial Mureş în sensul că respinge şi apelul declarat de această parte.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată a recurentei pârâte SC U. SA Reghin ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2651/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2093/2006. Comercial → |
|---|
