ICCJ. Decizia nr. 708/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.708/2006
Dosar nou nr. 11674/1/2005
Dosar vechi nr. 2823/2005
Şedinţa publică din 17 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 509 din 24 mai 2004, a admis în parte acţiunea reclamantei CN C.F.R. Iaşi a dispus evacuarea pârâtei SC R. SRL Paşcani din spaţiul comercial situat în staţia C.F.R. Paşcani şi a obligat-o la plata chiriei în sumă de 109.590.332 lei, la 34.399.726 lei penalităţi de întârziere precum şi la 442.200.862 lei daune interese, cu cheltuieli de judecată aferente. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta SC R. SRL Paşcani, iar reclamanta CN C.F.R. Iaşi a fost obligată să-i restituie suma de 21.187.812 lei, reprezentând garanţie de asigurare şi 19.061.243 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a ajunge la această soluţie prima instanţă a stabilit că durata locaţiunii a expirat la data de 30 noiembrie 2001, că potrivit expertizei pârâta datorează chirie pe perioada 1 iulie 2001 – 30 noiembrie 2001, şi că potrivit clauzei penale stipulată în art. 7 din contract sunt întemeiate pretenţiile pentru plata penalităţilor de întârziere aferente chiriei neachitată pe aceeaşi perioadă. De asemenea s-au apreciat ca întemeiate şi pretenţiile pentru plata daunelor-interese calculate pe întreaga perioadă cât spaţiul a fost ocupat, după expirarea contractului.
În ce priveşte cererea reconvenţională s-a stabilit că potrivit contractului de locaţiune şi actelor adiţionale ulterioare, reclamantei îi revine obligaţia să restituie cu titlu de chirie suma plătită în plus cât şi garanţia în sumă de 1140,96 dolari S.U.A. Constatându-se îndeplinite condiţiile compensării legale între obligaţiile reciproce ale părţilor, după compensare, s-a stabilit obligaţia pârâtei de a-i plăti reclamantei suma de 530.553.550 lei şi 3.600.056 lei cheltuieli de judecată.
Sentinţa a fost apelată de pârâta SC R. SRL Paşcani, care a susţinut că prin admiterea daunelor-interese, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât reclamanta nu şi-a majorat pretenţiile, iar chiria s-a calculat greşit pornind de la un alt cuantum decât cel stabilit de părţi.
Pentru a răspunde criticilor care vizau netemeinicia sentinţei pe aspectele care priveau determinarea sumelor reale de plată, instanţa de apel a dispus completarea raportului de expertiză. Reanalizând probele dosarului în raport de criticile formulate de apelantă, instanţa de apel a stabilit că chiria, sub aspectul cuantumului, a fost corect stabilită de prima instanţă, iar în ce priveşte daunele-interese, că instanţa de fond a dat eficienţă clauzelor contractuale stipulate în art. 18 precum şi dispoziţiilor art. 969 şi 970 C. civ. Şi critica referitoare la cuantumul penalităţilor de întârziere acordate de prima instanţă a fost înlăturată cu motivarea că prin raportul suplimentar de expertiză a fost determinat un cuantum mai mare decât cel acordat de prima instanţă şi că apelantei nu i se poate face o situaţie mai grea în propria cale de atac. Asupra daunelor-interese, instanţa de apel a apreciat că diferenţa de sumă la care se referă apelanta provine din perioada luată în calcul, daunele fiind acordate nu doar până la momentul introducerii acţiunii ci până la momentul pronunţării hotărârii apelate.
Împotriva deciziei nr. 63 din 6 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a declarat recurs pârâta SC R. SRL Paşcani, prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 10 C. proc. civ., fără să le argumenteze în fapt şi în drept astfel cum prevede art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a susţinut că soluţia este greşită întrucât: a) instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, câtă vreme nu a redus cuantumul daunelor interese în raport de suprafaţa efectiv ocupată; b) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii pentru că nu explică de ce se datorează acea sumă determinată de expertiză şi cum s-a făcut calculul; c) hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii întrucât instanţa s-a substituit reclamantei atunci când a făcut aplicarea art. 18 din contract; d) instanţa nu s-a pronunţat asupra expertizei din apel ci o interpretează fragmentat în sensul că nu reţine suma determinată de expert.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situaţiile prevăzute de pct. 1 – 9, numai pentru motive de nelegalitate. Observând conţinutul motivelor de recurs, expuse mai sus, se poate constata că recurenta pârâtă nu a invocat nici un motiv de nelegalitate. Toate criticile evocă în realitate aspecte care vizează netemeinicia dar care nu-şi găsesc fundament în nelegalitate aşa încât în condiţiile în care recurenta a avut la îndemână o cale de atac devolutivă în care a repus în discuţie fondul nu poate solicita în aceleaşi condiţii, într-o cale de atac extraordinară, să se reanalizeze fondul pricinii.
Dacă s-ar trece la analiza criticii prin care se susţine că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, care poate fi încadrată în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se poate constata că ipoteza plus petita nu se regăseşte în soluţia pronunţată de instanţa de apel întrucât determinarea sumei datorate cu titlu de daune-interese a avut în vedere situaţia reală rezultând din prevederile art. 18 din contract care nu este dată de nivelul chiriei ci de perioada luată în calcul. Problema suprafeţei ocupată este o susţinere de fond care nu poate fi invocată în această cale de atac. De altfel se poate observa că nu au fost făcute obiecţiuni la raportul de expertiză pe aceste aspecte care vizau strict suprafaţa şi nu perioada luată în calcul.
Prin critica de la pct. b, recurenta afirmă că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv care se regăseşte la pct. (7) art. 304 C. proc. civ. Critica este însă nefondată întrucât soluţia îşi găseşte fundamentul în probele administrate respectiv expertiza care avea ca obiectiv să determine cuantumul sumelor care au constituit obiectul acţiunii principale.
Decizia instanţei de apel a avut în vedere expertiza contabilă care a confirmat realitatea calculului care s-a analizat în conformitate cu clauzele contractului. După cum rezultă din considerente, instanţa de apel a prezentat motivele care au dus la concluzia sa în legătură cu daunele interese în opoziţie cu susţinerea apelantei, recurenta din acest dosar. De altfel Decizia nu trebuie să constituie un act contabil cum încearcă să acrediteze ideea recurenta ci, un act de judecată, care se bazează pe probele administrate.
Critica de la pct. c) prin care se afirmă aplicarea greşită a legii nu a fost motivată, recurenta nu a arătat care dispoziţii legale au fost încălcate, iar referirea la aplicarea art. 18 din contract nu satisface cerinţele art. 304 alin. (9) C. proc. civ., prin care se dispune că hotărârea este nelegală atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În fine susţinerea de la pct. d), nu vizează nelegalitatea ci sunt aprecieri proprii şi contradictorii ale recurentei care pe de o parte susţine că nu s-a pronunţat instanţa pe expertiza efectuată în apel, susţinere inexactă faţă de considerentele deciziei, iar de pe altă parte că a interpretat-o fragmentat.
În concluzie, Înalta Curte constată că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea deciziei din apel, aşa încât potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SRL Paşcani, împotriva deciziei nr. 63 din 6 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 670/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 719/2006. Comercial → |
|---|
