ICCJ. Decizia nr. 820/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.820/2006
Dosar nou nr. 10417/1/2005
Dosar vechi nr. 2509/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2128 din 22 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în rejudecare, după casare cu trimitere, s-a admis ca fondată acţiunea introdusă de reclamanta SC OG SRL împotriva pârâtei A.J.H. şi prin urmare a obligat pârâta la plata sumei de 1.322.362.558 lei contravaloare facturi şi 606.429.769 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi sentinţă s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata împotriva pârâtei D.S.P.H.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut, în esenţă, că potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2002, reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei combustibil de mai multe categorii şi în diferite cantităţi, iar în derularea acestui contract pârâta a achitat chiar parţial contravaloarea facturilor, rămânând neachitată suma de 1.322.362.558 lei. Pentru aceste facturi neachitate s-au calculat penalităţi, potrivit clauzei cuprinse la art. 5 din contract, a căror cuantum a fost stabilit la 605.429.769 lei. Din concluziile expertizei efectuate în cauză s-a reţinut că potrivit art. 6 din contract, părţile au prevăzut că recepţia produselor se face la sediul cumpărătorului, iar expertul a susţinut că pentru efectuarea operaţiunii de recepţie trebuia întocmit documentul „Notă de recepţie şi constatare de diferenţe" prevăzut în O.M.F. nr. 425/1998, document ce a fost întocmit numai de către filiala Hunedoara a pârâtei.
Astfel, s-a stabilit prin expertiză cauza diferenţelor existente între cantităţile de combustibil facturate şi cele rezultate din foile de parcurs, pe perioada în litigiu, ca fiind neefectuarea de către pârâta A.J.H. a recepţiei mărfurilor aprovizionate conform dispoziţiilor contractuale şi prevederilor legale, împrejurare în raport cu care pârâta nu-şi poate invoca propria culpă pentru a putea fi exonerată de răspundere.
Apelul declarat de pârâta A.J.H. împotriva sentinţei de mai sus, a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 70 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În considerentele acestei decizii instanţa de apel a reţinut că după casarea cu trimitere, instanţa de fond, urmare îndrumărilor date prin Decizia de casare a dispus efectuarea unei expertize contabile cu directive fixate de către instanţă şi de părţi, obiecţiunile formulate fiind soluţionate de expert, audiindu-se şi trei martori, astfel că soluţia pronunţată este temeinică şi legală, probatoriul administrat fiind corect apreciat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Criticile formulate de către pârâtă au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi vizează nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării greşite a legii la situaţia de fapt existentă.
Recurenta dezvoltă în 4 puncte motivele pentru care a solicitat admiterea cererii şi modificarea deciziei pronunţate în apel cât şi a sentinţei tribunalului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
S-a susţinut în dezvoltarea criticii de la pct. I că ambele instanţe au reţinut greşit situaţia de fapt a facturilor în litigiu, în sensul că acestea nu au fost acceptate în mod expres, deoarece nu poartă ştampila societăţii, iar pe de altă parte, semnătura aplicată pe unele facturi nu aparţine persoanelor abilitate să angajeze în mod valabil societatea. Astfel, simpla înregistrare a acestora în contabilitate nu echivalează cu realitatea sumei datorate, cum greşit s-a reţinut şi în considerarea faptului că refuzul de plată s-a făcut doar în luna decembrie 2003.
Motivele invocate la pct. II şi III din cerere se referă la ignorarea probelor administrate în cauză şi a susţinerilor pârâtei recurente, în sensul că explicaţiile cu privire la diferenţele între cantităţile de combustibil facturate şi cele recepţionate, precum şi cele între cantităţile facturate şi cele înscrise în actele de evidenţă internă ale reclamantei, nu sunt pertinente şi nu au nici suport probator, iar neîntocmirea „notei de recepţie şi constatare diferenţe" nu poate fi pusă în seama recurentei, câtă vreme, facturile emise de reclamantă nu au fost însoţite de nici un act care să ateste executarea livrării, singurele documente în care au fost înscrise cantităţile de combustibil livrate fiind foile de parcurs.
Ultima critică formulată de recurentă, priveşte nesocotirea dispoziţiilor în materie de răspundere civilă contractuală, aceasta susţinând că reclamanta nu şi-a îndeplinit ea însăşi obligaţiile contractuale pentru a pretinde la rândul ei îndeplinirea obligaţiei corelative.
Cu alte cuvinte a arătat că reclamanta a emis facturi cu mult după data livrării şi neînsoţite de nici un fel de document, aspect ce nu a fost reţinut de instanţele de judecată.
La termenul de judecată din data de 28 februarie 2006 intimata-reclamantă SC OG SRL Deva a depus un înscris denumit „Convenţie", legalizată notarial la 15 iulie 2005, încheiată între părţile contractante, prin care a fost stabilit modul de plată al sumelor din titlul executoriu, respectiv sentinţa nr. 2128/CA/2004.
Curtea, examinând recursul declarat de pârâtă, prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Facturile emise de reclamantă au fost semnate de reprezentanţii pârâtei şi înregistrate în contabilitate, potrivit OG nr. 61/2001 şi achitate parţial, iar refuzul la plată s-a făcut numai în luna decembrie 2003, după începerea demersurilor de plată efectuate de reclamantă, până la acest moment, pârâta nu a semnalat reclamantei diferenţa între fişele de consum şi foile de parcurs şi nici nu a refuzat la primire facturile.
În sarcina pârâtei cădea obligaţia întocmirii de note de recepţie şi constatare de diferenţe, documente pe care nu le-a întocmit, astfel că nu poate să-şi invoce propria culpă în apărare.
Cum în cauză s-a efectuat expertiză contabilă, s-au audiat martori, probe examinate corect de instanţa de judecată, susţinerea pârâtei că s-ar fi ignorat probele nu are acoperire.
Mai mult, după casarea cu trimitere au fost respectate îndrumările din Decizia de casare, stabilite obiective ale expertizei contabile, formulate obiecţiuni, la care s-a răspuns, astfel că raporturile contractuale dintre părţi, întinderea obligaţiilor şi în ce măsură s-au respectat clauzele convenite, au fost corect evidenţiate şi apreciate de către instanţe.
Prin urmare, criticile formulate nu sunt de natură a conduce la schimbarea soluţiei pronunţată în apel, astfel că în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.J.H., împotriva deciziei nr. 70 din 25 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC OG SRL Deva.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 786/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 821/2006. Comercial → |
|---|
