ICCJ. Decizia nr. 1603/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1603/2007
Dosar nou nr. 14109/1/2006
Şedinţa publică din 2 mai 2007
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta R.A.G.C. Târgovişte a chemat în judecată pârâtul N.C. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării contractului nr. 30191/2001, în ce-l priveşte pe pârât şi obligarea acestuia să permită accesul în imobilul proprietatea pârâtului, în vederea sigilării surselor de apă şi canalizare, precum şi la plata sumelor de 300,01 lei reprezentând preţul apei potabile furnizate şi a serviciilor de preluare a apelor menajere pe perioada 25 august 2002 – 25 mai 2005 şi 70,78 lei majorări de întârziere calculate pentru perioada 30 august 2002 – 30 aprilie 2005 şi a cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 550 din 28 martie 2006, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300,01 reprezentând preţul apei potabile şi suma de 70,78 lei majorări de întârziere, pârâtul fiind obligat să permită reclamantei accesul în apartament pentru sigilarea surselor de apă şi canalizare.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reţinut că reclamanta şi-a executa obligaţiile de livrare a apei reci şi de prestare a serviciilor de evacuare a apelor menajere asumate prin contractul nr. 30191/2001, consumul de apă şi celelalte prestaţii fiind facturate lunar, pârâtul având obligaţia de a efectua plata, în termen de 30 de zile.
Instanţa a mai reţinut că pentru perioada în litigiu, iulie 2002 – mai 2005, pârâtul nu a achitat contravaloarea consumului de apă în sumă de 300,01 lei, aşa cum rezultă din expertiza contabilă, expertul menţionând repartizarea consumului de apă în sistem pauşal.
Împotriva sentinţei nr. 550/2006 a Tribunalului Dâmboviţa, a declarat apel reclamantul N.C., care a considerat că hotărârea este nelegală.
Apelantul prin motivele de apel a arătat că în mod greşit a fost obligat la plata sumelor de 300,01 lei şi 70,78 lei reprezentând preţul apei potabile şi majorări de întârziere pentru perioada 25 iulie 2002 – 25 mai 2005, deoarece contractul de furnizare nr. 30191/2001 nu este încheiat de apelant cu intimata, că a achitat contravaloarea serviciilor, aşa cum rezultă şi din adresa Asociaţiei de proprietari nr. 72/2006, că sumele calculate sunt exagerate, peste norma de consum apă rece în sistem pauşal de 7,86 m.c./persoană, stabilită prin hotărârea consiliului local.
Apelantul a concluzionat că este de acord cu admiterea acţiunii în parte, în sensul de a fi obligat la plata contravalorii serviciilor în limita consumului mediu normat în sistem pauşal.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 186 pronunţată la data de 6 septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât cu motivarea în esenţă că din adresa nr. 262/72 din 1 martie 2006 dar şi din expertiza contabilă, efectuată în cauză rezultă că pârâtul nu a achitat contravaloarea consumului de apă, pe perioada iulie 2002 – mai 2005, consumul fiind calculat pe baza înregistrărilor apometrului până în luna iulie 2004 şi pe baza sistemului pauşal de 7,86 m.c./persoană/lună pentru perioada august 2003 – mai 2005, datorită faptului că în luna iulie 2003 apometrul pârâtului s-a defectat.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, în termen legal a declarat recurs pârâtul.
Prin motivele de recurs invocate, pârâtul a arătat că cele două instanţe s-au aflat permanent în eroare apreciind că ar fi încheiat contractul cu reclamanta, ceea ce nu corespunde adevărului, că nu au observat că pretenţiile intimatei – reclamantă au fost mai mari decât valoarea efectivă a serviciilor furnizate, întrucât se poate observa că de la un consum mediu de 8-9 m.c. apă stabilit şi el în mod aleatoriu prin aşa – zisul sistem pauşal, se ajunge la un consum de 27,61 m.c. (deci o majorare cu 300 %) fără ca intimata să poată justifica această majorare.
Recurentul menţionează că majorarea cu 300 % a consumului mediu realizată de R.A.G.C. Târgovişte s-a făcut cu încălcarea unui act normativ şi anume Hotărârea nr. 137 din 15 iulie 1998 a Consiliului Local Târgovişte potrivit căreia norma de consum la apă rece în sistem pauşal la blocurile neautorizate se stabileşte la 7,86 m.c./persoană.
Se mai arată de către recurent că neplata serviciului de furnizare a apei reci pe perioada 25 iulie 2002 – 25 mai 2005 nu se datorează culpei sale ci intimatei care potrivit regulamentului de ordine interioară refuză să accepte plata umor facturi ulterioare în condiţiile în care nu este achitată factura contestată.
O altă critică formulată de recurent se referă la faptul că instanţele nu au luat în considerare faptul că a achitat în cursul anilor 2002 – 2003 contravaloarea serviciilor de furnizare a apei reci şi potabile, la Asociaţia de Proprietari nr. 262 Târgovişte, dovada în acest sens reprezentând-o chitanţele depuse la dosar şi tabelul întocmit de asociaţie.
Pârâtul şi-a motivat în drept recursul în temeiul pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Recursul declarat de pârât este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Analizând Decizia recurată în raport de actele şi înscrisurile dosarului cât şi de motivele de recurs invocate, Înalta Curte o apreciază ca fiind nelegală având în vedere că în mod greşit instanţa de apel reţine că soluţia instanţei de fond a avut la bază probe concludente.
În realitate, instanţele nu au stabilit corect situaţia de fapt şi împrejurările de fapt în sensul că deşi instanţa fondului a dispus efectuarea unei expertize tehnice, expertul tehnic nu a stabilit corect sumele pe care le datorează pârâtul pe perioada 25 iulie 2002 – 25 mai 2005 şi implicit sunt incorecte şi majorările de întârziere calculate pe perioada 30 iulie 2002 – 30 aprilie 2005.
Astfel, din actele şi înscrisurile dosarului rezultă că pârâtul pe perioada iulie 2002 până în iulie 2003 când s-a constatat că apometrul s-a blocat, a achitat consumul de apă conform înregistrărilor apometrelor Asociaţiei de Proprietari nr. 262 care de altfel a calculat şi încasat apa rece furnizată.
De asemeni, cu toate că au rezultat diferenţe mari între consumul în sistem pauşal stabilit prin H.C.L. nr. 140/2002 şi pierderile în instalaţiile comune ale proprietarilor, concluziile expertizei nu stabilesc corect aceste situaţii. Având în vedere diferenţele mari între sumele solicitate şi norma stabilită în sistem pauşal şi că pârâtul a achitat consumul de apă rece la Asociaţia de Proprietari nr. 262, pe perioada 2002 – 2003 fapt ce nu a luat în calcul de instanţe, hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) (3) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi admis, vor fi desfiinţate Decizia şi sentinţa în cauză şi va fi trimisă cauza aceluiaşi tribunal spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul N.C. împotriva deciziei nr. 186 din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Desfiinţează Decizia recurată şi sentinţa nr. 550 din 28 martie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 335/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1600/2007. Comercial → |
|---|
