ICCJ. Decizia nr. 1702/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1702/2007
Dosar nou nr. 10457/1/2006
Şedinţa publică din 9 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 15/ CA din 18 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, în dosarul nr. 1073/2005, a fost respinsă acţiunea comercială formulată de reclamanta Primăria Oraşului Simeria reprezentată de Primarul P.J.P. împotriva pârâţilor SC C. SRL Simeria, M.M. şi M.M. pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 747 din 25 februarie 2004 şi desfiinţarea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 930/2 martie 2004 şi rectificarea cărţii funciare.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis implicit cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de interveninentul B.M.
În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut, că la data de 19 decembrie 2003, prin contractul autentificat sub nr. 747 din 25 februarie 2004, Primăria Oraşului Simeria reprezentată de primarul Rovinaru Ioan a vândut pârâtei SC C. SRL Simeria reprezentată de administratorul B.M. spaţiul comercial situat în Simeria, cu preţul de 5.800 Euro, echivalent în lei.
Ulterior, prin contractul autentificat sub nr. 830 din 2 martie 2004, pârâta SC C. SRL Simeria a vândut acest imobil, spaţiul comercial, pârâtei M.M., căsătorită cu pârâtul M.M., după ce anterior aceleaşi părţi încheiaseră precontractul de vânzare – cumpărare, convenţie cu semnătură legalizată prin încheierea nr. 952 din 16 februarie 2004.
Preţul imobilului din al doilea contract de vânzare – cumpărare a fost de 22.900 Euro, cu un avans de 5.000 Euro achitat la data de 16 februarie 2004.
Prima instanţă a mai reţinut că din actele dosarului nu se poate reţine că la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 747 din 25 februarie 2004, acestui contract i-ar fi lipsit cauza ca element esenţial de validare sau că era ilicit prin frauda legii.
De asemenea, s-a reţinut că vânzarea de către pârâta SC C. SRL Simeria a imobilului cu nerespectarea interdicţie de înstrăinare timp de 3 ani de la data dobândirii nu atrage nulitatea contractului, întrucât acest motiv este ulterior datei încheierii actului atacat, astfel că se impune respingerea ca nefondat a primului capăt de cerere, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare şi implicit ca urmare a respingerii capătului principal de cerere, se impune şi respingerea capetelor de cerere subsecvente, desfiinţarea contractului autentificat sub nr. 830/2 martie 2004 şi revenirea la situaţia anterioară în cartea funciară şi implicat admiterea cererii de intervenţie depusă de intervenientul B.M. în favoarea părţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi respingerea cererii de intervenţie.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 69 din 28 aprilie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, Primăria oraşului Simeria prin primar, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, recurenta a indicat prevederile art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., fără însă a arăta distinct argumentele pentru fiecare din motivele legale invocate, fapt care a şi făcut ca intimaţii pârâţi să invoce excepţia nulităţii recursului întemeiată pe prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Excepţia a fost respinsă avându-se în vedere că, potrivit art. 306 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 948 şi urm. C. civ. şi cele ale art. 550/2002 de către instanţa de apel care nu a ţinut cont de faptul că interdicţia de înstrăinare a spaţiului era prevăzută de lege la data încheierii contractului, aşa cum rezultă din art. 6 al contractului, aceasta fiind stipulată în contract sub forma condiţiei rezolutorii. Din înstrăinarea spaţiului de către pârâta SC C. SRL rezultă că scopul (cauza definită de art. 948 C. civ.) nu a fost acela de a deveni proprietar asupra spaţiului ci îmbogăţirea fără justă cauză.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, Decizia atacată fiind legală şi dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.
Astfel, reclamanta nu a învederat nicio cauză de nulitate care să fie anterioară sau contemporană încheierii contractului şi care să vizeze esenţa şi validitatea actului din chiar momentul încheierii lui. Cauza invocată de reclamantă – vânzarea spaţiului anterior împlinirii termenului prevăzut de lege, este ulterioară încheierii contractului şi nu constituie motiv de nulitate a acestuia.
Nerespectarea de către societatea pârâtă a condiţiei rezolutorii, cuprinsă în contract conform prevederilor legale, atrage rezoluţiunea contractului şi nu nulitatea acestuia, dar prezentul litigiu nu conferă cadrul procesual, stabilit de reclamantă prin acţiune, pentru valorificarea încălcării de către pârâtă a condiţiei rezolutorii, respectiv a interdicţiei prevăzute de lege.
De asemenea, corect s-a reţinut şi că invocarea de către reclamantă a lipsei cauzei sau a cauzei ilicită a contractului, pe motivul vânzării spaţiului la scurt timp de la cumpărare, nu este fondată având în vedere că părţile au început demersurile pentru încheierea contractului încă din anul 1997, în temeiul HG nr. 389/1996.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa urmează să o oblige pe recurenta – reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimaţii pârâţi în recurs, respingând însă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul – intervenient B.M., care nu făcut dovada acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Oraşului Simeria împotriva deciziei nr. 69 din 28 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimaţilor – pârâţi M.M. şi M.M. suma de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de obligare a recurentei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul – intervenient B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1716/2007. Comercial → |
|---|
