ICCJ. Decizia nr. 1897/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1897/2007
Dosar nr. 4408/2/2006
Şedinţa publică din 18 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10542 din 17 octombrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 14410/C/2005, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatoarea SA W. Tuglui în contradictoriu cu intimata A.D.S. BUCUREŞTI în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova a reţinut că dispoziţiile cap. 9 din OUG nr. 51/1998, republicată sunt aplicabile şi intimatei în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare.
Împotriva acestei sentinţe contestatoarea a declarat recurs , ce a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 220 din 23 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, în dosarul nr. 309/civ/2006.
Contestaţia la executare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 4408/2006.
Judecând cauza în fond, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 159 din 27 iunie 2006, a admis contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată , formulată de contestatoarea SA W. în contradictoriu cu intimata A.D.S. BUCUREŞTI şi în consecinţă a anulat executarea silită începută de intimata A.D.S. BUCUREŞTI odată cu somaţia înregistrată sub nr. 38739 din 31 august 2005; a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că investiţia pentru primul an investiţional (16 octombrie 2003 – 16 octombrie 2004) a fost realizată anticipat în condiţiile modificării contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 65 din 10 octombrie 2002 prin actul adiţional nr. 1 din 19 iulie 2004; că prin înscrisurile depuse la dosar, contestatoarea a probat realizarea unor investiţii în SC O. SA ORADEA, capitalul social al acesteia fiind majorat prin aport în natură; că suma de 293.097 Ron pentru care s-a început executarea silită odată cu somaţia nr. 38739/2005 nu a fost determinată în mod corect, nerezultând din nici un act modul de calcul al acesteia şi pentru care obligaţii investiţionale au fost calculate penalităţi.
S-a concluzionat că în mod întemeiat s-a contestat existenţa creanţei pentru care intimata a început executarea silită în baza contractului de vânzare cumpărare de acţiuni, fiind probată în cadrul contestaţiei îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acesta.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs intimata A.D.S. BUCUREŞTI invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în principal în sensul respingerii contestaţiei la executare, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998, iar în subsidiar respingerea contestaţiei la executare ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs a susţinut că sunt eronate concluziile instanţei în ceea ce priveşte adresa nr. 95741 din 15 octombrie 2003 emisă de A.D.S. BUCUREŞTI şi cele în sensul că primul an investiţional a fost stabilit pentru perioada 16 octombrie 2003 - 16 octombrie 2004, ca urmare a modificării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 65 din 10 octombrie 2002 prin actul adiţional nr. 1 din 19 iulie 2004 în condiţiile în care acesta din urmă nu cuprinde nici o menţiune care să conducă la o astfel de interpretare; că adresa nr. 2701 din 16 iunie 2004 prin care S.A. W. solicită A.D.S. BUCUREŞTI modificarea anexei 4 la contract face referire la programul de investiţii pentru dezvoltarea societăţii rămas neexecutat şi această adresă a fost transmisă către A.D.S. BUCUREŞTI la un an de la data la care A.D.S. BUCUREŞTI a confirmat investiţia pentru anul 2002 - 2003 şi cu 4 luni înaintea termenului de scadenţă pentru anul investiţional următor 2003 – 2004, an pentru care se realizase o investiţie de numai 52.555 dolari S.U.A.; că instanţa a apreciat în mod eronat că, contestatoarea a probat realizarea unor investiţii în SC O. SA ORADEA întrucât înscrisurile depuse , respectiv facturile, nu au valoare probatorie atâta timp cât nu au fost însoţite de documente care să ateste plata lor de către societate, iar din cuprinsul procesului verbal de compensare din 30 iunie 2005 nu reiese cuantumul creanţei contestatoarei faţă de SC M. SRL; că majorarea de capital social al SC O. SA, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului şi pentru care s-a eliberat certificatul de înscriere de menţiuni la data de 18 ianuareie 2005 a avut la bază diferenţa din reevaluarea patrimoniului şi nu surse proprii, aşa cum cumpărătorul s-a obligat prin contractul nr. 65/2002 (cap. 9 art. 9.1), şi că din concluziile raportului executat de SC E.C. SRL privind evaluarea, Amenajare teren Ferma 2 Sere Oradea, rezultă clar că materialele recuperate sunt proprietatea SC O. SA ORADEA şi nu pot fi considerate ca fiind aport în natură din partea cumpărătorului pentru a se concluziona că s-a realizat obligaţia investiţională ; că în ceea ce priveşte majorarea capitalului social al SC O. SA ORADEA înregistrată la data de 15 februarie 2005 conform certificatului de înscriere de menţiuni, faţă de concluziile raportului de evaluare/2004 executat de SC E.C. SRL privind evaluarea instalaţiei de irigat cu miniaspersie, contestatoarea avea obligaţia de a face dovada că investiţiile au fost realizate din surse proprii; că aceste menţiuni privind majorarea capitalului social al SC O. SA ORADEA s-au făcut ulterior datei la care contestatoarea avea obligaţia de a realiza investiţiile pentru anul 2003 - 2004; că penalităţile de întârziere de 50 % pe an au fost corect determinate conform clauzelor contractuale, suma facturată fiind certă, lichidă şi exigibilă.
Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 129 alin. (5) judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toatemijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
Textul vizează determinarea adevărului „pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
Prin modul de soluţionare a cauzei instanţa de fond a încălcat acest principiu.
În virtutea rolului său activ instanţa de fond trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept care a generat litigiul dintre părţi.
Aceste demersuri se puteau concretiza în stabilirea exactă a adevăratelor raporturi juridice dintre părţi în cadrul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 65 din 10 octombrie 2002, modificat prin actul adiţional nr. 1 din 19 iulie 2004 în ceea ce priveşte cuantumul investiţiei/aport de capital, perioada de efectuare a investiţiilor şi sursa acestor investiţii.
Instanţa de fond era datoare să analizeze şi apărările intimatei pentru a stabili exact dacă modificarea contractului de vânzare-cumpărare a privit şi cuantumul investiţiei/aport de capital şi dacă modificarea perioadei de efectuare a investiţiilor s-a raportat la un nou cuantum sau la diferenţa aportului ce rămăsese de executat- având în vedere că modificarea a avut loc la 19 iulie 2004, la aproximativ doi ani de la încheierea contractului, că se realizase deja pentru primul an investiţional (16 octombrie 2002 – 16 octombrie 2003) o investiţie în sumă de 292.759 dolari S.U.A. şi urmare a scăderii acestei sume din valoarea de 2.305.311 dolari S.U.A. stabilită iniţial prin contract rezultă tocmai valoarea de 2.012.552 dolari S.U.A. menţionată în programul de investiţii din actul adiţional.
De asemenea, instanţa trebuia să lămurească legalitatea şi temeinicia susţinerilor intimatei în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor asumate de contestatoare în termenele şi condiţiile prevăzute de contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 65/2002, astfel cum a fost modificat, respectiv de a se verifica dacă majorările de capital îndeplinesc cerinţa de a fi considerate investiţii de natura celor la care contestatoarea s-a obligat şi dacă investiţiile asumate au fost realizate până la data scadenţei.
În acest sens instanţa de fond era în drept să ceară explicaţii părţilor cu privire la situaţia de fapt, la apărările şi susţinerile acestora şi putea ordona administrarea tuturor probatoriilor necesare dezlegării pricinii.
Instanţa a reţinut că nu se poate determina în mod corect creanţa în sumă de 293.097,72 lei Ron pentru care s-a început executarea silită nerezultând din nici un act modul de calcul al acestuia, însă în virtutea dispoziţiilor legale menţionate instanţa era obligată să solicite depunerea acestor acte şi să încuviinţeze o expertiză contabilă pentru verificarea acestor aspecte.
Numai prin stabilirea riguroasă a situaţiei de fapt în contextul drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contract instanţa se putea pronunţa în limitele sesizării.
În raport de cele ce preced, rezultăcă în cauză, situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte ca instanţă de recurs, hotărăşte asupra fondului numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării după stabilirea situaţiei de fapt în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea A.D.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei nr. 159 din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 877/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1898/2007. Comercial → |
|---|
