ICCJ. Decizia nr. 2122/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2122/2007
Dosar nr. 736/1285/2005
Şedinţa publică din 1 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2044 din 5 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. 733/2006, s-a respins excepţia inadmisibilităţii a acţiunii principale pentru lipsa concilierii directe prealabile, invocată de pârâta SC G.I.E. SRL.
S-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC N. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC G.I.E. SRL şi C.L.M. CLUJ-NAPOCA, având ca obiect constatarea nulităţi absolute a contractului de închiriere nr. 925/1995 încheiat între părţi.
S-a respins cererea reconvenţională, formulată de SC G.I.E. SRL, în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali SC N. SA şi C.L.M. CLUJ-NAPOCA, având ca obiec constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. 739/1995, încheiat între pârâţii reconvenţionali, precum şi a contractelor de închiriere ulteior între aceleaşi părţi.
Instanţa, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, stabilind că aceasta nu este patrimonială şi nu se impunea realizarea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Pe fond, acţiunea şi cererile reconvenţionale au fost respinse ca nefondate, contractele încheiate având o cauză licită, nefiind afectate de nulitate, în raport de prevederile art. 948 alin. (4) C. civ.
Împotriva sentinţei, în termen legal a declarat apel, pârâta-reclamanta reconvnţională SC G.I.E. SRL CLUJ NAPOCA, invocând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia prin prisma următoarelor critici:
- Instanţa nejustificat, nu a reţinut că locatarul C.L.M. CLUJ-NAPOCA, nu putea să încheie valabil acelaşi spaţiu comercial la doi locatari diferiţi, ca urmare a neanalizării probelor administrate.
- Instanţa a apreciat greşit că în speţă nu poate fi forba de o cauză ilicită şi imorală, privind contractele de închiriere, de vreme ce, pe de altă parte, reclamanta era în cunoştinţă de cauză, cu privire la organizarea licitaţiei publice pentru închirierea spaţiului pe care îl pretinde să-l aibă în folosinţă, licitaţie la care nu a participat, iar pe de altă parte, Consiliul Local, în cunoştinţă de cauză, a încheia cu privire la acelaşi spaţiu, contracte de închiriere, atât cu reclamanta, cât şi cu pârâta reclamantă reconvenţională şi a încasat timp de 10 ani chirie de la ambele părţi, fără să asigure folosinţa acelui spaţiu pentru aceasta din urmă.
Analizând sentinţa, în raport de criticile fomrulate, Curtea, prin Decizia nr. 174 din 2 noiembrie 2006, a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de apel, analizând devolutiv probele administrate, a apreciat că starea de fapt reţinuă la fond este în concordanţă cu acestea.
Din spaţiul locativ deţinut de reclamanta intimată SC N. SA CLUJ-NAPOCA, în baza contractului de închiriere nr. 126 din 10 aprilie 1958, s-a predat în baza procesului verbal din 5 iunie 1995, o parte din acesta către C.L.M. CLUJ-NAPOCA, părţile convenind să încheie un nou contract pentru spaţiul pentru care se menţine calitatea de chiriaşi format din magazin în suprafaţă de 100,69 m2, depozit având 27,78 m2, hol având 13,35 m2 şi birou având 5,44 m2, contractul anterior urmând să înceeze cu 1 iunie 1995.
Pentru a se concretiza continuarea locaţiunii, asupra spaţiului indicat în procesul verbal din 5 iulie 1995, rămase spre folosinţă reclamantei, s-a încheiat între C.L.M. CLUJ şi reclamantă, contractul de închiriere nr. 739 din 29 iunie 1995, pe un termen de 5 ani, contract prelungit ulterior, prin contractul nr. 1877 din 29 decembrie 1999, cu privire la acelaşi spaţiu, termenul fiind apoi prelungit prin actul adiţional din 17 martie 2005.
Pentru spaţiile predate de reclamanta C.L.M. CLUJ, prin hotărârea nr. 90 din 8 iunie 1995, a decis încheierea lor pe bază de licitaţie publică, ţinută la 28 iulie 1995.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat, închirierea acestor spaţii a fost adjudecată de apelantă.
Pentru identificarea corectă a spaţiilor scoase la licitaţie s-a încheiat în raport de expertiză în raport de care instanţa de apel a reţinut că magazinul nealimentar şi anexele sale în suprafaţă de 130,78+16m2, fac obiectul contractelor de închiriere, în baza cărora, intimata SC N. SA le-a folosit din 1968.
În atare situaţie, instanţa a concluzionat că, apelantei în raport de contractul nr. 925 încheiat la 11 iulie 1995 nu-i putea fi predat spre folosinţă, alte spaţii comerciale, decât cele disponibile şi de care se face vorbire în procesul-verbal de licitaţie.
Curtea, concluzionând, a stabilit că spaţiul comercial în litigiu (magazin nealimentar în suprafaţă de 23,65m2), nu au făcut obiectul contractului de închiriere nr. 925 din 11 iunie 1995, respingând ca nefondată critica privind reţinerea greşită a stării de fapt.
Instanţa de apel a respins, ca nefondată, şi critica privind nulitatea absolută a contractului nr. 739 din 29 iunie 1995, şi a contractelor ulterioare încheiate de reclamană şi C.L.M. CLUJ – NAPOCA privind spaţiul comercial în litigiu, apreciind inaplicabilitatea dispoziţiilor ar. 998 C. civ., pe considerentul că în speţă nu s-a demonstrat că la data încheierii contractului, apelanta a înţeles că s-a scos la licitaţie spaţiile precizate în cererea reconvenţională şi care au fost deţinute neîntrerupt de reclamanta intimată pe o perioadă de 27 ani.
Sub aspectul invocării cerinţei falsităţii cauzei, instanţa de apel, a reţinut în raport de natura contractului încheiat că, o eventuală eroare asupra scopului mediat nu poate conduce la o cauză falsă a convenţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declara recurs, recurenta SC G.I.E. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hoărârea recurată, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, că instanţa a schimbat vădit natura ori înţelesul lămurit al actului dedus judecăţii şi că Decizia recurată este dată, cu încălcarea sau alicarea greşită a legii.
În susţinerea în fapt a acestor motive de nelegalitate, recurenta invocă următoarele critici:
- instanţa nu a analizat legalitatea contractului de închiriere nr. 739 din 29 iunie 1995 şi a celorlalte contracte subsecvente acestuia, ori din probele administrate rezultă că acesta este lovit de nulitate, deoarece a fost perfectat cu nesocotirea dispoziţiilor legale imperative privind atribuirea cu titlu de chirie, a spaţiilor comerciale, numai pe bază de licitaţie.
- instanţa de apel a stabilit greşit starea de fapt, privind dreptul reclamantei la spaţiul în litigiu.
- instanţa a făcut aprecieri greşite cu privire la cauza actului juridic, omiţând faptul că, încheierea contractului de închiriere între reclamantă şi pârâtul C.L.M. CLUJ s-a făcut ignorându-se licitaţia, organizată pentru spaţiul în litigiu şi implicit dreptul constiuit prin contractul de închiriere nr. 925/1995.
- instanţa a stabilit greşit natura nulităţii, în situaţia existenţei unei cauze false.
Criticile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În raport de temeiul legal invocat, pentru prima critică, recurenta nu explicitează în ceea ce constă motivarea contradictorie a deciziei atacate.
Recurenta se rezumă în a susţine că „motivarea deciziei recurate este pe alocuri contradictorie" menţionând că deşi instanţa a reţinut că la licitaţie nu a fost scos şi spaţiul în litigiu deţinut de reclamanta intimată, pe de altă ăarte, în raport de procesul verbal de licitaţie din data de 28 iulie 1995, stabileşte că recurenta şi-a adjudecat spaţiile comerciale, ceea ce confirmă faptul că inclusiv spaţiul din litigiu a fost scos la licitaţie.
Analizând motivarea realizată de instanţă, prin argumente pertinente, sprijinite pe starea de fapt reţinută şi la care se referă detaliat, nu rezultă că în legătură cu obiectul licitaţiei, instanţa nu a clarificat pe deplin situaţia spaţiului în litigiu.
Fructificând devolutiv un probatoriu complet în care se regăseşte şi un raport de expertiză, instanţa de apel, a stabilit fără echivoc, că spaţiul în litigiu deţinut legal de insimata SC N. SA din 1968, nu a făcut obiectul licitaţiei din 28 iunie 1995 şi nu au fost cuprinse în procesul verbal încheiat.
Faţă de critica invocată, instanţa constată că hotărârea sub aspectul redactării, corespunde cerinţelor impuse de prevederile art. 261 C. proc. civ., redactarea fiind clară, corespunzătoare şi pertinentă.
În raport de motivul de nelegalitate, invocat şi de caracterul de cale extraordinară de atac, impusă recursului prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., instanţa nu are competenţa să reanalizeze starea de fapt aşa cum solicită recurenta.
În ceea ce priveşte, motivul de nelegalitate invocat a fi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmează a se reţine că, în soluţionarea cauzei, nu s-a pus în discuţie interpretarea contractelor a căror nulitate s-a solicitat sub aspectul clauzelor contractuale, deoarece instanţa nu a fost investită în acest sens, fapt pentru care acesta urmează a fi înlăturat.
În raport de motivarea criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va aprecia că reclamanta invocă în fapt, interpretarea şi obligarea greşită a dispoziţilor prevăzute de art. 948 pct. 4 C. civ.
În esenţă, recurenta a susţinut prin cererea reconvenţională, că asupra contractului nr. 739 din 29 iunie 1995 şi a contractelor ulterioare încheiate de reclamanta SC N. SA şi pârâtul C.L.M. CLUJ – NAPOCA operează o nulitate absolută pentru cauză falsă sau pentru lipsă de cauză.
Instanţa de apel, răspunzând chestiunii ridicate, a statuat justificat că, reclamanta a deţinut neîntrerupt spaţiul în litigiu şi deci nu se poate reţine lipsa cauzei pe considerentul că scopul imediat specific al contractului nr. 739/1995 ar lipsi.
Cât priveşte analiza scopului mediat ca şi cerinţă a cauzei în convenţii, Curtea a avut în vedere motivul determinant al încheierii contractului scos în evidenţă de probele administrate, din care a rezultat voinţa reclamantei intimate de a păstra în continuare dreptul de folosinţă asupra spaţiului ce a făcut obiectul contractului.
Analizând şi ipoteza existenţei unei cauze false, invocată de recurentă pe tot ciclu procesului, instanţa apreciază că faţă de calitatea de terţ a acesteia în raport de contractul de închiriere, s-a rezolvat corespunzător, chestiunea legată de calitatea procesuală activă.
Recurenta nejustificat, neagă caracterul de nulitate relativă a concurenţei, în raport de susţinerea formulată şi anume aceea că aceasta s-a întemeiat pe o cauză falsă.
În raport de susţinerea formulată, instanţa de apel, a analizat-o în raport de dispoziţiile art. 966 C. civ., ce reglementează condiţia existenţei unei cauze reale a actului juridic.
Reţinând că în cauză s-a invocat o nulitate relativă a unor convenţii, faţă de care recurenta a fost terţ, aceasta nu poate solicita anularea contractului de închiriere nr. 739 din 22 iunie 1995 încheiat de intimate.
Hotărârea a fost pronunţată aşadar cu aplicarea corespunzătoare a normelor de drept substanţial mai sus enunţate.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, instanţa în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.I.E. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 174 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2265/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2121/2007. Comercial → |
|---|
