ICCJ. Decizia nr. 544/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 544/2007
Dosar nr. 5959/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 5 iulie 2002, reclamanta SC N.W. SRL Negreşti-Oaş a chemat în judecată pe pârâta SC R.N.I. G.M.B.H. Germania, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.311.660.764 lei contravaloare marfă livrată şi neachitată, cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 467 din 24 octombrie 2005, Tribunalul Satu-Mare a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei invocată de pârâtă şi a respins acţiunea reclamantei având ca obiect pretenţii comerciale, ca nefiind de competenţa instanţelor româneşti.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 23 din 16 februarie 2006, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa civilă de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare, la instanţa de fond.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, respingerea apelului reclamantei, întrucât greşit instanţa de apel a dezlegat problema competenţei de soluţionare a cauzei, în lipsa unui contract încheiat de părţile în litigiu.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea probatoriilor aflate la dosarul cauzei, se constată că raporturile comerciale s-au derulat între părţile aflate în litigiu în baza unor relaţii contractuale încheiate în formă simplificată, sub forma unei comenzi lansată de pârâtă urmată de executare prin livrare de către reclamantă, pentru care au fost emise şi facturile aferente.
Astfel că, nu poate fi contestat că aceste raporturi juridice comerciale au fost legal perfectate între părţi, contractul fiind încheiat la momentul executării sale, aşa cum corect s-a reţinut de către instanţa de apel.
În această situaţie, ţinând seamă de menţiunile din facturile emise de reclamantă având contul deschis la B.R.D. Negreşti Oaş, rezultă că acesta este locul plăţii.
Cum părţile nu au convenit în nici-un fel asupra instanţelor competente să se soluţioneze eventualele litigii, prin hotărârea atacată s-a procedat la o corectă aplicaţiune a dispoziţiilor prevăzute de art. 149 pct. 4, 5, 6 din Legea nr. 105/1992, precum şi a art. 101 pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că cererile privitoare la obligaţiile comerciale sunt de competenţa teritorială a instanţei de la locul unde obligaţia a luat naştere sau celei de la locul plăţii.
Cum, este necontestat că obligaţia comercială a luat naştere în România iar locul executării contractului şi al plăţii este la sediul reclamantei, corect instanţa de apel a înlăturat excepţia de necompetenţă a instanţelor româneşti invocate de pârâtă.
Astfel că, susţinerile recurentei pârâte că între părţi nu ar fi existat raporturi contractuale nu puteau fi primite.
Cu alte cuvinte, ţinând seamă că dispoziţiile Legii nr. 105/1992 se referă la raporturile comerciale şi nu face discuţia că s-ar aplica numai în situaţia încheierii unor contracte propriu zise, se constată că dezlegarea problemei competenţei, în favoarea Tribunalului Satu Mare, este cea corectă.
În consecinţă, recursul pârâtei se priveşte ca nefondat, nefiind întrunite niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.N.I. G.M.B.H. Germania împotriva deciziei nr. 23/C/2006-A din 16 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 547/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 296/2007. Comercial → |
|---|
