ICCJ. Decizia nr. 476/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 476/2007
Dosar nr. 3095/1/2006
Şedinţa publică din 1 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 mai 2003, reclamantele R.T.B. Bor Grupa O.M.D. din Prokuplje şi R.T.B. Bor Grupa J.E.I.D. din Belgrad cheamă în judecată pe pârâta SC S.E. SA Fieni solicitând instanţei să oblige pe pârâtă la plata sumei de 56.159,44 dolari S.U.A., cu penalizări legale reprezentând contravaloarea mărfii livrate pârâtei în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat între părţi în ianuarie 2000, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 1712 din 31 iulie 2003, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor invocată de pârâtă, admite acţiunea reclamantelor şi obligă pârâta la plata sumei de 56.159,44 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursul de schimb de la data plăţii, reprezentând contravaloare marfă, cu 62.094.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina aceleiaşi părţi, reţinând că în executarea contractului de vânzare cumpărare reclamantele au livrat marfa contractată recepţionată conform declaraţiei vamale din 24 martie 2000, pârâta datorând preţul cuvenit precum şi că reclamantele au calitate procesuală activă faţă de dispoziţiile art. 14 din Statutul R.T.B. conform căruia reclamantele deţin un anumit procent alături de vânzătoare, F.M.N.P.
Prin Decizia nr. 3561 din 30 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond a unit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor cu fondul cauzei, fără a se pune concluzii de către părţi pe fondul cauzei, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii procesului civil.
Prin sentinţa nr. 71 din 16 ianuarie 2004 pronunţată în fond, după casare, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi, pe fond, respinge acţiunea reclamantelor, reţinând că factura nr. 247 pe care se întemeiază pretenţiile reclamantelor a fost emisă la 24 martie 2000 odată cu expedierea mărfii către pârâtă, iar acţiunea a fost introdusă la 9 mai 2003, dată la care se împlinise termenul de prescripţie de 3 ani, soluţie care se impune chiar dacă dreptul la acţiune s-ar fi născut la 24 aprilie 2000, dată până la care trebuia achitat preţul mărfii.
Prin Decizia nr. 683 din 23 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva hotărârii instanţei de fond reţinând că pentru marfa livrată s-a întocmit factura cu nr. 08253/1 din 18 martie 2000 în care nu s-a menţionat şi termenul de plată de 60 de zile cum susţin apelantele, situaţie faţă de care formularea acţiunii la data de 21 aprilie 2003, data poştei, a fost făcută după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.
Prin Decizia nr. 3949 din 28 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul reclamantelor împotriva deciziei de mai sus, casează Decizia atacată, admite apelul reclamantelor împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o anulează şi trimite cauza spre soluţionare în fond a pricinii la Curtea de Apel Ploieşti, reţinând că potrivit art. 5 din contractul părţilor s-a stipulat că plata livrărilor se va efectua prin virament în contul vânzătorului în 30 de zile de la recepţia mărfii în Fieni, cursul prescripţiei începând la data expirării acestui termen, astfel că la 21 aprilie 2003 dreptul la acţiune nu era prescris, termenul de prescripţie de 3 ani împlinindu-se la 24 aprilie 2000, respectiv la 30 de zile de la data de 24 martie 2000 când marfa a fost recepţionată în vamă.
Prin Decizia nr. 289 din 19 decembrie 2005, pronunţată în rejudecare după casare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, evocând fondul, admite acţiunea apelantelor reclamante, respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor apelante invocată de intimata pârâtă şi obligă intimata pârâtă să plătească apelantelor reclamante suma de 56.159,44 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare marfă livrată, cu 82.088.280 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Pentru a decide astfel instanţa de apel reţine că agentul economic care a purtat iniţial corespondenţa comercială cu pârâta, respectiv Combinatul Minier, s-a reorganizat astfel că reclamantele sunt succesoarele în drepturi ale F.D.F.O.M.P. care s-a reorganizat dintr-un combinat de metale neferoase în mai mulţi agenţi economici între care şi reclamantele, respectiv producătorul de metal neferos şi exportatorul comercial prin intermediul căruia marfa s-a exportat în România, iar conform art. 14 din statutul R.T.B. cele două reclamante deţin cote din capitalul social al acestuia şi conform art. 15 din acelaşi statut şi vânzătorul F.M.N.P. deţine de asemenea acţiuni la R.T.B. BOR; mai reţine instanţa că din declaraţia vamală din 24 martie 2000 rezultă că expeditor al mărfii este J.E.I.B., iar destinatar este pârâta, care nu a dovedit că a achitat marfa, deşi factura 247-0 din 24 martie 2000 şi celelalte documente de însoţire a mărfii fac dovada existenţei contractului de vânzare cumpărare în formă simplificată, de natură comercială, precum şi a pretenţiilor reclamantelor.
Împotriva deciziei instanţei de apel menţionată, pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii ca fiind prescrisă şi introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, când nu a făcut aplicarea art. 7 din menţionatul act normativ incident în situaţia inexistenţei unui instrument contractual când marfa se livrează pe bază de factură fără termen sau condiţii de plată, dispoziţie faţă de care momentul începerii cursului prescripţiei este 18 martie 2000 şi nu 24 martie 2000, factura nr. 247-0 din 24 martie 2000 nefiind reală, iar marfa fiind vămuită deja la Târgovişte la acea dată de 24 martie 2000 în baza facturii nr. 08253 din 1 din 18 martie 2000.
Recurenta reproşează instanţei de apel şi nesocotirea dispoziţiilor art. 182 C. proc. civ., prin refuzul de a înlătura înscrisurile contrafăcute de către reclamante care au şi recunoscut că nu deţin exemplarul original al contractului de vânzare, situaţie considerată complinită prin factura nr. 247-0 din 24 martie 2000 care ar reprezenta un „contract în formă simplificată", construcţie de asemenea criticată de recurentă.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru neexaminarea cu prioritate a excepţiei lipsei calităţii procesuale active pe care a unit-o cu fondul încălcându-se astfel art. 137 C. proc. civ., dar şi pentru greşita aplicare a legii în respingerea excepţiei arătând că în mod greşit a reţinut instanţa că potrivit statutului R.T.B. reclamantele sunt succesoarele în drepturi ale firmei J.I.E., care a întocmit factura nr. 08253/1 din 18 martie 2000 cu care s-a livrat marfa şi care este recunoscută de organele vamale române.
Recursul este fondat.
Cum excepţia prescripţiei dreptului reclamantelor la acţiune invocată de recurenta pârâtă a fost examinată şi respinsă irevocabil prin Decizia nr. 3949 din 28 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, criticile recurentei pârâte referitoare la acest aspect nu vor mai fi analizate.
Cât priveşte însă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, invocată de recurenta pârâtă şi respinsă de instanţa de apel prin Decizia recurată, criticile recurentei sunt întemeiate şi urmează a fi primite.
Din actele dosarului rezultă că înţelegerea comercială asupra vânzării mărfii în cauză a intervenit între vânzătoarea F.D.F.O.M.P. şi cumpărătoarea recurentă, iar marfa a fost expediată prin R.T.B. BOR J.E.I.B. aşa cum rezultă din scrisoarea de trăsură aflată la dosar.
Din actele dosarului nu rezultă probarea niciunui raport juridic contractual între R.T.B. B.D.J.E.I.B. şi recurenta pârâtă, care să reprezinte temeiul dreptului societăţii sârbe de a cere recurentei plata mărfii livrate. Chiar din art. 5 din contractul de colaborare de comerţ exterior pe anul 2000 încheiat de vânzătoare cu R.T.B. B.J.I.E.D.B., care este un contract de intermediere, rezultă că intermediara J. răspunde faţă de F.O.M. „pentru neplata la termen a mărfurilor exportate pentru valoarea contractată în valută, în termenul contractual de plată, dacă a participat la încheierea contractului", dar contractul cu recurenta nu a fost încheiat şi cu participarea intermediarei din Belgrad, astfel că aceasta nu are calitatea de a promova acţiune împotriva cumpărătoarei recurente pentru plata preţului mărfii expediate.
Cât priveşte reclamanta R.T.B. B.G.O.M.D. din Prokuplje se reţine din actele depuse la dosar că aceasta este o societate de capitaluri care are ca acţionari, între alţii, şi pe vânzătoarea F.O.M. şi pe J.B., acestea din urmă fiind societăţi dependente faţă de R.T.B. B.D. care este societatea de bază conform art. 14,15 şi 16 din statutul reclamantei, or într-o astfel de structură societară nu există puteri de reprezentare ale societăţii pentru acţionarii săi în legătură cu eventualele contracte încheiate de aceşti acţionari cu terţi parteneri, o astfel de putere, de altfel, nefiind dovedită de reclamante, situaţie faţă de care nu se poate reţine că R.T.B. BOR Grupa O.M.D. din Prokuplje ar avea calitate procesuală activă pentru a acţiona în justiţie pe cumpărătoarea pârâtă, recurenta de faţă, pentru obligarea acesteia la plata preţului mărfii vândute de către unul dintre acţionari, ca producător prin intermediul altui acţionar, ca expeditor.
Astfel fiind, se constată că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată constant de reclamanta recurentă (începând cu întâmpinarea depusă la judecata în fond a cererii reclamantelor în primul ciclu procesual), aceasta fiind întemeiată, reclamantele nefiind parte în contractul încheiat de F.O.M. (D.F.O.M.) din Prokuplje cu recurenta pârâtă, contract care, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (4), „nu poate fi transferat unei terţe părţi nici de către vânzătorul din Iugoslavia şi nici de către cumpărător în România".
Faţă de acestea, Curtea urmează să accepte excepţia invocată de recurenta pârâtă şi să constate lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor intimate şi, pe cale de consecinţă, urmează să admită recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel pe care urmează a o modifica în sensul că urmează să respingă acţiunea reclamantelor intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC S.E. SA Fieni, împotriva deciziei nr. 289 din 19 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor invocată de pârâtă şi respinge acţiunea reclamantelor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 374/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 479/2007. Comercial → |
|---|
