ICCJ. Decizia nr. 545/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 545/2007
Dosar nr. 8503/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ, reclamanta U.A. a chemat în judecată pe pârâţii SC U.C. SRL, N.L.E. şi SC M. SRL solicitând anularea convenţiei încheiate la 1 noiembrie 2001 de către SC U.C. SRL şi SC M. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 55/ COM din 31 ianuarie 2005 tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei. În consecinţă, a respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă şi a respins acţiunea faţă de pârâta N.L.E. ca fiind introdusă faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul K.M.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că U.A. şi N.L.E. s-au retras din societate cedând părţile sociale intervenientului. Astfel, şi-au pierdut orice drept izvorât din calitatea de asociat şi nu pot justifica un interes legitim în prezenta cauză.
Cât priveşte cererea de intervenţie, instanţa a reţinut că pârâta SC U.C. SRL, deţinătoarea a unui spaţiu comercial în temeiul unui contract de închiriere, s-a obligat prin actul juridic dedus judecăţii să cumpere acest spaţiu în momentul în care dispoziţiile legale vor permite acest lucru, iar ulterior să îl vândă pârâtei SC M. SRL cu preţul la care l-a dobândit. S-a mai convenit ca la data vânzării-cumpărării să se perfecteze şi actul în formă autentică. Instanţa a apreciat că în speţă este vorba despre o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare care dă naştere la obligaţii numai pentru viitor, în sensul posibilităţii pentru beneficiarul cumpărător de a solicita încheierea actului sau daune interese dacă promitentul vânzător a înstrăinat bunul către un terţ. S-a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 550/2002.
Apelurile declarate de E.D., moştenitoare a reclamantei U.A. şi K.M.I. au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 41/C/2006-A, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a avut în vedere că la data introducerii acţiunii U.A. şi N.L.E. nu mai aveau calitatea de asociate în cadrul societăţii SC U.C. SRL, iar bunul în litigiu, la data încheierii convenţiei a cărei anulare se cere, nu făcea parte din patrimoniul societăţii, fiind deţinut în calitate de chiriaş şi pentru acest motiv nu sunt incidente dispoziţiile art. 143 (în prezent art. 146) din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de control judiciar a apreciat că tribunalul a respins în mod corect cererea de intervenţie deoarece nu au fost încălcate dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale către chiriaşi, care prevăd interdicţia de înstrăinare pe o perioadă de 3 ani de la momentul dobândirii imobilelor cumpărare în baza acestei legi.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs intervenientul K.M.I.
Recurentul a invocat art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
Recurentul, în susţinerea motivelor de recurs invocate, a criticat Decizia atacată sub următoarele aspecte:
Excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive s-au admis în mod greşit deoarece acţiunea s-a introdus anterior cesiunii, iar art. 143 se aplică şi promisiunii de vânzare cumpărare.
instanţa a interpretat corect actul ca fiind o promisiune de vânzare, dar a interpretat greşit clauza privitoare la termenul în care se va perfecta vânzarea. Recurentul consideră că voinţa părţilor nu a fost ca actul să se încheie după expirarea celor 3 ani prevăzuţi de lege, ci într-un termen imediat următor intrării bunului în patrimoniul societăţii.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de criticile formulate, va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea găseşte nefondat şi motivul de recurs invocat de recurent si prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţele de fond şi de apel s-au pronunţat în raport de probele administrate. Judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părţi au fost analizate din perspectiva înscrisului de la fila 5 din dosarul de fond ce a guvernat relaţiile cocontractanţilor, iar natura juridică a acestui act nu a fost nici schimbată şi nici denaturată de instanţa de apel. În speţă este vorba despre o promisiune bilaterală de vânzare „în condiţiile în care normele legale vor permite". Astfel, părţile au înţeles să supună viitorul contract de vânzare-cumpărare nu numai voinţei cocontractanţilor, dar şi legii. De altfel, numai convenţiile legal făcute pot produce efecte juridice între părţi, art. 969 C. civ.
Curtea găseşte nefondat şi motivul de recurs invocat de recurent si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de fond a recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.
Recurenta a criticat greşita soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi pasive. Din verificarea înscrisurilor dosarului, rezultă că la data soluţionării excepţiilor se produsese cesiunea părţilor sociale, iar interesul pentru ca părţile să stea în judecată trebuie să existe pe tot parcursul litigiului, să fie unul prezent, actual.
Cât priveşte prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990, ele vizează numai acte de dispoziţie, iar aplicabilitatea nu poate fi extinsă la alte acte juridice decât cele expres avute în vedere de legiuitor. În consecinţă, nu rezultă o greşită aplicare a legii nici sub acest aspect.
Pentru aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul K.M.I. asociat unic al SC U.C. SRL ORADEA împotriva deciziei nr. 41/C/2006 – A din 28 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul K.M.I. asociat unic al SC U.C. SRL ORADEA împotriva deciziei nr. 41/C/2006 – A din 28 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 497/2007. Comercial → |
|---|
