ICCJ. Decizia nr. 917/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 917/2007
Dosar nr. 40493/3/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2007
Asupra de recurs de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 813 din 06 martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 40493/3/2005 (fost nr. 5994/2005) al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins, ca prematur formulată, cererea depusă de reclamanta SC A.P.A.D. SA Tulcea prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., cererea având ca obiect solicitarea ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.687.442.910 ROL cu titlu de despăgubiri reprezentând obligaţii restante la bugetul de stat şi local.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă a concilierii aşa cum este reglementată de art. 7201 C. proc. civ., deoarece corespondenţa dintre părţi anterioară sesizării instanţei (notificarea nr. 228 din 02 august 2005) nu poate fi apreciată ca o parcurgere a acestei proceduri prealabile.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a promovat în termenul legal apel şi a solicitat anularea acestei sentinţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, conform art. 297 alin. (22) C. proc. civ.
Critica apelantei a constat în aceea că: în mod greşit prima instanţă s-a investit şi a soluţionat litigiul ca fiind comercial, când din actele şi probele de la dosar rezultă faptul că procesul este civil şi nu-i sunt aplicabile dispoziţiile imperative ale art. 7201 C. proc. civ.
S-a susţinut de către apelantă că acţiunea împotriva A.V.A.S. s-a întemeiat pe art. 998, 1079 C. civ. şi art. 108 alin. (11), art. 108 alin. (12) şi art. 1083 C. proc. civ. şi că între reclamantă şi pârâtă nu au existat niciodată fapte de comerţ în înţelesul art. 3 C. com.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticii formulate de apelantă şi în raport de obiectul acţiunii şi de dispoziţiile art. 998 C. civ. şi art. 1083 C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat că apelul este întemeiat şi a fost admis pentru următoarele argumente:
Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea formulată de apelanta-reclamantă împotriva intimatei-pârâte A.V.A.S. ca fiind prematur introdusă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilieri directe, obligatorie în procesele şi cererile comerciale, potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Este adevărat că apelanta-reclamantă nu a efectuat această procedură prealabilă de conciliere, aşa cum este reglementată de art. 7201 C. proc. civ., dar nici nu era obligată să o îndeplinească, aşa cum în mod eronat s-a reţinut de către prima instanţă, care a omis să analizeze raportul juridic dintre cele două părţi şi să-şi verifice competenţa în funcţie de natura juridică a acţiunii dedusă judecăţii, civilă sau comercială. Prima instanţă nu a ţinut seama de temeiul de drept invocat de apelanta-reclamantă drept cauză juridică a acţiunii, respectiv prevederile art. 1081 alin. (1) şi art. 1083 C. proc. civ. şi art. 998 C. civ.
Astfel, reclamanta a solicitat de la pârâtă suma de 168.744,30 RON reprezentând despăgubiri, ca urmare a amânărilor nejustificate şi abuzive ale pârâtei din cadrul dosarului de reorganizare judiciară de pe rolul Tribunalului Tulcea, dosar în care reclamanta este debitoare aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată.
Art. 1083 C. proc. civ., pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în despăgubire, prevede că „cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute de art. 1081 sau 1082, la cererea părţii interesate va putea fi obligat de către instanţa de judecată ori, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare".
S-a apreciat de către instanţa de control judiciar că litigiul priveşte despăgubiri cauzate din culpa pârâtei, prin amânarea unui proces şi că are o natură exclusiv civilă, nefiind vorba de acte sau fapte de comerţ, aşa cum sunt ele prevăzute de art. 3 C. com.
Ceea ce înseamnă că reclamanta nu era obligată să efectueze procedura de conciliere prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., aceasta fiind aplicabilă doar cererilor în materie comercială.
În al doilea rând, având în vedere natura civilă a litigiului şi suma pretinsă drept despăgubire, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultă că instanţa competentă material să soluţioneze prezenta cauză, după criteriul valoric, este judecătoria de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta. Aceasta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 precum şi art. 44, 45 din OUG nr. 51/1998.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta a susţinut, în esenţă, că litigiul este în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică internă, iar competenţa soluţionării litigiului revine Curţii de Apel Bucureşti.
Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele dosarului prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, pe care Înalta Curte le grupează şi le subsumează motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9, pentru a răspunde printr-un considerent comun, instanţa supremă va respinge, ca nefondat, recursul declarat pentru cele ce urmează:
Instanţa de control judiciar a apreciat corect că pricina este una de natură civilă, că în cauză nu este vorba despre acte sau fapte de comerţ. În consecinţă nu sunt incidente normele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost corect stabilită de către instanţa de apel.
Prezentul litigiu nu are nici o legătură cu vreo creanţă neperformantă care să justifice aplicarea legii speciale şi care să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru considerentele de mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 496 din 05 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 496 din 05 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 februarie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 918/2007. Comercial → |
|---|
