ICCJ. Decizia nr. 1277/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1277/2010
Dosar nr. 268/114/2005
Ședința publică de la 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C.P. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând obligarea pârâtei să-i predea bunurile mobile şi imobile dobândite prin procesele verbale de adjudecare din 7 decembrie şi 9 decembrie 2004, să o despăgubeasă cu lipsa de folosinţă a bunurilor şi beneficiul nerealizat - evaluat la 1.000.000.000 lei să fie obligată să ridice bunurile depozitate în spaţiile proprietatea sa, să fie obligată la plata sumei de 15.600.000 lei plată nedatorată şi la cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin cerere reconvenţională, a solicitat instanţei evacuarea reclamantei din spaţiul ocupat, repararea prejudiciului suferit şi al beneficiului nerealizat, plata daunelor cominatorii şi a cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 2402 din 22 octombrie 2007, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 819.448,19 lei pentru lipsa de folosinţă a spaţiilor adjudecate şi a obligat-o să ridice bunurile din spaţiile reclamantei în termen de 30 de zile, să restituie suma de 1.560 lei plată nedatorată, a luat act de renunţarea la primul capăt de cerere, a respins capătul de cerere nr. 3 şi cererea reconvenţională şi a obligat pe pârâtă la 21.154 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că imobilul „centrul de vinificaţie Greceanca” a fost adjudecat la licitaţie publică de către reclamantă, care la data de 15 decembrie 2004 a şi întabulat dreptul său în registrul de carte funciară, iar pârâta a refuzat eliberarea Spaţiului până la data de 18 iunie 2005, împiedicând adjudecatarul să intre în posesia bunurilor şi creându-i astfel un prejudiciu pentru lipsa de folosinţă evaluat în raportul de expertiză.
În privinţa excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei calităţii procesuale active, instanţa a reţinut că pârâta avea custodia bunurilor scoase la licitaţie şi avea obligaţia predării acestora dobânditorului adjudecatar care devenea proprietar, conform art. 155 C. proc. fisc., din momentul încheierii procesului verbal de adjudecare.
Excepţia lipsei de interes a fost considerată superfluă în condiţiile în care reclamanta este proprietarul bunurilor reţinute de pârâtă, iar procedura prealabilă instituită de art. 720 C. proc. civ. nu era incidenţă întrucât obiectul acţiunii nu era evaluabil în bani.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 236 din 15 decembrie 2008, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins capetele de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosinţă şi pentru plata nedatorată înlăturând şi plata cheltuielilor de judecată de 21.144 lei aferentă capetelor de cerere respinse.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta, adjudecatară a „centrului de vinificaţie Geceanca” a intrat în posesia bunurilor imediat după câştigarea licitaţiei, la 20 decembrie 2004, deşi potrivit procesului verbal de adjudecare transferul se executa la plata ultimei rate respectiv, 15 decembrie 2006. Prin aceasta, reclamanta a împiedicat accesul în incinta unităţii atât a salariaţilor cât şi a organelor de control reţinând totodată şi stocurile de vin proprietatea pârâtei, până la executarea silită a hotărârilor judecătoreşti care au obligat-o să restituie bunurile pârâtei.
În privinţa plăţii nedatorate, instanţa de apel a considerat că niciuna dintre probele administrate nu au făcut dovada acestei plăţi.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că decizia recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât art. 1 din Contractul de vânzare - cumpărare obligă pe vânător la predarea bunurilor, după plata ultimei rate scadente; iar prin plata anticipată a preţului la data de 18 martie 2005 a fost achitată ultima rată, astfel încât înainte de 15 decembrie 2005 s-a transferat dreptul de proprietate.
Instanţa de apel, susţine recurenta a greşit respingând obligarea la prejudiciul creat de pârâtă pentru lipsa de folosinţă a bunurilor cu motivarea că până la plata ultimei rate nu poate folosi bunurile.
Expunând situaţia de fapt recurenta consideră că a fost privată de dreptul de folosinţă.
În privinţa motivelor contradictorii, străine de natura pricinii, recurenta critică decizia instanţei de apel care nejustificat a reţinut refuzul reclamantei de a permite pârâtei ridicarea stocurilor de vin, deşi au existat demersuri începând cu luna ianuarie 2005 pentru ca proprietatea să fie eliberată.
Totodată, recurenta susţine că reaua credinţă a pârâtei rezultă din procesele intentate având ca obiect constatarea nulităţii licitaţiei.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata preţului în rate, reclamanta a cumpărat bunurile imobile înscrise în Dosarul de executare nr. 10/2001 şi în raportul de evaluare, transferul proprietăţi fiind condiţionat de plata ultimei rate, respectiv la 15 decembrie 2005.
Deşi plata ultimei rate a fost devansată, fiind achitată la data de 18 martie 2005, totuşi reclamanta-recurentă a intrat în posesia bunurilor anterior acesteia încheind un contract de pază din data de 5 ianuarie 2005.
Astfel nerespectarea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, prin, aproprierea înainte de plata ultimei rate (18 martie 2005) a bunurilor nu o îndreptăţeşte la despăgubiri privind lipsa de folosinţă. Procesele - verbale din 12 martie şi 6 mai 2005 confirmă existenţa în spaţiile cumpărate a unor bunuri proprietatea pârâtei la care a avut acces numai prin executarea silită a Ordonanţei Preşedinţiale din 20 mai 2005 prin care recurenta cumpărătoarea imobilelor a fost obligată să restituie stocurile de vin proprietate SC B. SA.
Aşa dar, instanţa de apel, în considerarea condiţiei suspensive a vânzării (art. 1296 C. civ.) respectiv a obligaţiei de predare a lucrului numai după plata preţului (art. 9 din contract şi art. 1322 C. civ.), în mod judicios a constatat că reclamanta recurentă a intrat în posesia bunurilor înainte de plata ultimei rate astfel încât nu este îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosinţă - iar din această perspectivă nu sunt motive contradictorii sau străine de natura pricinii în considerentele decizie atacate.
Existenţa unor acţiuni judiciare, chiar dacă denotă o atitudine ostilă a pârâtei nu poate justifica dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, cu atât mai mult cu cât acesteia nu i s-a permis accesul în incinta unităţii mai înainte de transferul dreptului de proprietate reclamntei.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 236 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.PR. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 236 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1779/2010. Comercial → |
|---|
