ICCJ. Decizia nr. 14/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 14/2010
Dosar nr. 16482/3/2007
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 14725 din 7 decembrie 2007 – Tribunalul Bucureşti, - a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.C. şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii R.C. şi R.I.M. faţă de pârâta SC S.I.R.A.L. SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă faţă de pârâtul P.C. Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 5.000 lei în favoarea pârâtei SC S.I.R.A.L. SRL Bucureşti şi de 1.000 lei în favoarea pârâtului P.C.
Reclamanta a învestit instanţa cu acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. 1 din 24 iunie 19997, iar în subsidiar a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a art. 9 din contractul de asociere.
În considerentele sentinţei instanţa a reţinut că, deşi pârâtul P.C. a devenit asociat în cadrul SC S.I.R.A.L. SRL Bucureşti nu a dobândit legitimare procesuală pasivă întrucât nu a participat la încheierea actului juridic a cărei nulitate se solicită, act perfectat între R.C. şi societate.
S-a constatat că, prin contract, părţile au convenit înfiinţarea, amenajarea, construirea şi obţinerea tuturor avizelor şi aprobărilor necesare creditării de către părţile contractante a punctului de lucru, precum şi organizarea, aprovizionarea cu materii prime, cât şi exploatarea în comun a construcţiilor şi amenajărilor punctului de lucru.
Prin contract au fost stabilite drepturile şi obligaţiile pentru asociaţii SC S.I.R.A.L. SRL, I.Ş.I. şi S.S.C., care au semnat alături de R.C. şi SC S.I.R.A.L. SRL Bucureşti această convenţie, figurând ca părţi.
Instanţa a mai reţinut că durata contractului s-a stabilit a fi de 9 ani, începând cu 24 iunie 1997 şi că cei doi reclamanţi sunt moştenitorii asociatului R.C. care a decedat la data de 11 martie 1999.
S-a considerat că, în cauză nu este întemeiat motivul de nulitate absolută, respectiv lipsa cauzei imediate datorate existenţei clauzei leonine în condiţiile în care - la art. 7 din contract s-a precizat că asociatul R.C. care este şi proprietarul terenului adus în participaţiune, va primi din momentul începerii activităţii şi până la data recuperării investiţiei făcute de ceilalţi doi asociaţi, o sumă fixă lunară de 250 urd din profirul net iar în cazul dizolvării sau lichidării societăţii, acesta îi va despăgubi pe ceilalţi doi asociaţi cu sumele reprezentând investiţii efectuate pe teren (imobile).
De asemenea, tribunalul a analizat şi clauza de la art. 8 din contract şi a constatat că niciuna din clauzele contractului de asociere nu prevede atribuirea foloaselor unui singur asociat sau scutirea unui asociat de a participa la pierderi, astfel încât nu este aplicabilă sancţiunea nulităţii potrivit art. 1513 C. civ.
Cu privire la modalitatea de desocotire prevăzută la art. 9 din contract s-a apreciat că nu este lovită de nulitate, în condiţiile în care convenţia a avut în vedere calitatea de asociaţi a numiţilor I.Ş.I. şi S.R.C., putând fi interpretată în sensul că partea ce revenea societăţii pârâte ca urmare a desocotirii să fie transmisă acestor doi asociaţi, ţinând seama de contribuţia acestora la desăvârşirea scopului asocierii în conformitate cu dispoziţiile art. 4.
S-a considerat astfel că nu lipseşte scopul imediat, contraprestaţia celor doi asociaţi regăsindu-se chiar în conţinutul convenţiei.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 172 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
S-a reţinut de către această instanţă că la data de 9 ianuarie 1997 s-a înfiinţat societatea SC S.I.R.A.L. SRL, având trei membri fondatori, cu un capital social divizat în cote egale de 33,33%, iar ulterior constituirii societăţii s-a format o asociere în participaţiune, în cadrul căreia – părţile (SC S.I.R.A.L. SRL Bucureşti şi R.C.) au stabilit regulile asocierii.
În urma decesului lui R.C., reclamanţii au devenit asociaţi în cadrul societăţii SC S.I.R.A.L. SR, iar la data de 17 martie 2004 ceilalţi doi asociaţi ai societăţii au cesionat părţile sociale numitului P.C.
Instanţa apelului a considerat că prima instanţă a argumentat ce înseamnă profitul asocierii şi respectiv profitul societăţii şi că pretinsa existenţă a clauzei leonine este contrazisă de întregul dosar.
S-a argumentat că potrivit art. 4, 5 şi 6 din contract – asociaţii au creditat asocierea şi au stabilit maniera de recuperare a investiţiilor şi ulterior, modul de împărţire a profitului, iar pe întreaga perioadă de recuperare a investiţiilor financiare, autorul reclamanţilor că a primit o sumă fixă de 250 dolari SUA şi, cu toate acestea, la momentul la care s-a pus problema despăgubirii pentru investiţia realizată pe terenul ce aparţine reclamanţilor, aceştia au invocat nulitatea contractului.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei, invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
1. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conţinând în detaliu date despre obiectul părţilor şi susţinerile părţilor fără să se arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi fără să se arate raţionamentul juridic care a condus la scurtele concluzii reţinute în considerente.
Recurenţii susţin că, deşi au arătat că interpretarea corectă a actului dedus judecăţii ar presupune ca cele două raporturi să se delimiteze şi să se cerceteze numai legalitatea clauzelor privind raporturile strict generate de contractul de asociere în participaţiune, instanţa de apel nu a răspuns acestor argumente.
De asemenea, se arată că nu s-a analizat nici aspectul relativ la faptul că autorul lor a primit suma de 250 dolari SUA lunar, nu în temeiul contractului de asociere, ci în temeiul raporturilor juridice societare, rezultând o împărţire a profitului societăţii după alte reguli decât proporţional cu părţile sociale deţinute.
Dincolo de aceste aspecte se consideră că instanţa apelului nu a adus nici un argument pentru care lipsa cauzei imediate ar putea afecta valabilitatea contractului de asociere în participaţiune sau cel puţin, a clauzei de la pct. 9.
2. Instanţa de apel a schimbat natura juridică a actului dedus judecăţii, în condiţiile în care nu s-a făcut distincţie între raporturile dintre cei trei asociaţi ai societăţii cu răspundere limitată şi raporturile dintre cei doi asociaţi ai societăţii în participaţiune.
Se susţine că obiectul acţiunii este dat exclusiv de contractul de asociere în participaţiune, în timp ce art. 4, 5 și 6 din contract nu se referă la creditarea asocierii, ci la creditarea societăţii de către cei trei asociaţi şi la maniera de recuperare a investiţiilor prin împărţirea profitului conform altor criterii şi nu în raport de aporturile la asociere în participaţiune.
Practic, instanţa anterioară motivează soluţia de respingere a acţiunii cu argumente care privesc alte raporturi juridice decât cele generate de contractul de asociere.
Recurenta, mai susţine că instanţa anterioară nu a analizat sub niciun aspect argumentele aduse în susţinerea nelegalităţii contractului de asociere.
3. Decizia este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor ce reglementează asocierea în participaţiune, în contextul în care autorului reclamanţilor nu i s-a acordat nici o participare la beneficiul şi la pierderile operaţiunilor în vederea asocierii.
Se susţine că singurul beneficiu aparent ar consta în primirea sumei de 250 dolari SUA lunar, însă desocotirea în cadrul unei asocieri se referă la beneficiile şi pierderile acesteia şi nu la bunurile realizate pentru deţinerea beneficiilor.
De asemenea, redactarea contractului este ambiguă şi confuză dar potrivit art. 4 se putea constata că R.C. s-a obligat să transmită asocierii folosirea terenului proprietatea sa, în scopul desfăşurării activităţii societăţii şi că potrivit art. 2 şi 3, societatea s-a obligat să transmită asocierii industria sa.
Consideră că profitul asocierii nu poate fi confundat cu profitul net al societăţii, de vreme ce profitul net reprezintă tocmai diferenţa între profitul asocierii şi cota – parte plătită persoanei cu care s-a încheiat asocierea în participaţiune.
De asemenea, se susţine că nu poate exista nicio legătură între obligaţia prevăzută la art. 9 din contractul de asociere în participaţiune şi creditarea societăţii de către asociaţi, de vreme ce asupra acestui aspect părţile au convenit prin contractul de societate modalitatea de recuperare a cheltuielilor cu înfiinţarea societăţii şi investiţia iniţială.
Despăgubirea asociaţilor, la momentul încetării contractului de asociere încheiat cu societatea ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a celorlalţi asociaţi câtă vreme, aceştia au dobândit de la societate timp de nouă ani dividende proporţional cu participarea la capitalul social, ci cu creditarea societăţii, recuperându-şi investiţiile efectuate, iar recuperarea aceloraşi investiţii de la asociatul R.C. ar însemna realizarea creanţei celor doi asociaţi de două ori (prin obţinerea dividendelor şi prin dispoziţiile art. 9 din contractul de asociere în participaţiune).
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Potrivit prevederilor menţionate, motivarea este un element esenţial al unei hotărâri şi trebuie să cuprindă atât motivele de fapt cât şi motivele de drept, scopul fiind acela de a fundamenta şi explicita soluţia dată în cauza dedusă judecăţii.
În cuprinsul considerentelor deciziei atacate, instanţa s-a limitat la a expune unele împrejurări faptice legate de constituirea societăţii SC S.I.R.A.L. SRL şi de constituirea asocierii în participaţiune, de modul în care reclamanţii au devenit asociaţi în cadrul societăţii comerciale şi de faptul că autorul reclamanţilor a primit – pe întreaga perioadă de la recuperarea investiţiilor financiare - o sumă fixă de 250 dolari SUA.
De asemenea, s-a mai reţinut că prima instanţă a argumentat ce înseamnă petitul accesoriu şi profitul societăţii şi că reclamanţii au formulat acţiune în justiţie pentru a se deroga de la obligaţiile asumate prin contractul de asociere în participaţiune.
Maniera în care instanţa apelului a procedat nu are nicio putere de convingere nefiind în măsură să expliciteze în vreun fel soluţia la care s-a oprit, în contextul în care nu sunt analizate motivele de apel cu care a fost învestită.
Astfel, nu se regăseşte niciun argument care să vizeze aspectele de fapt şi de drept legate de existenţa sau nu a clauzei leonine invocate ca şi cauză de nulitate a contractului ce face obiectul judecăţii; de modul în care s-a lămurit natura raporturilor juridice dintre părţi ori de acela în care a fost calificat actul juridic dedus judecăţii; de interpretarea art. 9 din contract şi de lipsa cauzei imediate a acestor prevederi, în condiţiile în care toate acestea au constituit motivele de apel pe care instanţa era datoare să le cerceteze.
Simplele referiri la împrejurări de fapt fără o relevanţă deosebită fără arătarea argumentelor de fapt şi de drept avute în vedere de către instanţa de apel nu pot echivala cu o motivare a hotărârii în sensul prevăzut de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. confirmându-se astfel motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum nemotivarea hotărârii echivalează cu o nepronunţare asupra fondului apelului, Înalta Curte constată că se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţia de efectuare a controlului judiciar în raport de motivele de nelegalitate invocate, motiv pentru care, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul ca fondat şi va casa decizia atacată.
Pe cale de consecinţă, cauza va fi trimisă la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii R.C. şi R.I.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 172 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1522/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1830/2010. Comercial → |
|---|
