ICCJ. Decizia nr. 1830/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1830/2010

Dosar nr. 98/42/2009

Ședința publică din 20 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea introductivă, petenta SC V.P. SRL a solicitat suspendarea vremelnică a executării sentinţei comerciale nr. 1254 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 512/120/2008 prin care s-a dispus obligarea SC V.P. SRL la plata sumei de 1.124.308,91 lei până la soluţionarea cererii de suspendare formulate de aceasta în temeiul dispoziţiilor art. 280 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă de la 12 februarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 1254 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea executării sentinţei nr. 1254 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului intentat de SC V.P. SRL.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că actuala debitoare ( în speţă SC V.P. SRL ) este, la rândul său, creditoare ceea ce reiese în mod indubitabil din sentinţa nr. 264 din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, irevocabilă, şi unde creditoarea SC B.P. SRL, la rândul său, datorează pârâtei suma de 1.162.982,92 lei (...) Pentru a evita începerea executării silite în actuala cauză, ştiind că hotărârile în materie comercială au caracter executoriu conform art. 7208 C. proc. civ., când o eventuală întoarcere a executării silite ar fi foarte dificil de realizat, mai ales că SC B.P. SRL este în insolventă, situaţie ce ar bloca şi destabiliza activitatea comercială a debitoarei care se desfăşoară în bune condiţii, instanţa a apreciat ca fiind întemeiată cererea de suspendare.

Împotriva încheierii din 12 februarie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, creditoarea SC B.P. SRL prin Cabinet Individual de Insolventă B.. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reţinerea cauzei spre judecare şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, creditoarea a învederat Înaltei Curţi că instanţa de fond a stabilit o cauţiune în mod vădit insuficientă şi vădit disproporţionată faţă de valoarea a cărei executare s-a suspendat, iar părţile procesuale nu au fost citate în mod corect, ceea ce atrage nelegalitatea încheierii recurate.

Prin cererea depusă la data de 12 mai 2010, intimata - debitoare SC V.P. SRL a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, prin încheierea de şedinţă de la 23 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara dispunând suspendarea sentinţei nr. 1254 din 11 decembrie 2008 până la soluţionarea apelului conform dovezii ataşate prezentei ( filele 44 - 47 dosar Î.C.C.J).

Înalta Curte, constatând că prin încheierea din 23 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a dispus suspendarea sentinţei nr. 1254 din 11 decembrie 2008 până la soluţionarea apelului, va dispune respingerea recursului declarat împotriva încheierii din 12 februarie 2009 ca rămas fără obiect, încheierea de suspendare provizorie ce face obiectul prezentei cauze nemaiproducând nici un efect conform art. 403 alin. (4) C. proc. civ. întrucât suspendarea provizorie a fost dispusă până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de creditorul SC B.P. SRL prin lichidator Cabinet Individual de Insolventă B.M. Târgovişte ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de creditorul SC B.P. SRL prin lichidator Cabinet Individual de Insolventă B.M. Targovişte împotriva încheierii din 12 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1830/2010. Comercial