ICCJ. Decizia nr. 1522/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1522/2010
Dosar nr. 5566/2/2008
Ședința publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatoarea S.M.T. a solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti anularea formelor de executare silită pentru lipsa titlului executoriu sau în condiţiile în care acesta există anularea executării silite ca fiind prescrisă.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 75 din 2 iunie 2009, a admis contestaţia şi constatând prescris dreptul de a cere executarea silită a anulat formele de executare întocmite de A.V.A.S. şi prin sentinţa comercială nr. 155 din 15 decembrie 2009 completează dispozitivul sentinţei cu acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.194,3 lei.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998, contractul de credit bancar şi actele prin care s-a constituit garanţi procesuale sau reale, constituie titluri executorii; iar art. 13 alin. (5) din acelaşi act normativ stabileşte termenul de prescripţie a executării silite a creanţelor preluate de A.V.A.S. de şapte ani.
Contractul de credit şi cel de garanţie reală imobiliară au fost încheiate la data de 20 aprilie 1995, cu termen scadent în trimestrul IV al anului 1999, considerat de instanţa de fond 31 decembrie 1999, iar executarea silită a început la 25 septembrie 2008, este termenul stabilit de lege.
În privinţa deschiderii procedurii insolvenţei debitorului SC M.I. SRL, instanţa a considerat că dreptul la acţiune împotriva garanţilor ipotecari nu era suspendat.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, intimata A.V.A.S. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prin contractul de garanţie imobiliară din 2 mai 1999, contestatoarea era obligată solidar cu debitorul iar întreruperea prescripţiei faţă de debitor, întreruperea prescripţiei şi faţă de garantul acestuia, ca efect al deschiderii procedurii insolvenţei. Cât timp obligaţia principală nu a fost prescrisă nu se poate prescrie nici obligaţia solidară acesteia, iar dispoziţiile art. 137 alin. (4) din Legea nr. 85/2008 stabileşte că descărcarea de obligaţii a debitorului nu atrage descărcarea de obligaţii a fidejusorului sau codebitorului principal.
Mai susţine recurenta că şi prevederile art. 1872 C. civ. stabilesc că întreruperea prescripţiei făcută în contra unei dintre debitorii solidari au efecte în contra tuturor celorlalţi codebitori ai săi, aşa încât executarea silită nu este prescrisă.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Dispoziţiile art. 42 şi art. 44 din Legea nr. 64/1995 evocate de recurentă privesc situaţia juridică a acţiunilor introduse de administrator sau lichidator pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în trei ani anterior deschiderii procedurii, iar art. 36 din Legea nr. 85/2006 suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului şi bunurilor sale.
Procedura insolvenţei fiind în esenţă o procedură concursuală şi egalitară de executare a debitorului aflat în incapacitate de plată nu mai poate pune în discuţie întreruperea sau suspendarea cursului prescripţiei executării, întrucât el se află într-o procedură de executare; însă situaţia este diferită faţă de garantul ipotecar împotriva căruia peste termenul de şapte ani se cere executarea silită în condiţiile în care nu este atras răspunzător solidar în procedura specială.
Instanţa de fond judicios a considerat că suspendarea operează numai asupra acţiunilor pornite împotriva debitorului şi bunurilor sale, fără efecte asupra garanţilor ipotecari.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 75 din 2 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 75 din 2 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1404/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 14/2010. Comercial → |
|---|
