ICCJ. Decizia nr. 143/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 143/2010
Dosar nr. 29448/3/2007
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea , înregistrată la Tribunalul Bucureşti, la data de 4 septembrie 2009, sub nr. 29448/3/2007, ulterior completată, reclamanta SC U.T. SRL Bucureşti a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC A.D. SRL Răsuceni, să pronunţe o hotărâre prin care să constate nulitatea biletelor la ordin arătând, în esenţă, că societatea reclamantă a fost somată să achite sumele ce rezultă din biletele la ordin, emise în favoarea societăţii pârâte, care nu îndeplinesc condiţiile Legii nr. 58/1934, având conţinutul alterat şi falsificat şi, de asemenea, arătând că societatea reclamantă nu a pus în circulaţie aceste bilete, calificată de prima instanţă, şi, de asemenea, de, însăşi, reclamanta SC U.T. SRL acţiune în constatare, întemeiată pe legea specială, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 18 decembrie 2007, necontestat de reclamantă, deopotrivă, din conţinutul plângerii penale, formulată de această parte, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub nr. 896 din 17 septembrie 2007.
În data de 11 octombrie 2007, cu completările aduse în 15 ianuarie 2008, numita N.C., în temeiul dispoziţiilor art. 49 C. proc. civ., depune cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei SC U.T. SRL, arătând că, în calitate de administrator al acestei societăţi, are interes direct şi imediat în a interveni în cauză, întrucât biletele la ordin, obiectul dosarului, sunt avalizate, aparent, de către aceasta, aşa încât, există riscul pornirii executării silite a acestora de către pârâtă, în urma învestirii unora falsificate, aparent avalizate în numele său personal, deci, şi împotriva sa, alături de societatea reclamantă, arătând că susţine cele promovate în numele societăţii, cu menţiunea că avalizarea este viciată întrucât, pe unele bilete semnătura aparţine altei persoane, altele au aplicată o stampilă falsificată, aşa încât, interesul protejat este legitim, născut, actual şi personal, temeiul de drept al intervenţiei constând în prevederile art. 1, art. 2, art. 12, art. 19, art. 33, și art. 35 din Legea nr. 58/1934.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 52 C. proc. civ., a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie în nume propriu, formulată de C.N.
Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa nr. 7526 din 17 iunie 2008, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC U.T. SRL şi a respins, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de intervenienta C.N., obligând reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, că acţiunea în constatarea nulităţii absolute nu se întemeiază pe dispoziţiile exprese din legea specială şi, de asemenea, că susţinerile reclamantei sunt simple afirmaţii, nedovedite, instanţa neavând posibilitatea ordonării probelor, în baza rolului său activ, pentru a califica, în mod concret, afirmaţiile generice din acţiune, iar, cu privire la cererea de intervenţie, a aplicat dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 575 din 2 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC U.T. SRL şi intervenienta C.N., împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, reţinând, în esenţă, că, prin acţiunea introductivă, cât şi prin cererile completatoare, apelanta-reclamantă a solicitat constatarea nulităţii biletelor la ordin anexate acestora, în temeiul dispoziţiilor legii speciale, fără precizarea concretă a acestora; că, intenţia ambelor apelante a constat în a solicita nulitatea biletelor la ordin pe calea acţiunii în constatare, întemeiată pe Legea nr. 58/1934 şi, nu formularea unei opoziţii la executare, cale procesuală exercitată, deja, de apelanta - reclamantă, deopotrivă, această parte exercitând şi contestaţie la executare, acţiune în constatare, acţiune în anularea biletelor la ordin pe calea dreptului comun, aceasta din urmă constituind obiectul pricinii de faţă, cum, însăşi, apelanta - reclamantă a precizat în plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. 896 din 17 septembrie 2007; că, întrucât, acţiunea nu avea natura unei opoziţii cambiale, nu putea fi invocată necompetenţa materială a instanţei de fond; că, acţiunea formulată nu a fost dovedită, contrar susţinerilor sale.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanta SC U.T. SRL şi intervenienta C.N., invocând, strict enumerativ şi nestructurat, motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 5, 6, 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., criticând, printr-o abordare generică şi nepunctuală, în principal, modul în care instanţele au calificat acţiunea şi au respins excepţia de necompetenţă a tribunalului, ignorând natura opoziţiei cambiale a acesteia, soluţionarea, pe calea dreptului comun, fiind inadmisibilă, instanţa competentă fiind Judecătoria sector 5, făcând o greşită aplicare principiului disponibilităţii şi rolului activ al judecătorului, hotărârile fiind nelegale si netemeinice, străine de obiectul pricinii, lipsite de motivare, nebazate pe probatoriul aflat în dosar, date cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, fără verificarea falsului, prima instanţă nedispunând, în acest scop, măsura suspendării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. sau repunerea pe rol a pricinii în loc de amânarea pronunţării sentinţei, încălcând, astfel, principiul contradictorialităţii; cu referire la criticile aduse, exclusiv, deciziei recurate, acestea vizează, în esenţă, nelegala menţinere, de către instanţa de apel, a sentinţei ce statuează o situaţie de fapt si de drept străină de probele efectuate, de apărările reclamantei şi de prevederile C. proc. civ., în lipsa unei verificări a lucrărilor dosarului în raport cu criticile sus-arătate.
Recursul este nefondat.
Este de observat că, prioritar, recurentele au reiterat criticile formulate în apel şi au înţeles să evoce situaţia de fapt a pricinii, făcând vorbire, deopotrivă, despre neluarea în considerare, de către ambele instanţe, a probelor administrate, astfel că, din aceste perspective, recurentele sunt lipsite de posibilitatea de a se prevala de potenţiala schimbare a situaţiei de fapt, consecinţă a abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 şi nici de netemeinicia hotărârii atacate, urmare abrogării pct. 10 al precitatului articol, prin Legea nr. 219/2005, iar , cu referire la criticile aduse sentinţei primei instanţe, nici acestea nu pot fi primite, neputând constitui obiectul cenzurii în recurs, în raport cu dispoziţiile art. 299 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., cum, în mod eronat, au înţeles recurentele.
Aşadar, examinând, strict, în raport cu precitatul text legal, decizia pronunţată în apel, prin prisma criticilor aduse, exclusiv, acesteia, instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac constată că:
- în mod just, instanţa de apel a menţinut calificarea dată de prima instanţă cererii de chemare în judecată, ca fiind acţiune în constatare, întemeiată pe legea specială, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 18 decembrie 2007, pe de o parte, iar, pe de altă parte, astfel cum, însăşi, reclamanta a precizat în plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub nr. 896 din 17 septembrie 2007, arătând că a exercitat opoziţie cambială, deopotrivă, contestaţie la executare, acţiune în constatare si în anularea biletelor la ordin, pe calea dreptului comun, aceasta din urmă constituind, însuşi, obiectul pricinii de faţă, calificarea fiind, aşadar, dată chiar de reclamantă deci, cu respectarea, întocmai, a principiului disponibilităţii şi, constatând a fi fost epuizate toate căile procesuale legale;
- în mod corect, instanţa de apel a considerat că nu poate fi admisă excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, întrucât, acţiunea nu are natura opoziţiei cambiale, fiind necesar de subliniat, deopotrivă, că, subliniat, deopotriva, ca, legea generala se aplica in orice domeniu, mai puţin în cazurile in care legiuitorul a stabilit un regim special si derogatoriu, în anumite materii instituind reglementări speciale, prioritare in raport cu norma de drept comun, aceasta din urma aplicându-se exclusiv unde legea specială nu dispune, atare situaţie regăsindu-se în pricina de faţă, cum corect a sesizat instanţa de apel - recurentele, în ambiguitatea pe care o manifestă în abordarea pretinselor motive de nelegalitate, interpretând diferit raportul dintre norma specială şi norma generală, acordând prevalenţă când uneia, când celeilalte, în funcţie de cum se creează o pozitivă împrejurare, favorabila lor, aşadar, în lipsa unui temei, esenţialmente, juridic;
- instanţa de apel a apreciat, cu justeţe, că, reţinând cauza spre soluţionare, judecătorul fondului se socoteşte a fi fost lămurit asupra pricinii, în aplicarea prevederilor art. 150 C. proc. civ., fără a fi ţinut să repună cauza pe rol, la cererea avocatei reclamantei, ce s-a prezentat după închiderea dezbaterii cauzei, nefiind întrunite cerinţele art. 151 din acelaşi cod, având în vedere, astfel, rolul activ al judecătorului, statuat de dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., atât cu privire la calificarea cererii şi în ce priveşte verificarea competenţei de soluţionare a pricinii, cât şi cu privire la necesitatea dispunerii măsurii suspendării judecăţii cauzei, aceasta fiind la latitudinea instanţei, în interpretarea dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
Cu referire la critica adusă, în completare, motivelor de recurs, ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, reducerea acestuia nu poate face obiectul recursului, deoarece calea extraordinară de atac se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a dat o corectă şi legală soluţionare criticilor aduse sentinţei instanţei de fond, cu referire la calificarea acţiunii si la excepţia de necompetenţă invocată, în limitele investirii sale, a principiului disponibilităţii si rolului activ al judecătorului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata - pârâtă SC A.D. SRL, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 274 (1) C. proc. civ., obligând recurentele să plătească părţii potrivnice suma de 4.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.T. SRL Bucureşti şi de intervenienta C.N., împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti, nr. 575 din 2 decembrie 2008, ca nefondat.
Obligă recurentele să plătească intimatei – pârâte SC A.D. SRL Răsuceni suma de 4.800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1254/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1515/2010. Comercial → |
|---|
