ICCJ. Decizia nr. 1404/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1404/2010
Dosar nr. 534/1259/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piteşti la data de 6 septembrie 2005 sub 8799/280/2005, reclamanta SC P.G.S. SRL a chemat în judecată pârâţii D.C. şi D.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata drepturilor băneşti, actualizate în funcţie de rata inflaţiei, cuvenite pentru lucrările de construcţie executate de reclamantă, materiale şi manoperă, potrivit contractului antrepriză şi actelor adiţionale încheiate de părţi, în temeiul art. 969 şi 1486 C. civ., cu obligarea la plata dobânzii pentru debitele scadente, în temeiul art. 43 C. com.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 20 septembrie 2004, a încheiat cu pârâta D.C. un contract de antrepriză ce avea ca obiect edificarea „la roşu” a unei construcţii în suprafaţă de 214 mp la suma de 18.000 euro, plus T.V.A.
La data de 28 martie 2005, părţile au încheiat un act adiţional prin care modificat art. 4 din contract, în sensul că la pct. 3 s-a arătat că valoarea datorată este în sumă 4.500 euro în loc de 3.500 euro, cum din eroare a fost trecută.
Ulterior, părţile au încheiat un alt act adiţional la contract, în cuprinsul căruia s-a menţionat că lucrările ce urmează a fi executate în plus faţă de cele stabilite iniţial la suma de 2.308 euro plus T.V.A., pentru care pârâţii au specificat că preţul urma eventual să fie scăzut cu 20%.
Reclamanta a arătat că a înţeles să cheme în judecată ambii soţi D. întrucât este vorba despre un bun comun şi, în plus, D.I. a semnat înscrisul prin care se obliga să plătească lucrările suplimentare enumerate şi în care se menţiona modalitatea de stabilire a preţului.
Totodată, a susţinut că societatea şi-a îndeplinit obligaţiile de antreprenor, atât cele din contract, cât şi cele cuprinse în cele două acte adiţionale. Beneficiarii pârâţi însă, deşi au recepţionat lucrarea, în mod nejustificat au refuzat să plătească până la data de 25 mai 2005 diferenţa de preţ de 1.500 euro, precum şi preţul lucrărilor suplimentare executate, suma de 2.308 euro redusă cu 20%, respectiv 1.846 euro.
Pârâţii D.C. şi D.I. au formulat cerere reconvenţională solicitând rezilierea contractului de antrepriză nr. 104 din 20 septembrie 2004 din vina exclusiva a reclamantei, obligarea acesteia la plata de daune interese, evaluate provizoriu la suma de 7.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie neexecutate şi a reparaţiilor, la plata penalităţilor de întârziere de 0,15% din întreaga valoare a construcţiei pentru fiecare zi de întârziere pentru lucrările asumate prin actul adiţional din 28 martie 2005, până la data formulării cererii de reziliere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenţionale, pârâţii-reclamanţi au arătat că, din vina sa, antreprenorul nu a reuşit să se încadreze în termenul de 3 luni convenit iniţial în contract pentru finalizarea lucrărilor. Părţile au renegociat termenul de finalizare pentru data de 28 martie 2005, însă nici acest termen nu a fost respectat de către antreprenorul care, în final, a abandonat lucrarea.
La data de 2 iunie 2006 reclamanta i-a convocat pe pârâţi la locul construcţiei şi le-a comunicat că, din punctul ei de vedere, lucrările sunt finalizate întocmindu-se un proces-verbal pe care pârâţii au refuzat să-1 semneze, întrucât stadiul lucrărilor nu era cel convenit, iar predarea nu se putea face printr-un proces-verbal de recepţie finală, dat fiind lipsa devizelor de lucrări şi graficele - semnate la sfârşitul fiecărei zile de lucru de fiecare parte contractantă potrivit contractului - situaţie în care nu se putea efectua verificarea tuturor detaliilor construcţiei.
Pârâţii au mai arătat că au solicitat şi sprijinul Inspectoratului în Construcţii Argeş şi pe cel al O.J.P.C., iar cele două instituţii au identificat fiecare, potrivit competenţelor proprii, atât nerespectarea prevederilor contractului de către antreprenor, cât şi abateri şi încălcări semnificative ale prevederilor autorizaţiei de construire din17 septembrie 2004 şi ale Legii nr. 10/1995.
În termenul din data de 25 ianuarie 2006 pârâţii au estimat penalităţile de întârziere la suma provizorie de 100 lei.
Prin Sentinţa nr. 6255 din 14 noiembrie 2007, a Judecătoriei Piteşti a admis în parte cererea reclamantei şi i-a obligat pe pârâţi la plata sumei de 10.250,46 lei - restanţă neachitată, cu dobânda legală aferentă - şi la plata echivalentului în lei a sumei de 1.061 euro - valoare lucrări suplimentare executate.
A admis în parte cererea reconvenţională şi a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 104/2004, obligând-o pe reclamanta-pârâtă să plătească echivalentul sumei de 5.328 euro - valoare lucrări efectuate de pârâţi.
A compensat în parte obligaţiile părţilor, urmând ca reclamanta să plătească pârâţilor diferenţa de 4.790 lei.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, reclamanta a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 81/ R-C din 29 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeş, admis recursul reclamantei SC P.C.S. SRL şi a casat sentinţa reţinerea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Comercial Argeş, reţinându-se în considerente că obiectul cauzei dedus judecăţii este rezilierea contractului încheiat de părţi, acţiune neevaluabilă în bani care atrage competenţa în primă instanţă tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar în raport de art. 17 C. proc. civ., obiectul cererii reconvenţionale are „caracter principal” în raport cu pretenţiile din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Argeş la data 4 iunie 2008, sub nr. 534/1259/2008.
Prin Sentinţa nr. 98/ C din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeş, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Piteşti.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că, după pronunţarea Deciziei de recurs nr. 81/ R-C din 29 mai 2008, a intervenit Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, potrivit căreia sunt evaluabile în bani litigii civile şi comerciale având ca obiect rezoluţiunea sau rezilierea unor acte juridice privii drepturi patrimoniale, în speţă, sumele cu care a fost sesizată instanţa, însumate, sunt în cuantum de 100.000 lei, astfel că litigiul este de competenţa judecătoriei.
Prin Decizia nr. 494/ R-Com din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de reclamantă şi a casat sentinţa, cu consecinţa trimiterii cauzei aceluiaşi tribunal pentru continuarea judecăţii, reţinându-se că decizia în interesul legii nu a modificat normele legale de competenţă materială în materie civilă şi comercială, ci, a dat o dezlegarea corectă problemelor de drept generate de interpretarea neunitară a acestora, fapt pentru care produce efecte în cauză întrucât a fost publicată în M. Of. al României Partea I nr. 830 din 10 decembrie 2008 după pronunţarea deciziei de recurs.
În rejudecare, prin Sentinţa nr. 621/ C din 17 iunie 2009, Tribunal Comercial Argeş a admis, în parte, cererea reclamantei - pârâte SC P.C.S. şi au fost obligaţi pârâţii - reclamanţi la plata sumei de 2.061 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu dobânda aferentă.
A fost admisă cererea reconvenţională, aşa cum a fost precizată, şi a dispus rezilierea contractului de antrepriză, obligând-o pe reclamanta-pârâtă sa le plătească pârâţilor - reclamanţi suma de 10.743 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu dobânda aferentă.
Au fost compensate, în parte, obligaţiile părţilor, fiind obligată reclamanta să plătească pârâţilor diferenţa de 8.682 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu dobânda aferentă.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că reclamanta-pârâtă nu şi-a executat obligaţiile asumate prin contract privind finalizare imobilului proprietatea soţilor D. în termenul stabilit iniţial, nici în termeni stabiliţi ulterior, potrivit actului adiţional, cu nerespectarea condiţiilor de calitate prevăzute de normativele în vigoare.
Raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P.L. într-un dosar de asigurare de dovezi, pornit de către soţii D. conform dispoziţiilor art. 235 şi urm. C. proc. civ., atestă că în luna octombrie 2005 - cel mai apropiat moment în timp faţă de cel al „finalizării" lucrărilor de construcţie - stadiul în care reclamanta-pârâtă a abandonat lucrările. Astfel, antreprenorul nu a respectat proiectul de execuţie autorizat, nici soluţia proiectată pentru structura de rezistenţă, iar nerespectarea proiectului de arhitectură a condus la executarea necorespunzătoare a reazemelor plăcii peste etaj, aspecte ce constituie abateri de la Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. Raportul a consemnat deficienţe la toate nivelurile construcţiei, începând de la parter până la şarpantă, deficienţe ce se impun a fi remediate pe baza soluţiilor stabilite de proiectant sau în baza unei expertize tehnice efectuată de un expert autorizat M.L.P.T.L.
Raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic A.C. în faţa Judecătoriei Piteşti în perioada 10 - 17 noiembrie 2006 a făcut trimitere la raportul întocmit în cauza prin care s-au constatat neconformităţi ale clădirii în raport cu proiectul de execuţie, modificări care afectează structura de rezistenţă a acesteia şi greşeli de execuţie ce au necesitat remedieri ulterioare, pe care însă reclamanta-pârâtă nu le-a mai efectuat.
Instanţa a mai reţinut că, deşi în cauza a fost numit un expert M.L.P.A.T. (fila 245 Dosar nr. 8807/2005), părţile nu au achitat onorariul provizoriu dispus de instanţă, astfel că au fost decăzute din probă.
Din înscrisul (depus la fila 61 Dosar nr. 8807/2005) întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii Argeş, rezultă că reclamanta-pârâtă SC P.C.S. S.R.L. nu a respectat prevederile contractului de antrepriză din 20 septembrie 2004, a ignorat prevederile autorizaţiei de construire nr. 1112 din 17 septembrie 2004, în Legii nr. 10/1995 şi documentaţiilor tehnice, astfel că „va purta toată responsabilitatea legală pentru finalizarea clădirii în condiţii de rezistenţă şi siguranţă în cel mai scurt timp posibil”.
Din toate aceste probe a rezultat culpa exclusiva a reclamantei pentru rezilierea contractului.
Instanţa a apreciat că reclamantei i se cuvine suma de 1.061 euro, reprezentând rest de plată din lucrările suplimentare executate şi recunoscute de către pârâţi, precum şi suma de 1.000 euro diferenţă de preţ prevăzută în actul adiţional întocmit la data de 28 martie 2005 (fila 20 Dosar nr. 8807/2005), sume la care se adaugă dobânda legală, conform art. 43 C. com.
Instanţa a respins pretenţiile reclamantei asupra sumei de 1.500 euro, reprezentând ultima tranşă din contractul nr. 104/2004 ce trebuia plătită „la semnarea procesului-verbal la terminarea lucrărilor”, întrucât acest proces-verbal nu a fost niciodată semnat de către beneficiari.
În privinţa pretenţiilor din cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că plata daunelor-interese pentru contravaloarea lucrărilor de construcţie neexecutate şi a reparaţiilor pe care pârâţii a trebuit să le aducă imobilului nu a fost prevăzută prin contractul de antrepriză încheiat, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea contractuală, ci doar cea delictuală prevăzută de art. 998 C. civ., în temeiul cărei reclamanta trebuie să plătească suma de 4.803 euro, rezultată din raportul de expertiză contabilă.
Reclamanta datorează penalităţi de întârziere de 0,15% din întreaga valoare a contractului pentru fiecare zi de întârziere, potrivit actului adiţional din 28 martie 2005, respectiv suma de 5.940 euro, în echivalent lei la data plăţii, sumă calculată de aceeaşi expertiza pe perioada 25 mai 2005 (data când lucrarea ar fi trebuit să fie finalizată şi predată beneficiarilor) - 30 decembrie 2005 (data ultimului document cheltuieli suplimentare efectuate de pârâţii-reclamanţi).
La suma totala de 10.743 euro, în echivalent lei la data plăţii, urmează să fie calculată dobânda legală la data plăţii efective.
În temeiul art. 1143 C. civ., instanţa a dispus compensarea în parte obligaţiilor părţilor, urmând ca reclamanta-pârâtă să plătească pârâţilor-reclamanţi sur de 8.682 euro, în echivalent lei la data plăţii, plus dobânda legală ce va fi calculată la data plăţii efective.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 29 iulie 2009, Tribunalul Comercial Argeş a admis cererea reclamantei SC P.C.S. şi a lămurit dispozitivul Sentinţei nr. 621/2009 în sensul că data de la care începe să curgă dobânda legală pentru sumele la care părţile au fost obligate este data pronunţării sentinţei.
Împotriva Sentinţei nr. 621/2009 a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie tribunalul nu a acordat pârâţilor mai mult decât au cerut, şi-au mărit câtimea pretenţiilor reprezentând daune interese de 7.000 lei la 20.246 lei (echivalentul a 5.328 euro), ei nu au făcut aceeaşi solicitare şi privinţa penalităţilor de întârziere care, astfel, au rămas la valoarea de 100 lei precizată iniţial. Cu toate acestea, prima instanţă le-a acordat pârâţilor suma de 5.940 euro echivalent lei la data plăţii, pentru care nici nu a fost plătită taxa de timbru corespunzătoare.
La data de 20 iunie 2007, instanţa a dispus numirea unui expert M.L.P.A.T. pentru a verifica susţinerile pârâţilor, însă aceştia nu au achitat onorariu, fapt pentru care nu a mai fost efectuată expertiza dispusă în cauză.
Expertul contabil B.I. a precizat instanţei de judecată că doar un expert constructor poate să stabilească daunele interese pretinse de pârâţi.
În privinţa modului de soluţionare a cererii principale, reclamanta a arătat că dobânda legală întemeiată pe dispoziţiile art. 43 C. com., trebuie să fie plătită de la data scadenţei debitului principal, având în materie că în materie comercială dobânzile curg de drept.
Prin Decizia nr. 103/ A-COM din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul că dobânda datorată de pârâţii - reclamanţi şi calculată în echivalent lei curge de la data de 4 iunie 2005 pentru suma de 1.061 euro şi de la data de 28 martie 2005 pentru suma de 1.000 euro. A fost înlăturată obligarea reclamantei la plata dobânzii legale şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie au fost debitaţi intimaţii (pârâţii - reclamanţi) cu suma de 756 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi au fost obligaţi intimaţii la 8 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
S-a reţinut că nu s-a acordat pârâţilor mai mult decât au cerut în privinţa penalităţilor de întârziere, respectiv prin cererea reconvenţională, pârâţii au solicitat obligarea reclamantei la plata penalităţilor de întârziere asumate de aceasta prin actul adiţional din 28 martie 2005 15% din întreaga valoare a construcţiei, pe fiecare zi de întârziere (f.38 si 40 Dosar Judecătorie nr. 8807).
Prin urmare, cuantumul penalităţilor a fost determinată la momentul la care se stabilea valoarea construcţiei, conform expertizei contabile B.I.
În ceea ce priveşte rezilierea a fost apreciată corect ca fiind consecinţa exclusiv a atitudinii culpabile a reclamantei, reclamanta nedovedind contrariul.
Plata penalităţilor de 15% a fost prevăzută în actul adiţional pentru nerespectarea de către antreprenor a termenului şi în condiţiile stabilite prin actul adiţional, iar din probele administrate în cauză au confirmat faptul că lucrările executate de către reclamantă fost necorespunzătoare calitativ. Pentru aceste considerente, apreciindu-se că reclamanta nu a predat construcţia în condiţiile convenite prin contract, trebuie să suporte penalităţile asumate.
S-a mai reţinut că pârâţii-reclamanţi nu au solicitat obligarea reclamantei-pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele de bani pretinse prin cererea reconvenţională, fapt pentru care a fost înlăturată din obligarea reclamantei plata dobânzii legale.
În ce priveşte reţinerea incidenţei art. 998 C. civ. s-a apreciat că daunele interese solicitate de cocontractant pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor acesteia nu sunt de natură delictuală, ci de natură contractuală.
Potrivit contratului, lucrările respective erau în sarcina reclamantei şi obligarea reclamantei la despăgubiri în aceeaşi monedă ca şi pârâţii erau datori să plătească dacă reclamanta îşi executa corect obligaţiile.
În ce priveşte determinarea cuantumului corect al pretenţiilor pârâţilor printr-o expertiza M.L.P.A.T. în mod corect a fost respinsă dat fiind că niciuna dintre părţi nu a plătit onorariul dispus de instanţă pentru o astfel de expertiză care a fost încuviinţată la data de 9 mai 2007 (ambele părţi au fost obligate să plătească onorariu (filă 245 Dosar Judecătorie nr. 8807, neachitarea a dus la decăderea lor din probă, instanţa luând în considerare celelalte probe administrate în cauză).
În ce priveşte momentul de la care prima instanţă a dispus ca pârâţii să plătească dobânda, s-a constatat că apelul este fondat.
Reclamanta a cerut aplicarea dispoziţiilor art. 43 C. com. conform căruia dobânda curge de drept din momentul în care datoriile comerciale au devenit exigibile.
Astfel, suma de 1.000 euro, diferenţă preţ stabilită prin actul adiţional, a devenit scadentă la data semnării actului, adică la 28 martie 2005, iar suma de 1.061 euro, rest preţ lucrări suplimentare însuşite de pârâţi, a devenit scadentă la 4 iunie 2005, când a fost încheiat de către reclamantă procesul verbal de realizare a lucrărilor (filă 45 şi 82 Dosar Judecătorie nr. 8807). Prin urmare, de la acest moment trebuie plătit de către pârâţi dobânda legală, sens în care va fi schimbata sentinţa tribunalului.
Împotriva celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs reinterând aceleaşi motive ca şi în apel susţinând în esenţă că părţilor adverse s-a acordat mai mult decât s-a cerut în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor.
Recursul este netimbrat.
Întrucât timbrarea prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne în pronunţare pe excepţia netimbrării.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform aceluiaşi articol alin. (3) din aceeaşi lege neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.
Textul de lege enunţat cuprinde o normă imperativă care impune o obligaţie la plata taxei judiciare de timbru, de la care nu se admite nicio abatere, nesocotirea acesteia conducând la sancţiunea nulităţii absolute a cererii şi/sau căii de atac exercitate de parte.
Este elocvent faptul că această normă are caracter imperativ şi absolut de la care nu se poate deroga prin voinţa părţilor, excepţiile operând ope legis sau la cererea părţii interesate, conform O.U.G. nr. 51/2008 de acordare scutiri/eşalonări de la plata taxei judiciare de timbru.
În cauză, s-a calculat în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în sumă de 1074,8 lei şi un timbru judiciar în valoare de 5 lei, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, republicată, stabilindu-se termen de judecată astăzi, pentru când recurenta a fost legal citată cu menţiunea timbrării, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 8 dosar recurs.
Cum recurenta nu s-a conformat obligaţiei legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din actul normativ menţionat şi să anuleze recursul ca netimbrat.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să plătească intimaţilor-pârâţi D.C. şi D.I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC P.C.S. SRL Piteşti,împotriva Deciziei nr. 103/ A-COM din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială,de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimaţilor-pârâţi D.C. şi D.I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1515/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1522/2010. Comercial → |
|---|
