ICCJ. Decizia nr. 1527/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1527/2010
Dosar nr. 159/85/2009
Ședința publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pe pârâţii S.I.M., S.C., O.C., I.M. şi SC S.B. SRL, solicitând să se constate că dreptul de a culege fructele pentru spaţiul comercial din Sibiu, îi aparţine, în calitate de proprietar, să se constate că pârâţilor persoane fizice li s-a cuvenit chiria pe perioada 1 iulie 2001 - 30 noiembrie 2002, să fie obligată persoana juridică pârâtă la 201,094,90 lei pentru folosinţa spaţiului pentru perioada noiembrie 2002 - 30 iunie 2005 şi pârâţii să fie obligaţi la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 2453/ C din 26 noiembrie 2007 a respins excepţia lipsei concilierii directe, a admis excepţia lipsei interesului şi calităţii procesuale active privind constarea dreptului persoanelor fizice la chiria pe perioada 1 iulie 2001 - 30 noiembrie 2002, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a autorităţii de lucru judecat invocate de SC S.B. SRL, a respins acţiunea şi a obligat pe reclamant la 900 lei cheltuieli de judecată către pârâţii persoane fizice.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, calificarea de acţiune în constare şi starea de fapt care relevă situaţia imobilului intrat în proprietatea pârâţilor persoane fizice în anul 1998 şi revenit pe patrimoniul reclamantei în anul 2005, ceea ce face ca interesul acţiunii şi calitatea procesuală activă să nu existe pentru reclamantă.
Pe de altă parte între reclamantă şi SC S.B. SRL, pe calea somaţiei de plată, prin Ordonanţa nr. 600/2007 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, aceasta intrând în puterea lucrului judecat odată cu respingerea cererii în anularea ordonanţei.
A mai reţinut instanţa de fond că între părţi nu au existat raporturi contractuale.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 45/ A din 4 aprilie 2008, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Instanţa de apel a determinat cadrul procesual în care se desfăşoară litigiul, considerând că două dintre cele trei capete de acţiune au ca obiect constarea unui drept iar cel de-al treilea pretenţii. Totodată a stabilit că reclamanta este proprietara imobilului şi are interes în promovarea acţiunii, iar autoritatea de lucru judecat nu operează în cazul acţiunilor întemeiate pe O.G. nr. 5/2001.
Curtea de apel a considerat greşită şi rezolvarea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune în condiţiile în care nu s-a verificat momentul la care s-a născut dreptul la acţiune.
În rejudecare, Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 315/ C din 3 martie 2009, a respins acţiunea, obligând pe reclamantă să plătească pârâtelor persoane fizice sume de 900 lei cheltuieli de judecată şi persoanei juridice 700 lei.
Tribunalul a reţinut că dreptul de a culege fructele se cuvin proprietarului, însă pentru perioada 2001 - 2002 a intervenit prescripţia, în perioada decembrie 2002 - iunie 2005 este afectată de efectele hotărârii irevocabile prin care persoanelor fizice li s-a recunoscut dreptul asupra imobilului.
În privinţa pretenţiilor împotriva pârâtei SC S.B. SRL instanţa a considerat că prin contractul încheiat în 2001 a cărui valabilitate a fost consfinţită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâta a avut un titlul valabil până la 1 iulie 2005 când contractul a expirat iar raporturile juridice s-au desfăşurat între locatar şi proprietarii care ulterior au pierdut dreptul.
Prin Decizia comercială nr. 82/ A din 2 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că în mod judicios instanţa de fond a constat că în temeiul unui contract valabil SC S.B. SRL a plătit chiria persoanelor considerat proprietari a imobilului la acel moment, iar pentru a fi admisibilă acţiunea în pretenţii era necesară cauzarea unui prejudiciu prin lipsirea reclamantei de folosinţă fără vreun drept.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod greşit curtea de apel a reţinut valabilitatea titlului cu care SC S.B. SRL a deţinut spaţiul, fără a ţine cont de Decizia nr. 3782 din 31 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie prin care dreptul de proprietate a revenit reclamantei. Cu toate acestea pârâta a constituit un depozit cu sumele plătite cu titlu de chirie.
Mai susţine recurenta că în mod greşit a fost reţinută autoritatea de lucru judecat privind validitatea contractului în temeiul căruia pârâţii au cules fructele imobilului, acţiunea fiind întemeiată pe prevederile O.G. nr. 5/2001.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
În limitele determinate de motivele de recurs, analiza raportului juridic dintre părţi se circumscrie valabilităţii sau invalidării contractului de închiriere dintre aceştia.
Aflată într-o regretabilă confuzie, reclamanta susţine că nu există un titlu valabil de închiriere cât timp prin Decizia nr. 3782/2002 a Curţii supreme de Justiţie imobilul a revenit în proprietatea sa iar sentinţa nr. 1634/2007 irevocabilă este întemeiată de O.G. nr. 5/2001.
Raporturile locative dintre părţi s-au desfăşurat odată cu încheierea contractului de închiriere din 2001, a cărui valabilitate a fost constată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 1545 din 3 aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu - nu sentinţa nr. 1634/2007 a Tribunalului Sibiu), iar plata chiriei a fost achitată locatorilor, chiar dacă aceştia au pierdut ulterior dreptul de proprietate asupra imobilului.
Pârâtei SC S.B. SRL nu i se poate imputa plata chiriei către un neproprietar cât timp obligaţia era prevăzută într-un contract validat de instanţele judecătoreşti; iar constituirea unui depozit de către locatar, cu sumele reprezentând chiria pentru spaţiul închiriat nu putea afecta raportul contractual, cu atât mai mult cu cât menţiunile privind proprietarii imobilului în C.F. au fost efectuate la 14 iunie 2006.
Pe de altă parte instanţele de fond nu au invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1634/2007 care a confirmat obligarea societăţii comerciale la plata chiriei, ci sentinţa nr. 1545/2005 a Judecătoriei Sibiu care a stabilit valabilitatea contractului de închiriere.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 82/ A din 23 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de apel Alba Iulia.
În considerarea art. 274 C. proc. civ. şi a culpei procesuale a recurentei, aceasta va fi obligată la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC S.B. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA Sibiu împotriva Deciziei nr. 82/ A din 23 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba - lulia, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC S.B. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3121/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3124/2010. Comercial → |
|---|
