ICCJ. Decizia nr. 1515/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1515/2010
Dosar nr. 2373/118/2008
Ședința publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Consiliul Local al comunei Cumpăna, a chemat în judecată pe pârâta SC B.T. SRL solicitând rezilierea contractului de concesiune din 26 noiembrie 2002, evacuarea pârâtei de pe suprafaţa de 11.655 mp şi la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1774/ Com din 24 iunie 2008, a admis acţiunea, a dispus rezilierea contractului de concesiune, evacuarea pârâtei şi obligarea la plata sumei de 4.183 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale iar invocarea excepţiei de neexecutare a obligaţiilor asumate de reclamantă a considerat-o nefondată în raport de prevederile contractuale care nu obligau concedentul să ridice construcţiile aflate pe terenul concesionat.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 52/ Com din 15 mai 2009, a admis apelul pârâtei, a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei comerciale a tribunalului şi anulând sentinţa nr. 1774/2008 a trimis cauza la secţia contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.
Instanţa de apel a considerat incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, valoarea juridică a contractului de concesiune fiind circumscrisă noţiunii de administrativ.
împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 5, 7, 8 şi 9, solicitând totodată şi întoarcerea executării.
Recurenta susţine că părţile au formulat concluzii numai pe natura cauzei, iar instanţa trebuia să procedeze la calificarea corespunzătoare a căii de atac ca fiind recurs, nu apel. Fără a primi concluziile pe fondul apelului instanţa a încălcat dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.
În privinţa motivării deciziei atacate, recurenta susţine că aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii calificând actul încheiat de părţi drept act administrativ deşi terenul concesionat face parte din domeniul privat şi nu s-a urmărit satisfacerea unui interes public. Astfel consideră că s-a schimbat natura actului juridic.
Pe de altă parte recurenta pe fondul cauzei, incidenţa Legii nr. 50/2001 şi nu a Legii nr. 219/1998, situaţiile de fapt privind caietul de sarcini şi obligaţiile asumate prin contract, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva licitaţiei şi caracterul comercial al actului încheiat, dat fiind obiectul contractului - teren din domeniul privat al statului. Nu numai Legea nr. 218/1998 dar şi Legea nr. 554/2004 exclude explicit contractele de concesiune având ca obiect bunuri din domeniul privat la unităţii administrativ-teritoriale.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Cu privire la chestiunea prealabilă a întoarcerii executării, prevederile art. 4041 C. proc. civ. acordă dreptul celui interesat la întoarcerea executării în condiţiile în care se desfiinţează titlu executoriu sau însăşi executarea.
Prin decizia recurată, cu efectele relative de autoritate pe care le conferă o hotărâre judecătorească ce nu este irevocabilă, s-a anulat sentinţa nr. 1774/2008 a Tribunalului Constanta. Astfel această hotărâre nu-şi mai poate produce nici un efect juridic, situaţie în care nu există ipoteza din textul de lege citat, desfiinţarea titlului fiind anulată, pentru ca executarea să nu mai poată fi întoarsă.
În privinţa caracterizării căi de atac drept apel, aceasta îşi trage forţa din reglementarea legală.
Art. 2821 C. proc. civ. stabileşte care dintre hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă nu sunt supuse apelului.
Caracterizând litigiul ca fiind de natură comercială, prima instanţă a pronunţat o soluţie care, potrivit calificării sale, era supusă apelului; iar instanţa de control judiciar în compunerea constituită pentru judecarea pricinii astfel cum a fost caracterizată de instanţa de fond, a considerat că o altă competenţă, faţă de calificarea pe care ea a dat-o raportului juridic, este atrasă pentru judecată şi a anulat sentinţa primei instanţe, apreciind în mod judicios că nu se poate pronunţa asupra fondului. Aceasta pentru că s-a pus în discuţie, conform art. 158 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă iar potrivit dispoziţiilor art. 137 instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Instanţei de control judiciar nu-i era îngăduită schimbarea alcătuirii întrucât s-a pronunţat numai asupra calificării raportului juridic, cu consecinţa stabilirii unei alte competenţe a instanţelor, fără a antama fondul litigiului dedus judecăţii, care ar fi putut atrage o altă compunere a completului de judecată.
Din această perspectivă nefondată este critica relativă la încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, în şedinţa din 7 mai 2007, părţile prin reprezentanţii lor punând concluzii atât orale cât şi scrise numai pe excepţia procedurală a necompetenţei secţiei comerciale, excepţie care, potrivit textului de lege citat face de prisos cercetarea în fond.
Aprecierea susţinerii contradictorii şi străină de natura pricinii este lipsită de temei, instanţa de apel fundamentându-şi argumentele pe dispoziţiile contractului de cesiune şi ale Legii nr. 219/1998 şi Legii nr. 554/2004.
În mod inexplicabil, recurenta, cu perseverenţă, susţine că prevederile Legii nr. 219/1998 exclud raporturile care se referă la bunuri din domeniu privat al statului, sau autorităţii administrativ teritoriale locale. Cap. 1 art. 1 lit. c) al Legii în discuţie prevede că " obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea şi organizarea atribuirii concesiunii de activităţi servicii şi bunuri proprietate publică şi privată a statului, judeţului, oraşului sau comunei.".
Astfel, instanţa de apel judicios a considerat deplin aplicabile prevederile legii citate, care completată cu interpretarea dată prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 au condus la concluzia asimilării contractului de concesiune cu un act de natură administrativă, care atrage competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal.
Toate celelalte aprecieri expuse în motivele de recurs referitoare la aplicare în timp a legii capătă caracter doctrinar, dar în acelaşi timp speculativ, aceasta cu mai mult cu cât recurentul, consiliul local, afirmă urmărirea satisfacerii unui interes privat, nu public!
Aspectele de fond evocate în recurs vor putea face obiectul analizei pricinii când aceasta se va dezbate în fondul judecăţii.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 52/ Com din 15 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Comunei Cumpăna împotriva Deciziei nr. 52/ COM din 15 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1404/2010. Comercial → |
|---|
