ICCJ. Decizia nr. 1511/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1511/2010
Dosar nr. 43017/3/2007
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.A., a chemat în judecată pe pârâta SC R.T. SA solicitând obligarea acesteia să valideze şi să înregistreze în registrul acţionarilor cele opt contracte de cesiune de acţiuni încheiate în perioada 18 mai - 18 iunie cu mai mulţi acţionari, obligarea pârâtei la daune cominatorii de 50 de lei pe zi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
Printr-o altă cerere, acelaşi reclamant a chemat în judecată pe pârâta SC R.W. SA solicitând obligarea pârâtei să valideze şi să înregistreze în registrul acţionarilor contractele de cesiune încheiate cu acţionarii societăţii, anularea Hotărârii A.G.E.A. din 22 octombrie 2007, obligarea pârâtei la daune cominatorii de 50 de lei pe zi de întârziere şi la cheltuieli de judecată.
În şedinţa publică din 12 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a conexat cele două pricini considerând incidente dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.
Prin precizarea acţiunii din 16 mai 2008, reclamantul a înţeles să cheme în judecată în calitate de pârâtă pe SC B.I. SA.
Prin sentinţa comercială nr. 10460 din 10 octombrie 2008, tribunalul a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a lipsei de interes şi a prescripţiei dreptului la acţiune şi pe fond a respins acţiunea principală şi acţiunea conexă împotriva succesoarei celor două pârâte, SC B.I. SA, obligând pe reclamant la 5.424,72 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în privinţa excepţiilor invocate, că reclamantul îşi întemeiază acţiunile pe contractele de cesiune încheiate cu acţionari ai societăţilor comerciale absorbite de SC B.I. SA, astfel încât justifică atât calitatea procesuală cât şi interesul de a înlătura efectele Hotărârii A.G.E.A. în calitatea sa de acţionar.
În privinţa prescripţiei extinctive a dreptului de a cere anularea Hotărârii A.G.E.A., instanţa a considerat că acţiunea este imprescriptibilă, obiectul ei formându-l constatarea nulităţii absolute a hotărârii atacate.
Pe fond, instanţa a reţinut că prin absorbţia societăţilor de către SC B.I. SA, acţionarilor societăţilor ce au fuzionat li s-au eliberat acţiuni la societatea absorbantă conform proiectului de fuziune şi în conformitate cu dispoziţiile art. 244 din Legea nr. 31/1990, aşa încât societatea pârâtei nu mai poate fi obligată să înregistreze în registrul acţionarilor contractele de cesiune de acţiuni, decât în condiţiile unor noi contracte de cesiune care privesc societatea în fiinţă şi nu pe cele radiate ca efect al fuziunii.
Capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii A.G.E.A. din 22 octombrie 2007 a SC R.W. SA a fost considerat nefondat faţă de faptul că reclamantul nu era îndreptăţit să-şi exercite dreptul de vot pentru acţiunile cesionate, iar votul său nu ar fi influenţat majoritatea legală sau statuară.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 305 din 25 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamntului, obligându-l la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că reclamantul nu a dovedit demersul său în vederea înregistrării acţiunilor cesionate astfel încât cedenţii, odată cu fuziunea societăţilor au primit acţiuni nominative la societatea absorbantă şi nici nu a dovedit novaţia vechilor contracte de cesiune sau încheierea unor alte contracte care privesc acţiunile SC B.I. SA.
În privinţa constatării nulităţii A.G.E.A. a considerat că dreptul de vot al reclamantului nu putea fi exercitat pentru acţiunile cesionate cât timp transferul nu a fost operat în registrul acţionarilor.
împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că instanţa aplicând greşit legea a considerat că reclamantul nu a devenit acţionar în urma încheierii contractelor de cesiune deoarece nu au fost înregistrate în registrul acţionarilor, ignorând prevederile legale care consideră înregistrarea ca fiind o operaţiune formală de publicitate şi opozabilitate. Contractele au fost încheiate înainte de publicarea proiectului de fuziune şi au fost aduse la cunoştinţa societăţilor comerciale, iar lipsa înregistrării acţiunilor s-a datorat atitudini abuzive a societăţilor care nu erau îndreptăţite să cenzureze contractele.
Pe de altă parte recurentul consideră că instanţele au ignorat contractul de prestării servicii încheiate de cele două societăţi cu societatea de registru independent prin care se stipula că operarea în registrul acţionarilor la SC R.I.M. SA se face numai la dispoziţia societăţii conform art. 1 pct. 2.1 lit. f). Invocând propria culpă societăţile comerciale se apără susţinând cu nu recunosc contractele de cesiune, cu toate că ele au fost notificate prin executorul judecătoresc.
Greşit instanţa a susţinut că reclamantul nu a dovedit vreun demers cu privire la înregistrarea acţiunilor nominative, excluzând reaua credinţă a pârâtelor cărora li s-a adus la cunoştinţă transmiterea dreptului de proprietate cesionarului.
Mai susţine recurentul că motivarea deciziei atacate este contradictorie în sensul că deşi afirmă iniţiativa cesionarului de a notifica contractele de cesiune, susţine lipsa iniţierii unui demers în acest sens.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 98 din Legea nr. 31/1990 stabilesc transmiterea dreptului de proprietate al acţiunilor nominative emise în formă dematerializată prin declaraţie tăcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau mandatarii lor, iar actele constitutive ale societăţilor dizolvate prin fuziune nu prevedeau alte forme de transfer.
Întocmirea altor formalităţii de transfer a acţiunilor nominative, chiar şi autentificate, nu a reprezentat în concepţia societăţilor comerciale pârâte respectarea formalităţilor de transmitere a dreptului de proprietate conform reglementărilor legale şi statutare, declaraţia urmând a fi făcută în registrul acţionarilor şi semnată.
În aceste condiţii, societăţile ce au fuzionat nu au operat transferul în registrul acţionarilor, iar societatea căreia i s-a transferat totalitatea patrimoniului lor a operat, la rândul său, emiterea acţiunilor nominative persoanelor înregistrate ca acţionari în registrul acţionarilor.
De altfel, cesionarul în contractele de cesiune îşi asumase şi o obligaţie de rezultat, aceea de a efectua înregistrările în registrul acţionarilor.
Introducerea în raportul juridic a SC R.I.M. SA a fost judicios desluşit de instanţele de fond. în contractul de prestări servicii, prestatorul era obligat să efectueze înscrierea transferurilor drepturilor de proprietate asupra acţiunilor pe baza instrucţiunilor beneficiarului în vederea respectării actului constitutiv. Fără prevederi speciale în actul constitutiv instrucţiunile beneficiarului nu mai erau utile, iar declaraţia cedentului şi cesionarului trebuia făcută la prestatorul de servicii.
In condiţiile precizării acţiunii, faţă de situaţia fuziunii societăţilor comerciale, pârâta nu mai e în măsură să valideze şi să înregistreze contractele de cesiune, întrucât acţiunile societăţilor dizolvate au fost anulate.
De aceea instanţele de fond, judicios au considerat în temeiul art. 250 din Legea nr. 31/1990, că în lipsa unei novaţii a contractelor sau a unor noi contracte de cesiune, operaţiunea de validare şi înregistrate în registrul acţionarilor nu mai este posibilă.
Nu se poate reţine nici reaua credinţă a societăţilor, întrucât demersurile la care s-a obligat cesionarul au fost greşit îndreptate către acestea.
În acest sens instanţa de apel, a afirmat că reclamantul nu a dovedit iniţierea vreunui demers, în consideraţia faptului că notificările au fost greşit îndreptate la societăţile comerciale care în temeiul contractului de prestării servicii nu mai deţineau registrul acţionarilor.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei comerciale nr. 305 din 25 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., în considerarea culpei procesuale a recurentului - care a căzut în pretenţii - urmează ca acesta să fie obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva Deciziei nr. 305 din 25 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI - a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2321/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2080/2010. Comercial → |
|---|
