ICCJ. Decizia nr. 2478/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2478/2010

Dosar nr. 854/100/2009

Ședința publică din 29 iunie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3184 din 7 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 854/100/2009 al Tribunalului Maramureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul I.G. împotriva pârâtei SC B. Baia Mare, având ca obiect anularea hotărâri adunări generale extraordinare a acţionarilor. Totodată s-a respins cererea pârâtei pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul a solicitat în temeiul art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 anularea hotărâri adunării generale extraordinare a acţionarilor societăţii pârâte din data de 11 martie 2008, cu motivarea că nu a fost de acord cu schimbarea obiectului de activitate, votând împotriva propuneri care prevedea ca obiectul principal de activitate al pârâtei să devină acela de închiriere şi subînchiriere a bunurilor imobile, în condiţiile în care convocarea nu a cuprins textul integral al propunerilor, fiind lovită de nulitate absolută.

Raportând cererea reclamantului la dispoziţiile legale anterior menţionate tribunalul a arătat că modificarea actelor constitutive ale pârâtei a constat într-o operaţiune de recodificare a activităţilor desfăşurate de societatea comercială, impusă în raport cu noul Cod C.A.E.N. publicat în M. Of. nr. 293 din 3 mai 2007.

Reclamantul însă a fost prezent la adunarea generală astfel că nu mai poate invoca nelegalitatea convocări deoarece a fost de acord să se ţină adunarea generală, fiind în consecinţă incidente prevederile art. 121 din lege.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care în plus faţă de considerentele avute în vedere de tribunal a arătat că opoziţia reclamantului a vizat fondul problemelor supuse dezbateri în adunarea generală în sensul că după ce s-a pus în discuţia acţionarilor aspectul privind schimbarea obiectului principal de activitate al societăţii, acesta, nefiind de acord a decis să voteze împotrivă. O atare opoziţie nu are însă relevanţă asupra aplicabilităţi prevederilor art. 121 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.G. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990.

În dezvoltarea criticilor recurentul invocă faptul că hotărârea adoptată este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 cu referire la conţinutul minim al convocatorului adunării generale.

În acest context, întrucât convocarea nu a fost făcută în conformitate cu cerinţele imperative ale art. 117, în cauză contrar celor reţinute de instanţele anterioare nu sunt incidente dispoziţiile art. 121 din lege, câtă vreme, arată recurentul, s-a opus şi a votat împotriva schimbări obiectului principal de activitate al societăţii.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate Curtea constată că este nefondat.

Astfel, este real că în conformitate cu prevederile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, când pe ordinea de zi figurează propuneri privind modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Prin derogare însă de la această regulă, potrivit art. 121 din lege, în ipoteza în care acţionari reprezentând întreg capitalul social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să ţină o adunare generală şi să ia orice hotărâre de competenţa adunări, fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei.

În această ordine de idei, cum de altfel corect s-a reţinut prin decizia recurată fiind prezenţi toţi acţionari societăţii pârâte, inclusiv reclamantul şi în lipsa opoziţiei acestora de a se delibera asupra problemelor supuse dezbateri este evident că nu prezintă relevanţă faptul că reclamantul nu a fost de acord asupra chestiunilor de fond.

Cu alte cuvinte în condiţiile în care recurentul a fost de acord cu ordinea de zi, a participat la adunare rezultă că neregularitatea convocări a fost acoperită astfel că aceasta nu mai poate fi invocată drept motiv de nulitate a hotărâri în condiţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

În consecinţă rezultă că recurentul interpretând eronat dispoziţiile legale anterior menţionate formulează critici nefondate astfel că decizia recurată fiind legală va fi menţinută ca atare ca efect al respingerii recursului declarat de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva Deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2478/2010. Comercial