ICCJ. Decizia nr. 45/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 45/2010
Dosar nr. 4037/101/2007
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 27 decembrie 2006, reclamanta U.J.C.C. Mehedinţi (F. Mehedinţi) a chemat în judecată pe pârâtele SC C.C. SRL şi SC M. SA, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6219 din 30 decembrie 2002 de Biroul Notarilor Publici M.G.O., A.A.J. şi asociaţii, pentru terenul în suprafaţă de 7178 mp, situat în Drobeta Turnu Severin, str. Banoviţei, judeţul Mehedinţi având ca vecini la răsărit, str. Banoviţei, la apus şi miazănoapte SC M. SA, iar la miazăzi, F. Mehedinţi, şi notate pe fişa cadastrală cu nr. l CC/20 suprafaţă 579 mp; 1 CC/21 - suprafaţă 799 mp; 1 CC/22 - suprafaţă 898 mp; 1 CC/23 - suprafaţă 254 mp; ICC/24 - suprafaţă 386 mp; ICC/25 - suprafaţă 539 mp; 1 CC/26 - suprafaţă 209 mp; 1 CC/27 - suprafaţă 606 mp; 3CC - suprafaţă 2908 mp şi anularea înscrierii terenurilor în suprafaţă de 7178 mp din filele de carte funciară nr. 8858/N, 8859/N, 8860/N, 8861/N, 8862/N, 8863/N, 8864/N, 8865/N, 8850/N., cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa nr. 427 din 02 februarie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, apreciind că litigiul este neevaluabil în bani şi este de natură comercială.
Prin sentinţa nr. 272 din 1 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 4037/101/2007, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta U.J.C.C. Mehedinţi (F. Mehedinţi).
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 28 mai 2001 a fost emis de Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2135 pe numele SC M. SA Drobeta Turnu Severin privind o suprafaţă de 67.049.14 mp, din care în cotă-parte indiviză o suprafaţă de 1.124,76 mp, conform H.G. nr. 834/1991 şi H.G. nr. 500/1994, reclamanta prin reprezentant legal acceptând să semneze un proces verbal privind vecinătăţile terenului aparţinând SC M.; în urma obţinerii acestui titlu de proprietate, terenul a fost întabulat în cartea funciară în cadrul biroului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin la nr. 7533/N.
La data de 30 decembrie 2002, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6219, potrivit căruia SC M. SA a vândut SC H.I. SRL mai multe suprafeţe de teren, situate în Drobeta Turnu Severin, str. Banoviţei, judeţul Mehedinţi, între aceste suprafeţe regăsindu-se şi cele notate pe fişa cadastrală cu: nr. l CC/20 suprafaţă 579 mp; 1 CC/21 - suprafaţă 799 mp; 1 CC/22 - suprafaţă 898 mp; 1 CC/23 - suprafaţă 254 mp; 1 CC/24 - suprafaţă 386 mp; 1 CC/25 - suprafaţă 539 mp; 1 CC/26 - suprafaţă 209 mp; 1 CC/27 - suprafaţă 606 mp; 3CC - suprafaţă 2908 mp, suprafaţa totală a acestora fiind de 7.178 mp.
S-a mai reţinut că, la data de 05 ianuarie 2005, pe baza actului adiţional întocmit de SC H.I. SRL, prin încheierea nr. 429 pronunţată de judecătorul delegat de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a luat act de schimbarea denumirii societăţii din SC H.I. SRL în SC C.C. SRL, iar SC M. SA şi-a schimbat denumirea în SC M.T. SA; totodată, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei SC C.C. SRL.
Instanţa de fond a constatat că prin sentinţa nr. 7356 din 06 noiembrie 1997 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost admisă acţiunea reclamantei F. Mehedinţi, reorganizată conform Legii nr. 1/2005, având în prezent denumirea de U.J.C.C. Mehedinţi şi a fost obligată pârâta SC M. SA să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenurile şi construcţiile situate în Drobeta Turnu Severin, str. Banoviţei, judeţul Mehedinţi - Centrul Comercial M., sentinţa rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 5772 din 13 octombrie 1998 a Curţii de Apel Craiova şi pusă în posesie la data de 18 decembrie 1998.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a constatat că terenul în litigiu în suprafaţă de 7178 mp este parte din suprafaţa totală înscrisă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2135 şi corespunde cu cel înscris în contractul de vânzare-cumpărare nr. 6219/2002 şi se suprapune cu terenul ce a făcut obiectul sentinţei nr. 7356 din 06 noiembrie 1997.
Faţă de această situaţie, tribunalul a constatat că, în speţă, este vorba de vânzarea lucrului altuia, fapt ce se sancţionează cu nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare, nulitate ce poate fi invocată numai de către cumpărătorul de bună-credinţă şi nu de pretinsul adevăratul proprietar.
Faţă de aceste precizări instanţa a apreciat că, deşi în acţiunea formulată reclamanta a solicitat nulitatea absolută parţială, doar pentru terenurile care apreciază că sunt ale sale, din motivarea cererii a rezultat că s-a solicitat acest fapt doar pentru că s-a vândut un teren ce îi aparţinea, fără să arate care au fost împrejurările ce au existat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, împrejurări din care să rezulte că şi cumpărătorul a fost de rea-credinţă. S-a mai reţinut că prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a invocat o fraudă la lege prin aceea că administratorul din prezent al SC C.C. SRL – B.E. era la momentul vânzării administratorul vânzătoarei SC M. SA, susţinere neconfirmată întrucât conform extrasului emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a rezultat că cel în cauză a fost numit administrator la SC C. la 20 decembrie 2004, ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare din decembrie 2002.
Susţinerea potrivit căreia procesul verbal de delimitare a vecinătăţilor a fost semnat de reprezentantul reclamantei fără să îi fie arătată şi o hartă a terenului a fost înlăturată sub motiv că nu este de natură să demonstreze reaua-credinţă a cumpărătoarei în condiţiile în care buna-credinţă se prezumă, iar la momentul vânzării exista un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SC M. SA, terenul fiind întabulat în cartea funciară pe numele SC M. SA.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada relei-credinţe la momentul încheierii contractului, dovadă care îi incumbă reclamantei conform art. 1169 C. civ., aşa încât acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, iar pe cale de consecinţă a fost respinsă şi cererea privind anularea înscrierii în cartea funciară.
Prin decizia nr. 211 din 26 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, s-a respins, ca nefundat, apelul reclamantei U.J.C.C. MEHEDINŢI (F. MEHEDINŢI şi aceasta a fost obligată să plătească intimatei pârâte SC C.C. SRL suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs arătând că instanţa de apel nu s-a pronunţat motivat asupra îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară, în temeiul art. 28 din Legea nr. 7/1996.
În continuare, recurenta critică soluţia pronunţată în apel sub aspectul dovedirii relei-credinţă a pârâtei la încheierea actului de vânzare-cumpărare şi a neîndeplinirii condiţiilor legale pentru constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
La data de 11 septembrie 2009 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită, în principal în temeiul art. 3021 C. proc. civ., constatarea nulităţii recursului întrucât criticile formulate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât criticile formulate fac posibilă încadrarea lor în textul de lege invocat de recurentă, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica recurentei vizând nepronunţarea instanţei de apel asupra capătului capătul de cerere privind întabularea în temeiul art. 28 din Legea nr. 7/1996, Înalta Curte urmează să îl respingă, întrucât instanţa de apel a analizat toate aspectele prin prisma obiectului litigiului fixat de recurentă prin cererea de chemare în judecată. Astfel, instanţa de apel a examinat pricina din perspectiva unei cereri de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege, analizând respectarea cerinţelor legale pentru încheierea valabilă a actului de vânzare-cumpărare contestat în cauză.
Susţinerea recurentei potrivit căreia reaua-credinţă a pârâtei a fost dovedită în cauză prin prisma faptului că înscrisurile ce dovedesc dreptul de proprietate ar cuprinde o serie de nereguli sau ar fi fost falsificate, în mod corect instanţa de apel a apreciat că, atâta timp cât reclamanta nu le-a contestat pe căile legale, contractul de vânzare-cumpărare este legal încheiat, situaţie în care toate aceste argumente sunt irelevante în prezenta cauză.
În mod corect instanţa de apel a reţinut faptul că motivele invocate drept cauză de nulitate, şi anume vânzarea unui teren proprietatea recurentei, ne situăm în ipoteza vânzării lucrului altuia, care, constituie cauză de nulitate relativă şi nu de nulitate absolută, sancţiune ce poate fi invocată numai de către cumpărătorul de bună-credinţă.
Or, recurenta din prezenta cauză este un terţ faţă de contractul contestat, astfel încât nu poate invoca vânzarea lucrului altuia în litigiul dedus judecăţii.
Potrivit art. 968 C. civ., cauza este ilicită când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice. În legislaţia civilă nu numai că este interzisă vânzarea bunului altuia, dar, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1895 şi urm. C. civ., titlul translativ de proprietate care emană de la un neproprietar este una din condiţiile cerute pentru a se putea dobândi proprietatea prin uzucapiune de 10-20 ani. Nu trebuie înţeles însă că adevăratul proprietar se află la discreţia celor ce doresc să dispună de bunurile sale. Prin vânzarea bunului său de către o persoană, adevăratul proprietar nu îşi pierde dreptul. Dacă bunul se află în posesia altei persoane, adevăratul proprietar poate recurge la acţiunea în revendicare, iar dacă stăpâneşte bunul, va opune cu succes dreptul său de proprietar celui ce invocă drept titlu actul încheiat cu un neproprietar. Cauza convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată de reclamantă nu este contrară bunurilor moravuri sau ordinii de drept, deci convenţia nu este lovită de nulitate absolută, aşa cum reclamanta a susţinut în acţiune.
Singura ipoteză în care ar fi putut opera sancţiunea nulităţii absolute ar fi fost frauda la lege, care presupune conivenţa cumpărătorului la momentul încheierii contractului, pe care cele două instanţe au analizat-o, apreciind că pentru a se reţine frauda la lege, una din cerinţele esenţiale este reaua-credinţă a cumpărătorului.
Însă, recurenta în dovedirea cererii sale a înţeles să se prevaleze numai de faptul că este proprietară asupra terenului, invocând titlul său de proprietate care este mai bine caracterizat, precum şi împrejurarea că are posesia terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, apărări pe care instanţele le-au apreciat ca fiind fără relevanţă într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a actului translativ de proprietate.
Referitor la critica recurentei că dreptul de proprietate este opozabil erga omnes fără înscriere în cartea funciară, având ca temei o hotărâre judecătorească, nu este fondată, deoarece se referă la situaţia în care dobânditorul are posibilitatea de a aduce terţilor calitatea sa de titular al dreptului de proprietate, posibilitate ce se realizează prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, moment de la care terţii nu se pot prevala de necunoaşterea calităţii de proprietar al celui care pretinde titular al unui astfel de drept, pentru a justifica o eventuală atingere adusă dreptului.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, fiind pronunţată cu respectarea corectă a aplicării legii incidente în cauză, a apreciat just situaţia de fapt pe baza tuturor probelor administrate şi a examinat toate dispoziţiile legale, situaţie, în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta U.J.C.C. Mehedinţi (fostă F. Mehedinţi) împotriva deciziei nr. 211 din 26 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4438/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 500/2010. Comercial → |
|---|
