ICCJ. Decizia nr. 496/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 496/2010
Dosar nr. 11270/118/2008
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Reclamanta SC P. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC H.S. SRL, cerere de asigurare dovezi prin care a solicitat să se constate de urgenţă dacă în registrele contabile ale pârâtei sunt înregistrate angajarea şi plata efectivă a cheltuielilor efectuate în perioada arestării navei H.T. în Portul R., precum şi cuantumul navlului net aferent a trei călătorii anterioare, respectiv ulterioare arestării, efectuate pe rute identice sau similare de nava H.T.
În motivarea cererii, se arată că pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial şi Maritim, de pe lângă C.C.I.N.A. Constanţa este înregistrat Dosarul nr. 25/2006 ce are ca obiect obligarea SC P. SA către reclamanta SC H.S. SRL la plata sumelor de 89.269,78 euro şi 1.446.496,12 dolari SUA, reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada arestării navei H.T. în Portul R. şi beneficiul nerealizat de reclamantă prin neexploatarea navei, ca urmare a arestului acesteia în Portul R.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 358 şi art. 235 C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 4/ MF din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială a respins cererea de asigurare de dovezi, pentru neîndeplinirea condiţiei urgenţei prevăzută la art. 235 C. proc. civ.
S-a reţinut că, inexistenţa unor înscrisuri relevante pentru întocmirea celor două rapoarte de expertiză tehnică în cadrul acţiunii arbitrale nu dovedesc urgenţa, că reclamanta urmăreşte administrarea unei probe care i-a fost respinsă în instanţa arbitrală prin încheierea din 14 septembrie 2007 care sub acest aspect are putere de lucru judecat relativă şi de asemenea, că cercetările penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi falsul privind contabilitatea, chiar dacă se derulează într-un interval mare de timp, nu influenţează în acest stadiu judecata cauzei de fond, cât timp înscrisurile pe baza cărora s-au întocmit expertizele se află la dosar, iar în această situaţie nu există nici un pericol de dispariţie a lor; dacă se va dovedi existenţa unor indicii de săvârşire a infracţiunilor menţionate, reclamanta va avea la îndemână căi procesuale adecvate pentru a restabili adevărata situaţie de fapt.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri a fost respins ca inadmisibil, prin Decizia civilă nr. 9/ MF din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, potrivit art. 238 alin. (2) C. proc. civ., încheierea de asigurare a dovezilor dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul, adică cu hotărârea pronunţată în Dosarul de arbitraj nr. 25/2006.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se arată că, potrivit dispoziţiilor care reglementează instituţia asigurării dovezilor, cererea de chemare în judecată, care are un astfel de obiect, poate fi formulată pe cale incidentală în timpul soluţionării unui litigiu, situaţie în care competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei învestită cu soluţionarea litigiului principal, sau poate fi formulată pe cale principală înainte de începerea unui litigiu, situaţie în care competenţa de soluţionare a acesteia aparţine judecătoriei.
De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 238 alin. (2) în situaţia în care cererea de asigurare a dovezilor s-a făcut pe cale incidentală, soluţia pronunţată asupra acestei cererii poate fi atacată numai împreună cu soluţia pronunţată asupra fondului cauzei.
În speţă, cererea neavând un caracter incidental, regimul juridic al căilor de atac nu este reglementat de art. 238 alin. (2) C. proc. civ., cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, ci de dispoziţiile alin. (1), putând fi atacată pe cale separată.
De asemenea, în soluţionarea dosarului arbitrai, instanţa arbitrală va pronunţa o hotărâre arbitrală care nu este supusă căilor de atac, ci, potrivit art. 364 C. proc. civ. poate fi atacată numai pe calea specială a acţiunii în anulare.
În consecinţă, se solicită casarea în tot a decizie recurate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Constanţa, pentru soluţionarea pe fond a apelului declarat de reclamantă împotriva încheierii nr. 4/ MF din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanţa.
Analizând recursul înalta Curte va reţine următoarele:
Pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial şi Maritim de pe lângă C.C.I.N.A. Constanţa reclamanta H.S. a înregistrat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Bucureşti, Dosarul nr. 25/2006.
Distinct de aceasta, SC P. SA Bucureşti s-a adresat Tribunalului Constanţa cu o cerere de asigurare de dovezi, în temeiul art. 358 C. proc. civ., conform căruia „înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei judecătoreşti competente să încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt".
Prima instanţă, verificându-şi competenţa a stabilit în mod greşit că, în baza art. 342 alin. (1) C. proc. civ. este competentă să soluţioneze cererea reclamantei, faţă de prevederile art. 236 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora „Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul său obiectul cercetării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă pricina".
Sintagma „în timpul judecăţii" are în vedere o judecată în faţa instanţelor judecătoreşti organizate potrivit Legii nr. 304/2004, de drept comun, iar nu o instanţă arbitrală care, la rândul său poate încuviinţa asemenea măsuri, potrivit art. 358 C. proc. civ., în cursul arbitrajului.
Prin urmare, constatarea stării de fapt urmărită de SC P. SA nu este formulată în cadrul arbitrajului, ci la instanţa de drept comun, înaintea unei judecăţi şi deci este de competenţa judecătoriei.
Procedura de soluţionare a cererii urmează dispoziţiile art. 236 alin. (3), art. 237 şi art. 238 alin. (1) C. proc. civ., încheierea astfel pronunţată fiind executorie şi susceptibilă de recurs.
Prin urmare, instanţa de apel s-a pronunţat cu aplicarea greşită a legii, atunci când a statuat că în speţă sunt incidente prevederile art. 238 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora „încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul", motiv de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa cum s-a arătat, din reglementarea distinctă a posibilităţii formulării unei asemenea cereri şi în cursul arbitrajului, în faţa tribunalului arbitrai, prin art. 358 C. proc. civ., rezultă că procedura instituită prin art. 236 alin. (1) este distinctă şi vizează înaintarea cererii la instanţele de drept comun, procedură urmată şi în speţă.
Deoarece instanţa de apel a soluţionat cererea de apel pe excepţie, iar prima instanţă nu a fost competentă material, în lumina art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ. se va admite recursul, cu consecinţa casării deciziei pronunţate în apel, cât şi a sentinţei, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC P. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 9/ MF din 28 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia şi sentinţa şi trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1936/2010. Comercial → |
|---|
