ICCJ. Decizia nr. 4383/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4383/2010
Dosar nr. 531/63/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Reclamantul I.N. a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la data de 24 februarie 2004, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC R.I. SRL şi SC V.C. SRL să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 93 din 29 octombrie 2003 de B.N.P. Zăvoi, încheiat între cele două pârâte în calitate de vânzător şi respectiv cumpărător, având ca obiect transmiterea proprietăţii de la vânzător la cumpărător a două imobile teren şi construcţii situate în Comuna Moţăţei, Jud. Dolj.
În termen legal reclamantul şi-a completat acţiunea introductivă cu un nou capăt de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei SC V.C. SRL să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003.
În motivare reclamantul a susţinut că vânzarea-cumpărarea intervenită între cele două pârâte este fictivă scopul urmărit fiind acela de a se cerea o stare de insolvabilitate a societăţii vânzătoare pentru a nu putea fi executată silit de către reclamant.
În cauză, pârâta vânzare-cumpărare SC V.C. SRL a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar în ipoteza admiterii acţiunii obligarea reclamantului la plata cheltuielilor necesare şi utile efectuate la imobilele dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare şi instituirea unui drept de retenţie asupra acestora până la achitarea contravalorii lucrărilor înglobate în imobile.
2. Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Dolj, secţia comercială, investit prin declinare de competenţă de către instanţa iniţial sesizată, Judecătoria Calafat, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant şi pe cale de consecinţă şi cererea reconvenţională formulată de pârâta SC V.C. SRL, prin Sentinţa nr. 955 din 17 iunie 2008.
3. Prin Decizia nr. 326 din 3 decembrie 2008 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei nr. 955/2008 pronunţată de Tribunalul Dolj ca primă instanţă, a desfiinţat hotărârea tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în condiţiile în care a fost investită şi cu un capăt de cerere privind revendicarea, cerere ce nu a fost examinată, apreciindu-se greşit că reclamantul a renunţat la judecarea ei.
4. În rejudecare, Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin Sentinţa nr. 2912 din 3 decembrie 2009 a respins ca nefondată acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată.
Analizând cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită din perspectiva dispoziţiilor art. 967 şi 968 C. civ. tribunalul reţine că reclamantul nu a răsturnat prezumţia instituită de art. 967 C. civ. cu privire la licietatea cauzei respectiv nu a dovedit că societatea cumpărătoare avea cunoştinţă de situaţia juridică litigioasă a imobilului la momentul cumpărării, iar faptul că prin contract cele două părţi au convenit ca SC V.C. SRL să cumpere pe riscul său, exonerând notarul de cercetarea sarcinilor asupra imobilelor, nu dovedeşte reaua credinţă a cumpărătorului, deoarece la acel moment nu erau înscrise în registrele de publicitate litigiile existente, după cum nu era menţionată nicio opoziţie la înstrăinare.
Având în vedere vânzarea succesivă a celor două imobile prin contractele încheiate între reclamant şi SC C.C. SRL, care le înstrăinează la data de 27 august 2001 şi respectiv 28 august 2001 pârâtei SC R.I. SRL, iar aceasta din urmă le vinde pârâtei SC V.C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 29 octombrie 2003, precum şi litigiile declanşate de reclamant având ca obiect rezoluţiunea contractelor încheiate cu SC C.C. SRL şi constatarea nulităţii contractului din 28 august 2001 încheiat între SC C.C. SRL şi SC R.I. SRL instanţa constată că la data încheierii contractului litigiile declanşate de reclamanta erau respinse prin hotărâri executorii context în care, din acest punct de vedere, nu se poate reţine reaua credinţă a cumpărătorului SC V.C. SRL.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, şi rămasă irevocabilă prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 28 august 2008 încheiat între SC C.C. SRL şi SC R.I. SRL instanţa reţine că principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului cu titlu oneros şi asigurarea stabilităţii circuitului civil reprezintă excepţia de la regula anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal aşa încât nu se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 93 ce formează obiectul cererii reclamantului. Sub aspectul capătului de cerere privind revendicarea instanţa apreciază că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului descris ca fiind Lotul compus din teren în suprafaţă de 898 mp şi construcţia C1 cu număr cadastral provizoriu nr. 119/2.
II.5. Apelul. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în soluţionarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei fondului.
Prin Decizia nr. 32 din 23 februarie 2010, curtea de apel a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot Sentinţa nr. 2912 din 3 decembrie 2009 şi evocând fondul a admis acţiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 29 octombrie 2003 încheiat între SC R.I. SRL în calitate de vânzător şi SC V.C. SRL în calitate de cumpărător; a fost obligată pârâta SC V.C. SRL să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003, situat în Comuna Moţăţei, intravilan, Jud. Dolj compus din teren intravilan în suprafaţă de 898 mp şi construcţie C1 – locuinţă cu o suprafaţă construită la sol de 147,63 mp.
Din perspectiva caracterului devolutiv al apelului şi având în vedere motivele de critică invocate prin cererea de apel, curtea de apel a statuat sub aspectul situaţiei de fapt şi de drept următoarele:
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003 de către cele două pârâte, existau pe rol acţiunile prin care reclamantul solicita constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1460 şi 1474/2001 prin care pârâta SC R.I. SRL cumpără cele două imobile de la SC C.C. SRL, iar soluţiile pronunţate în primă instanţă, deşi executorii, nu erau irevocabile, litigiile cu privire la dobândirea imobilelor de pârâtă SC R.I. SRL fiind în curs de soluţionare.
Totodată, instanţa reţine că împotriva aceleiaşi pârâte SC R.I. SRL, reclamantul avea două titluri executorii respectiv Sentinţa nr. 1520 din 20 mai 2002 rămasă irevocabilă în iunie 2002 şi Sentinţa nr. 1521 rămasă irevocabilă la 7 octombrie 2002, prin care pârâta a fost obligată să-i plătească suma de 75 milioane lei şi respectiv 66 milioane lei.
Ca, în aceste circumstanţe, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare dintre cele două pârâte din prezenta cauză, fără a se aştepta soluţionarea irevocabilă a litigiilor, pentru ca în eventualitatea obţinerii unei soluţii favorabile, reclamantul să nu intre în posesia bunurilor şi pentru a împiedica punerea în executare a titlurilor executorii deţinute de acesta, scopul urmărit de pârâta SC R.I. SRL fiind în mod evident crearea stării de insolvabilitate în detrimentul reclamantului.
Conivenţa frauduloasă dintre vânzător şi cumpărător la încheierea contractului nr. 93 şi scopul ilicit urmărit de ambele părţi, este demonstrată, în opinia instanţei, de menţiunile din contractul de vânzare-cumpărare potrivit cărora societatea vânzătoare prin asociatul unic P.I. a declarat pe proprie răspundere, contrar realităţii, că imobilele ce se vând nu formează obiectul vreunui litigiu la instanţele judecătoreşti, iar cumpărătoarea a înţeles să dobândească imobile pe riscul său, fără intabulare şi fără certificat de sarcini, scutind pe notarul public de cercetarea sarcinilor.
Reţine instanţa, în raport de această declaraţie a cumpărătoarei că administratorul societăţii SC V.C. SRL, C.V. era nepotul administratorului şi asociatului unic al societăţii vânzătoare, şi deci avea cunoştinţă de litigiile existente pe rolul instanţelor cu privire la imobilele dobândite, astfel încât, modalitatea în care a acceptat încheierea actului reprezintă o renunţare de bună-voie la ocrotirea legală instituită în favoarea dobânditorului de bună-credinţă şi pe cale de consecinţă nu se poate prevala de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 7/1996.
Concluzionând pe acest aspect, instanţa reţine că vânzarea imobilelor s-a făcut cu rea-credinţă de către ambii contractanţi, în dauna interesului reclamantului, prin fraudă la lege, scopul urmărit fiind prohibit de lege, ceea ce impune sancţiunea nulităţii absolute a actului astfel încheiat.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei SC V.C. SRL să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din teren intravilan în suprafaţă de 898 mp şi construcţia C1, instanţa constată că imobilul este un dezmembrământ al imobilului în suprafaţă totală de 3200 mp ce a făcut obiectul litigiului finalizat prin Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, rămasă irevocabilă, prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2000 încheiat între reclamanta I.N. şi C.C. SRL şi repunerea părţilor în situaţia anterioară şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 28 august 2001 încheiat între SC C.C. SRL şi SC R.I. SRL.
În baza acestei decizii, reclamantul a redevenit proprietarul imobilului, iar în cursul prezentului litigiu şi-a intabulat dreptul de proprietate potrivit încheierii din 6 septembrie 2005 nr. 16572 a Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Dolj, aşa încât cererea întemeiată pe art. 480 C. civ. este fondată.
III.6. Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii pârâta SC V.C. SRL a declarat recurs la data de 1 aprilie 2010, în termen legal, solicitând, în principal casarea hotărârii instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, iar în subsidiar, în ipoteza în care se va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., casarea hotărârii şi pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamant astfel cum a fost precizată.
Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate împotriva hotărârii instanţei de apel pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi lipsa de temei legal a hotărârii pronunţate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut, în sinteză, următoarele:
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta arată că instanţa de apel nu a verificat cuantumul taxei judiciare de timbru achitată de reclamant în această cale de atac, cuantum care a fost cu mult sub nivelul cotei de ½ din suma achitată la fond.
În cadrul aceluiaşi motiv recurenta susţine că nu i-a fost respectat dreptul la apărare în condiţiile în care la termenul din 22 februarie 2010 a solicitat prin cerere transmisă pe fax acordarea unui nou termen pentru lipsă de apărare, cerere care nu a fost admisă, instanţa rămânând în pronunţare.
Recurenta invocă şi incompatibilitatea unui membru al completului de judecată, doamna judecător E.M. care a făcut parte din compunerea completului ce a pronunţat Decizia nr. 355/COM/2006 a Curţii de Apel Craiova, în litigiul având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC C.C. SRL şi SC R.I. SRL.
Sub un ultim aspect subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta arată că instanţa de apel era datoare să verifice din oficiu calitatea procesuală pasivă a pârâtei intimate SC R.I. SRL care fiind radiată din registrul comerţului nu mai are capacitate de folosinţă şi implicit calitate procesuală pasivă ceea ce în opinia recurentei impunea respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2003.
Cu privire la lipsa de temei legal a hotărârii atacate, recurenta susţine că în cauză nu au fost administrate probatorii concludente pe capătul de cerere privind revendicarea, respectiv o expertiză topografică care să identifice terenul şi construcţiile aferente, având în vedere dezmembrările şi lotizările imobilelor înstrăinate de SC R.I. SRL către SC B.C. SRL şi către SC V.C. SRL.
Potrivit recurentei prezumţia instituită prin art. 967 C. civ. referitoare la caracterul licit şi moral al cauzei, nu a fost răsturnată, argumentele instanţei întemeiate pe existenţa unui grad de rudenie între reprezentanţii vânzătorului şi cumpărătorului, şi pe demersurile reclamantului prin scrisorile expediate Judecătoriei Calafat şi C.L. Moţăţei sunt lipsite de eficienţa juridică pe aspectul relei credinţe a subdobânditorului în condiţiile în care nu a existat o cerere de notare a litigiilor care se derulau cu privire la imobilele ce au făcut obiectul înstrăinării.
Concluzionând, recurenta arată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală în absenţa unor probatorii concludente cu privire la dreptul real imobiliar revendicat.
7. Intimatul reclamant I.N. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, la data de 6 iulie 2010 prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În opinia intimatului criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu au acoperire juridică în raport de ipoteza textului de lege, în sensul că nu reprezintă nulităţi de natură să conducă la anularea deciziei.
Cu privire la fondul cauzei intimatul susţine că recurenta SC V.C. SRL a cumpărat imobilul descris ca fiind Lotul 1 în baza unui act constatat nul prin Decizia irevocabilă nr. 355/2004 a Curţii de Apel Craiova, iar ceea ce este nul nu poate produce efecte juridice.
În acest sens intimatul arată că a redevenit proprietarul imobilului situat în Com. Moţăţei compus din teren şi construcţii în suprafaţă de 3200 mp, iar prin încheierea nr. 16572/2005 a O.C.P.I. şi-a intabulat dreptul de proprietate, asupra imobilului în litigiu, ceea ce justifică pe deplin admiterea acţiunii sale astfel cum a fost precizată.
IV - Asupra recursului.
8. Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce urmează:
9. Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere încălcări ale normelor de procedură, altele decât cele prevăzute de pct. 1-4 ce atrag sancţiunea nulităţii precum şi nerespectarea principiilor care guvernează desfăşurarea procesului civil.
În raport de acest cadru legal, aspectele invocate de recurentă nu impun concluzia unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate.
Potrivit menţiunilor din practicaua Deciziei nr. 32 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, la 23 februarie 2010, şi înscrisului de la fila 16 din dosar, cererea recurentei SC V.C. SRL, intimată în apel, prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător a fost primită în ziua termenului de judecată, după închiderea dezbaterilor.
Cum intimata a primit citaţia pentru acest termen de judecată fixat în apel încă din data de 3 februarie 2010, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare existente la fila 14 din dosar, era datoare să-şi exercite dreptul procesual, cu bună credinţă, în termen util pentru a ajunge la cunoştinţa instanţei şi a celorlalte părţi solicitarea sa, aşa încât, fiind în evidenţă culpa procesuală nu poate invoca cu temei încălcarea dreptului său la apărare.
10. Cu privire la incompatibilitatea unuia dintre membrii completului de judecată care a soluţionat, între aceleaşi părţi un alt litigiu finalizat prin Decizia nr. 335/2004, chiar dacă efectele acestei decizii, intrate în puterea lucrului judecat au fost avute în vedere la soluţionarea prezentei cauze, dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la incompatibilitate sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogice.
Or, ipoteza reglementată de textul de lege sus menţionat vizează pe judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină şi care nu mai poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini, în apel sau recurs şi nici în caz de rejudecare după casare, situaţie care nu se confirmă în cauza de faţă.
11. Cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei SC R.I. SRL urmare radierii sale, invocată de recurentă pentru prima dată în această fază procesuală se impun câteva observaţii prealabile.
Potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990 republicată societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării sale în Registrul Comerţului, iar conform dispoziţiilor art. 33 din Decizia nr. 31/1954 persoanele juridice supuse înregistrării dobândise capacitate de folosinţă şi de exerciţiu de la data înregistrării.
Prin urmare de la data autorizării constituirii societăţii şi înmatriculării în Registrul Comerţului în condiţiile legii, societatea a dobândit capacitate de a avea drepturi şi obligaţii şi pe cale de consecinţă şi capacitate procesuală de exercitiu, legitimatio ad processum, în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.
Pe parcursul derulării litigiului, potrivit furnizării de informaţii emisă de Oficiul Registrului Comerţului Dolj din data de 7 aprilie 2009, prin Încheierea nr. 28718/2005 s-a dispus dizolvarea de drept a societăţii conform art. 30 din Legea nr. 359/2004 şi numirea unui lichidator, iar ulterior s-a deschis procedura falimentului.
Derularea acestor proceduri împotriva societăţii comerciale nu semnifică pierderea capacităţii procesuale de folosinţă şi exerciţiu societatea fiind reprezentată legal de către lichidatorul numit conform Legii nr. 359/2004, iar ulterior de către lichidatorul judiciar E.C. S.P.R.L. Craiova, societatea continuând să existe ca persoană juridică.
Deşi recurentul susţine că în prezent societatea comercială intimată a fost radiată din Registrul Comerţului, nu a făcut nicio dovadă pertinentă în acest sens, distinct de faptul că radierea îşi produce efectele pentru viitor nefiind de natură să afecteze valabilitatea hotărârilor pronunţate în condiţiile în care calitatea reprezentantului legal al societăţii citat pe parcursul procesului nu a fost pusă sub semnul vreunei contestări care să impună aplicarea dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ.
12. Ultimul aspect invocat de recurentă în cadrul acestui motiv de recurs, referitor la cuantumul taxei de timbru achitată de către reclamant în apel, sub nivelul de ½ din taxa iniţială plătită la fond, se vădeşte de asemeni nefondat.
Susţinerea în sine nu se încadrează în neregularităţile de ordin procedural sancţionate de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece chiar şi în ipoteza unei taxe de timbru achitată sub nivelul celei datorate potrivit legii, instanţa judecătorească investită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare dispune obligarea părţii la plata taxelor aferente şi nu anularea hotărârii supuse controlului.
În cauză însă reclamantul apelant a achitat cu titlu de taxă judiciare de timbru ½ din taxa stabilită la data introducerii cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi potrivit menţiunilor dispuse prin citaţia emisă de instanţa de apel, iar intimatul nu a contestat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate şi a achitat la rândul său cu ocazia exercitării recursului aceiaşi taxă judiciară de timbru, astfel încât întreaga argumentaţie are un caracter formal.
13. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că soluţia adoptată de instanţa de apel pe capătul de cerere vizând revendicarea suprafeţei de 898 mp se fundamentează sub aspectul identificării terenului şi stabilirii vecinătăţilor pe documentaţia cadastrală de dezmembrare şi încheierea de intabulare nr. 16572/2005, înscrisuri administrate în cauză, necontestate de către recurent, care nu a solicitat o nouă verificare topo, astfel încât, critica formulată în cadrul acestui motiv de recurs este vădit nefondată.
14. Dreptul de proprietate al reclamantului intimat I.N. asupra imobilului construcţie şi teren în suprafaţă de 898 mp a fost statuat prin Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, intrată în puterea lucrului judecat, hotărârea prin care reclamantul a redevenit proprietarul imobilului în suprafaţă totală de 3200 mp ca efect a repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Prin aceiaşi decizie s-a dispus şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat între SC C.C. SRL şi SC R.I. SRL Moţăţei.
Această stare de drept nou creată se impune recurentei SC V.C. SRL în calitate de succesoare (habentes causam) a SC R.I. SRL cu privire la dreptul transmis de aceasta societate asupra imobilului în suprafaţă de 898 mp, ce se include în suprafaţa totală de 3200 mp.
Cu alte cuvinte efectele desfiinţării titlului de proprietate al autorului se produc şi asupra succesorilor acestuia care deţin dreptul prin transmiterea de la autorul actului juridic desfiinţat.
15. În sfârşit, critica întemeiată pe caracterul ilicit al cauzei reţinut de instanţa de apel, vizează chestiuni de fapt, de netemeinicie, care scapă controlului de legalitate în actuala reglementare a recursului.
Cum instanţa de apel şi-a motivat cu argumente pertinente hotărârea pe acest aspect de fapt, critica recurentului nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat constatând că motivele de nelegalitate invocate nu subzistă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.C. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 32 din 23 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1900/2010. Comercial → |
|---|
