ICCJ. Decizia nr. 1061/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1061/2011
Dosar nr.3331/108/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2872 din 26 octombrie 2009 Tribunalul Arad, secţia comercială, a respins excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii pasive a pârâtei RA D.E.F.R.F. Bucureşti şi a M.C.P.N. Bucureşti, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prematurităţii acţiunii formulate de reclamanta SC M.P. SRL (actual SC A.I.R.A.M.C. SRL Arad); a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă, a obligat pârâtele să încheie contract autentic de vânzare cumpărare cu reclamanta, având ca obiect imobilul situat în Arad, înscris în CF Arad, nr. topografic al parcelei , la preţul de piaţă de 390.000 Ron, conform expertizei tehnice judiciare, în caz contrar sentinţa urmând să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare; a autorizat-o pe reclamantă să-şi intabuleze dreptul de proprietate, condiţionat de plata efectivă a preţului şi taxelor corespunzătoare, a dispus Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad să efectueze operaţiunile corespunzătoare în sistemul de publicitate imobiliară şi a respins acţiunea faţă de Consiliul Local al Municipiului Arad.
Făcând o trecere în revistă a cauzei instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL, prin care a solicitat obligarea pârâtei RA D.E.F.R.F. Bucuresti la încheierea, cu reclamanta, a contractului de vânzare-cumpărare asupra spaţiului cu altă destinaţie situat în Arad, compus din "Cinematograful" în suprafaţă de 1.027 mp şi în caz de refuz hotărârea judecătorească să ţină loc de contract, a fost soluţionată prin sentinţa comercială nr. 2863 din 10 decembrie 2007 de către Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei RA D.E.F.R.F. Bucuresti şi admisă acţiunea precizată formulată de reclamantă, iar apelurile declarate de cele două pârâte împotriva acestei sentinţe au fost admise de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 128/A din 17 iulie 2008, conform căreia a fost desfiinţată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În rejudecarea cauzei tribunalul a constatat că prin contractul de închiriere locatorul RA D.E.F.R.F. Bucureşti a închiriat către SC M.P. SRL (actual SC A.I.R.A.M.C. SRL Arad) imobilul identificat ca fiind „spaţiul de 1042 mp situat în clădirea Cinematografului din Arad, şi că expertiza tehnica judiciară efectuată în cauză a stabilit că obiectul contractului este apartamentul , cinematograf situat în Arad, înscris în CF Arad, contractul având şi un act adiţional prin care s-a prelungit durata acestuia cu 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Instanţa a reţinut că reclamanta a transmis pârâtei RA D.E.F.R.F. Bucuresti o cerere de cumpărare a imobilului închiriat, înregistrată din 15 decembrie 2002, la acea dată fiind în vigoare Legea nr. 630/2002 care la art. 11 lit. d) prevedea că din patrimoniul cinematografiei naţionale aflat în administraţia Centrului Naţional al Cinematografiei fac parte şi săli şi grădini de spectacol cinematografic, iar art. 12 alin. (3) din aceeaşi lege reglementa că aceste bunuri se află în proprietatea privată a statului, astfel că la data la care reclamanta şi-a manifestat intenţia de a cumpăra spaţiul în litigiu era posibilă vânzarea imobilului, însă nu exista nici obligaţia, nici intenţia manifestată de a fi vândut, neexistând niciun acord de voinţă în acest sens şi ca răspuns la această cerere pârâta RA D.E.F.R.F. Bucureştia comunicat reclamantei Ordinul M.C.P.N. Bucureşti din 28 octombrie 2004, punându-i în vedere reclamantei ca în termen de 5 zile de la primirea acestei adrese să-şi exprime opţiunea cu privire la cumpărarea sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauze irevocabile de vânzare, prin negociere directă, înscrisul echivalând cu o ofertă fermă de vânzare, valabilă.
A mai reţinut instanţa că la data de 28 martie 2005, prin adresă M.C.P.N. Bucureşti a solicitat sistarea pentru moment a oricărei proceduri de închiriere, concesionare sau vânzare a sălilor şi grădinilor de cinematograf administrate, până la stabilirea patrimoniului RA D.E.F.R.F. Bucureşti, întreaga corespondenţă ulterioară confirmând faptul că s-a menţinut voinţa de a vinde imobilul şi continuarea procedurii deja începută şi cu toate acestea, acţiunile pârâtelor s-au limitat la caracterul declarativ al intenţiei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, nematerializarea acestei intenţii determinând reclamanta să promoveze acţiunea de faţă (19 iulie 2006).
La data de 13 decembrie 2006 reclamanta a emis adresa prin care şi-a manifestat din nou intenţia de a cumpăra imobilul.
Anterior acestei date, respectiv la 14 noiembrie 2006 pârâta RA D.E.F.R.F. Bucuresti i-a solicitat reclamantei să prezinte până la 24 noiembrie 2006, situaţia privind valoarea investiţiei făcute de aceasta la imobil, scopul solicitării fiind aplicarea strategiei de vânzare, această adresă constituind un alt acord de voinţă în vederea vânzării-cumpărării imobilului, acordul fiind realizat sub imperiul Legii nr. 630/2002 şi al Oficiului M.C.P.N. Bucureşti din 28 octombrie 2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind vânzarea prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing pentru unele active aflate în patrimoniul RA D.E.F.R.F. Bucureşti, menţinute în continuare cu toate că au intervenit mai multe modificări legislative (Oficiului M.C.P.N. Bucureşti din 5 septembrie 2005, OG nr. 39/2005, HG nr. 1874 din 21 decembrie 2006, Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Legea nr. 303/2008).
Faţă de aceste considerente instanţa a conchis că există o ofertă de vânzare a imobilului din partea M.C.P.N. Bucureşti RA D.E.F.R.F. Bucureşti şi o acceptare a ofertei din partea SC M.P. SRL (actual SC A.I.R.A.M.C. SRL Arad) şi potrivit concluziilor expertizei administrate şi efectuate în cauză prin care s-a stabilit valoarea de piaţă a imobilului la suma de 390.000 Ron, a fost stabilit şi ultimul element esenţial prevăzut de art. 948 C. civ. pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că a admis în parte cererea, respingând totodată şi afirmaţiile reclamantei cuprinse în precizarea acţiunii conform cărora obiectul închirierii a fost şi apartamentul de la aceeaşi adresă în baza concluziilor expertizei tehnice, cu motivarea că apartamentul nu face corp comun cu apartamentul.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei RA D.E.F.R.F. Bucureştişi a pârâtului M.C.P.N. Bucureşti, instanţa a reţinut ca RA D.E.F.R.F. Bucureşti este parte în contractul de închiriere încheiat cu reclamanta şi pârâtul M.C.P.N. Bucureşti avea atribuţii în ceea ce priveşte vânzarea imobilului, aceasta neputându-se face decât cu acordul său, motiv pentru care a respins excepţia.
A fost respinsă de asemenea şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008 imobilul în litigiu nu mai putea fi trecut de câtre pârâte în categoria imobilelor ce urmau să treacă în proprietatea unor terţi şi nici în categoria imobilelor cărora să li se schimbe regimul juridic, deoarece proprietarul acestui imobil îi promisese deja reclamantului iar promisiunea a fost acceptată, neaducerea ei la îndeplinire până la data modificării legislaţiei datorându-se culpei promitentului, culpă de care nu se poate prevala şi, conform art. 969 C. civ. convenţiile legal făcute au putere delege între părţile contractate, această convenţie scoţând bunurile de sub prevederile legii adoptată ulterior acesteia.
Instanţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii faţă de considerentul că abrogarea unui act normativ nu înlătură efectele produse deja de acesta, actul de abrogare neproducând niciun efect în ceea ce priveşte acordul de voinţă asupra naturii şi obiectului contractului precum şi a situaţiei juridice a acestuia, iar opinia pârâtei RA D.E.F.R.F. Bucuresti cum că, printr-o astfel de acţiune, reclamanta poate solicita cel mult constatarea dreptului de a negocia cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului şi abia apoi de a-l încheia, constituie o recunoaştere implicită a dreptului reclamantei de a cumpăra spaţiul, negocierea fiind lipsită astfel de interes.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel M.C.P.N. Bucureşti şi RA D.E.F.R.F. Bucureşti.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins apelurile ca nefondate, aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 119/A din 7 iunie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că nu a operat transferul bunului în litigiu conform Legii nr. 303/2008 pct. 1, nefiind respectate dispoziţiile cuprinse în acelaşi articol pct. 4 şi 5 şi faţă de acest aspect nu se poate impune reclamantei să fi notificat intenţia de cumpărare Consiliului Local conform pct. 10 şi faţă de acest aspect, apelantele îşi invocă propria culpă raportat la faptul că nu au îndeplinit obligaţiile legale de transfer ce le reveneau. De asemenea instanţa de apel a reţinut că în mod corect a apreciat prima instanţă faptul că oferta de vânzare a fost făcută în baza Ordinului M.C.P.N. Bucureşti din 28 octombrie 2004, în condiţiile în care Legea nr. 630/2002 prevedea posibilitatea vânzării de imobile, iar imobilul în cauză nu era exceptat de la o astfel de vânzare şi, odată acceptată oferta de vânzare, pârâţii nu puteau să revină asupra acesteia nici direct, şi nici indirect, prin excluderea obiectului ofertei de pe lista activelor disponibile, listă aprobată de M.C.P.N. Bucureşti. Ca urmare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008 imobilul în litigiu nu mai putea fi trecut în categoria imobilelor ce urmau să treacă în proprietatea unor terţi şi nici în categoria imobilelor cărora să li se schimbe regimul juridic, deoarece proprietarul imobilului îi promisese deja reclamantului vânzarea imobilului, promisiune acceptată de către reclamantă, astfel că neîndeplinirea promisiunii atrage culpa promitentului, culpă de care nu se poate prevala după modificarea legislaţiei, determinând astfel respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Cu privire la prematuritatea acţiunii instanţa de apel a apreciat că această excepţie este nefondată, pentru aceleaşi motive invocate şi de instanţa de fond.
Pe fondul litigiului instanţa de apel a reţinut acordul de voinţă al celor două părţi în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare realizat prin adresa din 14 noiembrie 2006, procesul verbal din 23 noiembrie 2006 şi adresa din 13 decembrie 2006, reţinând că nu poate fi ignorat principiul tempus regis actum şi nici neretroactivitatea legii, astfel că acest acord de voinţă a rămas în vigoare şi după modificarea legii, adresa din 28 martie 2005 a M.C.P.N. Bucureşti neputând suspenda executarea obligaţiilor asumate, Ordinul ministrului M.C.P.N. Bucureşti din 5 septembrie 2005 neputând determina ineficienţa acordului stabilit şi reînceperea unei noi proceduri bazată pe OG nr. 39/2005, HG nr. 1874/2006, neputând duce la abandonarea demersurilor anterioare şi începerea altora în condiţiile acestui act normativ, Legea nr. 303/2008 neputând indisponibiliza bunul, cu atât mai mult cu cât acesta mai era încă trecut în anexa nr. 1 a OG nr. 39/2005, doar din culpa pârâţilor care nu au fost consecvenţi cu dispoziţiile din propriile acte normative şi nu au finalizat în termen procedura.
Considerând că nu este necesar ca din oficiu să fie efectuate alte probe cu privire la stabilirea preţului de vânzare, instanţa de apel a respins şi aceste critici.
Împotriva acestei decizii, atât pârâtul M.C.P.N. Bucureşti cât şi pârâta RA D.E.F.R.F. Bucureşti au declarat recurs.
Pârâtul M.C.P.N. Bucureşti a învederat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului aşa cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
A susţinut în recursul său că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea şi încălcarea greşită a legii invocând dispoziţiile pct. 8 din Legea nr. 303/2008, dispoziţiile art. II pct. 11, din Legea nr. 328/2006 care contravin art. 136 alin. (4) teza I din legea fundamentală potrivit cărora bunurile proprietate publică sunt inalienabile, precum şi pct. 12 din acelaşi act normativ şi a arătat că bunul care face obiectul litigiului se află în domeniul public şi nu prezintă relevanţă dacă s-a încheiat protocolul de predare-primire întrucât transferul dreptului de proprietate asupra imobilului s-a realizat de jure chiar dacă de facto protocolul de predare-primire nu a fost încheiat.
În mod eronat a reţinut instanţa de apel că nu sunt aplicabile prevederile Legii 303/2008 potrivit principiului tempus regis actum, imobilul în speţă fiind în prezent în domeniul public, devenind inalienabil.
În acest sens a invocat deciziile nr. 1217/2008 şi nr. 1415/2009 ale Curţii Constituţionale, precum şi deciziile nr. 1598/2009 şi nr. 1600/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Recurenta pârâtă RA D.E.F.R.F. Bucureşti a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului acesteia şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Şi-a motivat recursul în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând nelegalitatea deciziei atacate, pe care a apreciat-o ca fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, arătând că au fost ignorate prevederile Legii nr. 303/2008 în temeiul cărora imobilele aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA D.E.F.R.F. Bucureşti menţionate în anexa la OG nr. 39/2005 au trecut în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale judeţene sau municipale şi în lumina acestor dispoziţii, imobilele în cauză fac parte din domeniul public având un caracter inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil. A arătat în continuare că aplicarea Legii nr. 303/2008 s-a făcut greşit instanţa reţinând că nu poate fi indisponibilizat bunul cu atât mai mult cu cât acesta mai era încă trecut în anexa nr. 1 a OG nr. 39/2005 doar din culpa pârâţilor şi în mod greşit a fost aplicat principiul tempus regit actum, invocând Decizia nr. 1217/2008 a Curţii Constituţionale. A susţinut în continuare că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost soluţionată greşit, că motivarea instanţei de apel a încălcat în mod grav principiul aplicării legii civile şi că a nesocotit forţa juridică a unui act normativ în vigoare adoptat în condiţiile legii, cu referire la Legea nr. 303/2008, întrucât este de netăgăduit faptul că aplicarea acestui act normativ este obligatorie, urmând a-şi produce efectele pentru care a fost adoptat şi în virtutea principiului neretroactivităţii, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situaţiilor juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după această dată, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute, cât şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. În acest context a arătat că, făcând aplicarea acestui principiu, chiar şi în condiţiile în care ar fi existat un acord de voinţă, transferul nu se putea face în condiţiile acestui act normativ, care face imposibilă transmiterea dreptului de proprietate, bunul în litigiu fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil. De asemenea recurenta a nesocotit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 303/2008 care prevăd că imobilele menţionate în anexa 1 a OG nr. 39/2005 trec în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale de la data intrării în vigoare a legii, astfel că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că în lipsa unui protocol de predare-primire către noul administrator şi proprietar, nu poate fi făcută dovada trecerii imobilului în domeniul public, transferul operând chiar prin efectul legii.
Întrucât recursurile privesc aceleaşi probleme şi au acelaşi temei de drept vor fi analizate împreună, atât sub aspectul soluţionării fondului cât şi a excepţiilor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea apreciază că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că între reclamanta SC M.P. SRL (actual SC A.I.R.A.M.C. SRL Arad) şi pârâta RA D.E.F.R.F. Bucureşti a fost încheiat contractul de închiriere din 2 martie 1999 având ca obiect folosinţa cinematografului din Arad, precum şi actul adiţional din 20 septembrie 2004 prin care s-a prelungit termenul închirierii până la 1 ianuarie 2010 şi tot atât de adevărat este că reclamanta a solicitat cumpărarea imobilului închiriat, la început cu cererea din 5 decembrie 2002, temeiul de drept fiind art. 11 alin. (1) din Legea nr. 550/2002 şi ulterior a formulat adresa din 13 decembrie 2006 prin care şi-a manifestat intenţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare pentru acelaşi spaţiu, în temeiul dispoziţiilor OG nr. 39/2004.
Este, de asemenea, de reţinut, că imobilul nu putea fi vândut decât în baza unei strategii emise de Ministerul Culturii şi cultelor şi aprobată prin hotărâre de guvern, aşa cum dispuneau prevederile art. 67 alin. (1) din OG nr. 39/2004, strategie reglementată prin Normele Metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2461 din 28 octombrie 2004, abrogat la rândul său de Ordinul nr. 2258 din 5 septembrie 2005, ambele emise de Ministerul Culturii şi Cultelor, devenit ulterior M.C.P.N. Bucureşti, împrejurare faţă de care calitatea procesuală pasivă a acestuia este de necontestat, fiind corect respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În acest context temeiul de drept al procedurii de vânzare a rămas art. 67 din OG nr. 39/2004, în baza căruia pârâta i-a cerut reclamantei să-i prezinte situaţia cuprinzând valoarea investiţiei efectuate de care urma a se ţine cont în aplicarea strategiei de vânzare, aşa cum rezultă din adresa din 14 noiembrie 2006 emisă de RA D.E.F.R.F. Bucureşti, fiind demarată corect procedura de vânzare.
Prin procesul verbal din 23 noiembrie 2006 ambele părţi au constatat că derularea contractului de închiriere a avut loc în bune condiţii, chiriaşul îndeplinindu-şi obligaţiile contractuale.
La data de 21 decembrie 2006 Guvernul României a emis HG nr. 1174 pentru aprobarea Strategiei privind vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA D.E.F.R.F. Bucureşti, act normativ care a fost anulat prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Legea nr. 303/2008 care a aprobat OG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia a modificat art. II pct. 1 în sensul că „la data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa 1 la OG nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea RA D.E.F.R.F. Bucureşti, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, şi în administrarea consiliilor locale respective", precum şi pct. 11 în sensul că în cazul şi grădinilor de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea contractantului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, dacă difuzarea de film cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate clauzele contractuale.
În aceste împrejurări Curtea constată că nelegal au reţinut ambele instanţe de judecată că în cauză au fost îndeplinite toate cerinţele pentru obligarea recurentei pârâte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât pe de o parte, momentul demarării procedurii de vânzare-cumpărare nu este echivalent cu finalizarea acesteia, demararea acestei proceduri neavând prin sine valoarea unui contract de vânzare-cumpărare şi aşa cum prevede art. 1295 C. civ. vânzarea este perfectă între părţi şi proprietatea urmează a fi strămutată la cumpărător numai când părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului; pe de altă parte, nu poate fi acceptată teoria ofertei urmată de acceptarea acesteia cu valoare de contract, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de bază cerute de ofertă ca latură a consimţământului, de a fi fermă, precisă şi completă, atât timp cât între părţi nu a existat un acord cu privire la preţ, cu atât mai mult cu cât nu a fost ofertat niciodată un preţ al bunului ce face obiectul strategiei de vânzare, preţul fiind constatat de cele două instanţe nu ca acord al părţilor expresie a voinţei lor ci, prin efectuarea unui raport de expertiză judiciară.
Pe parcursul soluţionării cauzei regimul juridic al imobilului în cauză supus vânzării a fost reglementat prin OG nr. 39/2005 art. 67, care condiţiona vânzarea imobilului de strategia de vânzare emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor, aprobată prin HG, fiind astfel emis Ordinul nr. 2461/2004 abrogat de Ordinul nr. 2258/2005 ambele ale Ministerului Culturii şi Cultelor, HG nr. 1874/2006 anulată prin Decizia nr. 2579/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, OG nr. 39/2005 suferind modificări şi completări, până la publicarea OG nr. 7/2008 şi ulterior Legea nr. 303/2008 când imobilul în cauză a fost trecut în domeniul public, devenind inalienabil.
În aceste condiţii şi faţă de împrejurarea că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii dispoziţiilor art. II pct. 11 raportat la pct. 1 al aceluiaşi articol din Legea nr. 303/2008 pentru modificarea OG nr. 7/2008, acţiunea introductivă formulată şi precizată de reclamantă se constată a fi nefondată, context în care se va admite recursul cu consecinţa modificării deciziei atacate în sensul admiterii apelurilor celor două părţi, urmând a fi schimbată sentinţa atacată în sensul respingerii acesteia aşa cum a fost precizată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea excepţiilor invocate în cauză, care au fost analizate şi soluţionate corect, cu amendamentul că acţiunea reclamantei nu este inadmisibilă, niciun act normativ neinterzicând o astfel de cerere, împrejurare faţă de care nu poate fi reţinută inadmisibilitatea acesteia, cercetarea acţiunii fiind legată de soluţionarea ei sub aspectul temeiniciei, context în care corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii M.C.P.N. Bucureşti şi RA D.E.F.R.F. Bucureşti; va modifica Decizia civilă nr. 119/A din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul că va admite apelurile declarate de aceleaşi părţi împotriva sentinţei nr. 2872 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, secţia comercială; va schimba în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea precizată a reclamantei, formulată împotriva pârâtelor M.C.P.N. Bucureşti şi RA D.E.F.R.F. Bucureşti; va menţine în rest dispoziţiile sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii M.C.P.N. Bucureşti şi RA D.E.F.R.F. Bucureşti.
Modifică Decizia civilă nr. 119/A din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul că admite apelurile declarate de aceleaşi părţi împotriva sentinţei nr. 2872 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, secţia comercială.
Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea precizată a reclamantei, formulată împotriva pârâtelor M.C.P.N. Bucureşti şi RA D.E.F.R.F. Bucureşti.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1060/2011. Comercial → |
|---|
