ICCJ. Decizia nr. 1466/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1466/2011
Dosar nr. 5498/110/2008
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5498/110/2008 la Tribunalul Bacău reclamanta SC A. SA Oneşti a chemat în judecată pe pârâta SC K. SRL, prin lichidator judiciar I.E IPURL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate stingerea obligaţiilor reciproce dintre părţi până la concurenţa sumei de 586.818,0132 RON corespunzătoare facturilor nr. 2253241 din 10 iunie 2005, nr. 2253242 din 10 iunie 2005, nr. 2253243 din 10 iunie 2005, nr. 2253244 din 14 iunie 2005 şi nr. 2253246 din 20 iunie 2005 emise de SC K. SRL
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a preluat, ca urmare a unor operaţiuni de fuziune, drepturile şi obligaţiile următoarelor societăţi comerciale, în raport cu pârâta SC K. SRL:
a) SC A.D. SRL, care şi-a încetat existenţa în urma fuziunii prin absorbţie de către SC S. SA ;
b) SC S. SA, care şi-a încetat existenţa în urma fuziunii prin absorbţie de către SC A. SA, reclamanta din prezenta acţiune.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii iar pe fond a arătat că SC K. SRL are de recuperat o creanţă de 586.818,0132 RON, conform Sentinţei civile nr. 1010 din 11 mai 2007 executorie şi irevocabilă a Tribunalului Bacău, Secţia comercială şi contencios administrativ, sentinţă anterioară divizării SC S. SA şi fuziunii acesteia. Că ordinele de plată emise de către SC A.D. SRL în favoarea SC K. SRL nu precizează obiectul (facturile) pentru care s-a efectuat plata şi o eventuală compensare, se putea solicita în condiţiile legii.
Prin Sentinţa comercială nr. 210 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea şi s-au constatat stinse obligaţiile reciproce dintre părţi prin compensare până la concurenţa sumei de 586.818,0132 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În luna aprilie 2005 s-a semnat Antecontractul nr. 42 din 8 aprilie 2005 între SC K. SRL şi SC A.D. SRL prin care SC K. SRL se obliga să vândă utilaje în valoare de 273.710 RON + T.V.A. (325,714,90 RON) conform Anexei I la antecontract şi SC A.D. SRL să achite în avans aceste utilaje conform Anexei 2 la Antecontract, urmând a se semna un Contract de vânzare - cumpărare până în data de 30 iunie 2005.
În luna mai 2005, SC A.D. SRL a fost absorbită de către SC S. SA (conform Act Adiţional nr. 1966 din 9 mai 2005 la Actul Constitutiv al SC S. SA) şi SC A.D. SRL a fost dizolvată (conform Certificatului de radiere din 10 iunie 2005)
Activul şi pasivul SC A.D. SRL au fost preluate de SC S. SA
Până la data dizolvării, SC A.D. SRL achitase în avans către SC K. SRL suma de 461.000 RON (conform fişă analitică partener SC A.D. SRL pentru perioada ianuarie - iunie 2005 din evidenta SC K. SRL), plăţi făcute până la data de 28 aprilie 2005. S-a semnat Contractul de vânzare - cumpărare nr. 727 din 9 iunie 2005 între SC K. SRL şi SC S. SA (absorbită de SC A.D. SRL) care a preluat Antecontractul nr. 42 din 8 aprilie 2005 pentru aceleaşi utilaje din Anexa 1. SC K. SRL a emis factura nr. 2253241 din 10 iunie 2005 pentru SC S. SA
Între SC K. SRL şi SC S. SA existau deja relaţii comerciale care năşteau obligaţii reciproce la data fuziunii prin absorbţie a SC A.D. SRL
Din fişa analitică partener SC S. SA din data de 24 iunie 2005, aflată în contabilitatea SC K. SRL, a reieşit că la acea dată SC S. SA plătise în avans 61.360,80 RON.
Facturile nr. 225341 din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005 şi nr. 225344 din 14 iunie 2005 în cuantum de 548.448,25 RON apar evidenţiate în fişa analitică de mai sus. De asemeni apare înregistrată încasarea de 461.000 RON de la SC A.D. SRL prin PVC nr. 3092 din 13 mai 2005.
Între cele două părţi s-a semnat Procesul verbal din data de 24 iunie 2005, în care se stipulează că facturile nr. 225341 din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005 şi nr. 225344 din 14 iunie 2005 s-au stins din sumele achitate în avans, astfel încât la acea dată SC K. SRL datorează lui SC S. SA suma de 61.360,80 RON. Cum factura nr. 225346 din 200225341 din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005 şi nr. 225344 din 14 iunie 2005 2005 în valoare de 38.372,77 RON nu fusese încă înregistrată în contabilitatea SC K. SRL, datoria SC K. SRL către SC S. SA era la data de 24 mai 2005 în valoare de 22.988,03 RON (61.360,80 RON - 38.372.77 RON)
Astfel, la data de 24 iunie 2005 obligaţiile SC S. SA către SC K. SRL erau stinse.
În anul 2008, SC A. SA. fuzionează prin absorbţie cu SC S. SA (conform Act Adiţional nr. 1706 din 12 martie 2008 la Actul Constitutiv al SC A. SA.). SC S. SA s-a dizolvat (conform Certificat de radiere din 25 martie 2008), iar prin fuziune patrimoniul a trecut la SC A. SA. care a preluat drepturile şi obligaţiile SC S. SA
Prima instanţă a concluzionat că obligaţiile reciproce ale părţilor în litigiu au fost stinse până la data de 24 iunie 2005 iar valoarea facturilor care fac obiectul cauzei, în valoare de 586.821,02 RON a fost achitată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta prin lichidatorul judiciar.
În motivarea apelului apelanta a arătat că a formulat acţiune în pretenţii împotriva SC S. SA, aceasta fiind obligată la plata sumei de 586.818,01 RON, prin hotărâre irevocabilă. SC S. SA şi SC A.D. SRL au fuzionat cu SC A. SA. iar din proiectul de fuziune nu rezultă că au fost preluate şi creanţele invocate. S-a arătat că ordinele de plată emise nu menţionează facturile pentru care s-au emis, că o astfel de creanţă nu este înregistrată în evidenţele contabile ale debitoarei, creanţa invocată pentru compensare nu era a SC S. SA ci a unui terţ care avea deschisă calea înscrierii pe tabelul creditorilor. S-a mai arătat că în speţă, compensaţia invocată de reclamantă nu respectă dispoziţiile legale referitoare la compensare, care se realizează doar prin ordine de compensare, conform HG nr. 685/1999, conform procedurii prevăzute de acest act normativ.
Prin întâmpinare, reclamanta a arătat că în cauză operează compensarea legală, ordinele de compensare fiind necesare când sunt emise reciproc facturi la cele două firme. S-a mai arătat că, potrivit Antecontractului din 8 aprilie 2005, încheiat între apelantă şi SC A.D. SRL, prima se obliga să vândă utilaje în valoare de 325.714 RON, sumă care urma să fie achitată în avans, iar până la 28 aprilie 2005 s-a achitat suma de 461.000 RON.
De asemenea, a mai arătat că la 9 iunie 2005 SC S. SA, care absorbise SC A.D. SRL, a încheiat cu apelanta Contractul nr. 727/2005 şi s-a emis factura nr. 2253241 din 10 iunie 2005 pentru aceste societăţi. Că între aceste două societăţi existau deja relaţii comerciale, care totalizau suma de 548.448 RON, iar din Procesul-verbal încheiat de părţi la 24 iunie 2005 se precizează că suma de 548.448 RON s-a stins cu plăţile realizate în avans, aspect ce rezultă şi din expertiza efectuată în cauză.
Prin Decizia nr. 15 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC K. SRL BACĂU, prin lichidator judiciar I.E IPURL BACĂU, împotriva Sentinţei civile nr. 210 din 4 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5498/110/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SA. Oneşti. A fost schimbată, în tot, sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În data de 8 aprilie 2005 între SC K. SRL şi SC A.D. SRL s-a încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 42, având ca obiect utilajele menţionate în anexa 1 la contract, în valoare de 2.737.100.000 ROL. În perioada 4 aprilie 2005 – 4 mai 2005 SC A.D. SRL a emis un număr de 17 ordine de plată, reprezentând contravaloare marfă, iar O.P. 21, O.P. 19 şi O.P. 22 reprezentând contravaloare marfă conform facturii nr. 2253342 din 30 martie 2005.
Valoarea totală a Ordinelor de Plată emise de SC A.D. SRL fiind de 461.000 RON.
În data de 9 mai 2005 SC A.D. SRL a fuzionat cu SC S. SA fiind absorbită de aceasta din urmă, care a preluat patrimoniul societăţii absorbite, care şi-a încetat existenţa, fiind radiată din Registrul Comerţului.
În data de 9 iunie 2005 între SC K. SRL şi SC S. SA s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 727, prin care cumpărătoarea a cumpărat mărfurile menţionate în anexa 1 la contract, aceleaşi mărfuri ce au făcut obiectul Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 42/2005, în valoare de 2.737.100.000 ROL.
În baza Contractului nr. 767/2005 SC K. SRL a emis factura fiscală nr. 2253241 din 10 iunie 2005.
Între SC K. SRL şi SC S. SA s-au realizat şi alte raporturi juridice comerciale, fiind emise de către SC K. SRL facturile nr. 2253242 din 10 mai 2006; nr. 2253243 din 10 iunie 2005; nr. 2253244 din 14 iunie 2005, nr. 2253246 din 20 iunie 2005.
În data de 10 august 2006 s-a deschis procedura de faliment faţă de SC K. SRL Aceasta, prin lichidatorul judiciar, a chemat în judecată pe SC S. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 586.818,0132 RON, reprezentând contravaloare marfă conform facturilor nr. 225341 din 10 iunie 2005; nr. 2253242 din 10 iunie 2005; nr. 2253243 din 10 iunie 2005, nr. 2253244 din 14 iunie 2005 precum şi a facturii nr. 2253246 din 20 iunie 2005.
La data de 11 mai 2007 s-a reţinut, prin Sentinţa nr. 1010/2007, cu autoritate de lucru judecat, că în urma raporturilor comerciale dovedite cu facturile menţionate mai sus, SC S. SA trebuia să plătească suma de 586.818,0132 RON.
În data de 12 martie 2008 SC S. SA a fost absorbită prin fuziune de SC A. SA. – intimata din cauză, aceasta preluând atât drepturile cât şi obligaţiile societăţii absorbite. În acest context intimatei îi este pe deplin opozabilă Sentinţa comercială nr. 1010/2007.
Prin cererea de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta, chiar dacă pe calea unei acţiuni în constatare invocă compensarea, în fapt, pune în discuţie aceleaşi raporturi juridice dovedite cu facturile menţionate mai sus şi care au făcut deja obiectul unei judecăţi, şi în care instanţa s-a pronunţat, irevocabil, că aceasta datorează suma aferentă facturilor în discuţie.
Plata în avans a acestor facturi putea constitui o apărare mai mult sau mai puţin eficientă la soluţionarea dosarului nr. 479/110/2007 în care s-a pronunţat Sentinţa comercială nr. 1010/2007.
A analiza pe această cale din nou raporturile comerciale dovedite cu cele 5 facturi menţionate ar avea drept consecinţă încălcarea autorităţii de lucru judecat.
În consecinţă, referitor la obligaţiile părţilor, aferente raporturilor comerciale menţionate prin facturile nr. 2253241; nr. 2253242; nr. 2253243; nr. 2253244 şi nr. 2253246, instanţa a reţinut că, potrivit Sentinţei nr. 1010/2007, reclamanta datorează pârâtei suma de 586.818,0132 RON, compensarea acestei sume cu plăţile anticipate efectuate pentru aceleşi raporturi comerciale, fiind nefondată, în raport de dispoziţiile Sentinţei comerciale nr. 1010/2007.
Pe de altă parte, faţă de apelanta-pârâtă, la data de 10 iunie 2006 s-a deschis procedura de faliment, procedura fiind guvernată de Legea nr. 64/1995.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 64/1995, creditorii care au creanţe anterioare deschiderii procedurii trebuie să depună cerere de admitere a creanţelor în termenele prevăzute prin hotărârea de deschidere, acestea urmând a fi supuse unei proceduri de verificare de către administratorul judiciar.
Potrivit art. 90 din acelaşi act normativ, creditorii unor creanţe anterioare care nu au depus cerere de admitere a creanţelor sunt decăzuţi din dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului (art. 90 pct. 3).
Aşadar, după deschiderea procedurii, orice creanţă anterioară acestei date şi oricare ar fi izvorul acesteia – inclusiv o plată care nu ar fi datorată – trebuie valorificată doar în cadrul procedurii insolvenţei.
Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă la 2 septembrie2008, când pârâtei-debitoare, în cadrul procedurii insolvenţei, îi erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Prin art. 3 din Legea nr. 85/2006 au fost definiţi termenii şi expresiile din cuprinsul legii.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 7, prin creditor se înţelege persoana ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul de creanţe. Aşadar, calitatea de creditor potrivit Legii 85/2006 este determinată nu numai de existenţa unei creanţe ci şi de solicitarea expresă de înregistrare a acesteia în tabelul de creanţe.
Este adevărat că, potrivit art. 52 din lege, deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa.
Dacă, pe de o parte, în înţelesul legii este creditor doar persoana care are o creanţă şi care a solicitat expres înregistrarea creanţei în tabel iar, pe de altă parte, potrivit art. 76 alin. (1) pct. 3 teza I din Legea nr. 85/2006, titularul unei creanţe care nu a depus cerere de admitere a creanţei în termenele prevăzute de lege, este decăzut din dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului, rezultă că o cerere de compensare poate fi făcută doar de către creditorul care a formulat cerere de înscriere a creanţei şi numai în cadrul unei astfel de proceduri.
În acest sens fiind şi dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, debitorul şi/sau administratorul judiciar sunt obligaţi să întocmească o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta recurentă SC A. Oneşti, aducându-i următoarele critici:
1.În mod greşit, instanţa de apel, a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat.
Astfel, în cauza ce a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 1010 din 11 mai 2007, procesul s-a purtat între SC K. SRL, prin lichidator judiciar, care avea calitate de reclamantă şi SC S. SA, care avea calitatea de pârâtă.
În cauza dedusă judecăţii de faţă reclamantă este SC A. SA, care a absorbit, prin fuziune, pe SC S. SA, prin urmare, în cauza de faţă nu are calitatea de pârâtă.
Nu este îndeplinită nici condiţia privitoare la acelaşi obiect, deoarece, în dosarul în care s-a pronunţat Sentinţa civilă 1010 din 11 mai 2007, SC S. SA a fost obligată la plata sumei de 586.818,132 RON, reprezentând contravaloarea unor mărfuri livrate, iar în cauza de faţă, obiectul cererii îl reprezintă o acţiune în constatarea stingerii obligaţilor reciproce, până la concurenţa acestei sume.
2.În mod greşit a reţinut instanţa de apel că recurenta reclamantă trebuia să se înscrie pe tabelul creditorilor intimatei pârâtei şi să rezolve problema compensării în cadrul procedurii insolvenţei.
Deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 a avut loc la data de 10 iunie 2006, însă, anterior, respectiv la data de 8 aprilie 2005, s-a încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 42/2005, care a fost finalizat, ulterior, prin Contractul nr. 727 din 9 iunie 2005.
Contravaloarea mărfurilor cuprinse în facturile nr. 2253241; 2253242; 2253243; 2253244 şi 2253246, mărfuri care fac parte şi din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 729 din 9 iunie 2005, au fost achitate de către SC A.D. SRL, suma ridicându-se la 587.103,132 RON. Aceste plăţi au fost făcute înaintea deschiderii procedurii falimentului.
Ulterior, la data de 9 mai 2005, SC A.D. SRL a fost absorbită, ca urmare a fuziunii, de către SC S. SA, rezultând că această din urmă societate derulează, în prezent, raporturi comerciale cu SC K. SRL.
Tot anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei, prin Procesul-verbal nr. 728 din 9 iunie 2005, încheiat între părţi, s-a recunoscut nivelul datoriilor reciproce, convenindu-se faptul că pârâta mai datorează reclamantei suma de 676.432.975 ROL.
În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a hotărât care lege privind procedura insolvenţei este aplicabilă (Legea nr. 64/1995 sau Legea nr. 85/2006).
Potrivit art. 152 din Legea nr. 85/2006, orice referire la actele normative existente în vigoare la data intrării în vigoare a acestei legi şi orice trimitere la Legea nr. 64/1995, trebuie considerată ca făcând referire sau trimitere la Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, instanţa de apel nu a ţinut cont că noua lege nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa.
3.Recurenta reclamantă apreciază că judecătorul V.P., care a fost membru al completului ce a soluţionat, în apel, în cauza de faţă, a fost membru în completul ce a soluţionat şi apelul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1010 din 11 mai 2007, astfel că acesta era incompatibil.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1.Prima critică nu poate fi reţinută, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Calitatea părţilor, astfel cum este reglementată de art. 1201 C. civ., nu trebuie înţeleasă în sensul strict de reclamant sau pârât ci de calitatea lor, prin raportare la obiectul pricinii.
Cum în cauză este vorba de aceleaşi facturi, respectiv facturile nr. 2253241 din 10 iunie 2005; 2253242 din 10 iunie 2005; 2253243 din 10 iunie 2005; 2253244 din 14 iunie 2005 şi 2253246 din 20 iunie 2005, rezultă că, într-adevăr, Sentinţa civilă nr. 1010 din 11 mai 2007 are caracter de autoritate de lucru judecat, deoarece priveşte aceleaşi părţi, are acelaşi obiect şi este întemeiată pe aceeaşi cauză.
Nu se poate reţine nici critica cu privire la lipsa identităţii de obiect pe motiv că în acţiunea ce face obiectul pricinii de faţă s-ar fi solicitat constatarea stingerii obligaţiilor reciproce, prin compensare, pe când în acţiunea soluţionată în acţiunea sus amintită, obiectul pricinii l-ar fi constituit pretenţiile unei părţi faţă de alta.
Aceasta deoarece, în cauza de faţă se cere compensarea tocmai cu suma stabilită în litigiul anterior, dar contestată de către recurenta reclamantă, chiar în cauza de faţă.
De altfel, chiar daca nu ar exista autoritate de lucru judecat, Sentinţa nr. 1010 din 11 mai 2007 are caracter de putere de lucru judecat în ce priveşte suma datorată de fosta SC S. SA (în prezent SC A. SA) intimatei pârâte SC K. SRL şi nu mai poate fi reexaminată în pricina de faţă.
2.Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Dispoziţiile Legii nr. 85/2006, care reglementează în prezent procedura insolvenţei, procedură la care este supusă şi societatea pârâtă, permit compensarea creanţelor reciproce, chiar în condiţiile în care una dintre părţi este supusă acestei proceduri, însă pentru aceasta este nevoie ca partea care solicită compensarea să fi depus o cerere în sensul înregistrării creanţei sale în tabelul de creanţe, iar cererea să-i fi fost admisă, total sau în parte, prin înscrierea în tabelul definitiv de creanţe, acest lucru rezultând din dispoziţiile art. 3 punctele 7 şi 8 ale Legii nr. 85/2006, lege ale cărei dispoziţii sunt aplicabile şi în cauza de faţă, având în vedere dispoziţiile art. 152 din această lege, invocate chiar de către reclamanta recurentă, care fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 64/1995.
Cum acest lucru nu s-a petrecut, în mod legal a reţinut instanţa de apel că cererea sa nu poate fi analizată, mai ales că această cerere trebuia adresată lichidatorului judiciar al SC K. SRL şi supusă atenţiei judecătorului sindic desemnat în cauza privind procedura insolvenţei privind SC K. SRL.
3.Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută, mai ales că recurenta reclamantă avea posibilitatea să formuleze cerere de recuzare a judecătorului pe care îl considera incompatibil, însă nu a făcut acest lucru, motiv pentru care cererea sa nu poate fi examinată direct în recurs.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Oneşti împotriva Deciziei nr. 15 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1369/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 903/2011. Comercial → |
|---|
