Decizia penală nr. 1143/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1143/R/2011
Ședința publică din 30 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B. judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de inculpata D. D. F. împotriva sentinței penale nr.238 din data de (...) a
Judecătoriei C. N., pronunțată în dosar nr.(...), trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.1
C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 iunie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală nr.238 din (...), în temeiul art.182 alin.1 C.pen.cu aplicc.art.73 lit.b și art.76 lit.d C.pen., a condamnat pe inculpata D. D. F., fiica lui I. și Ana, născută la (...) în comuna L., jud.Bistrița-Năsăud, CNP 2., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În temeiul art.71 C.pen., s-a interzis inculpatei dreptul prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a C.pen. și anume, de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice pe toată durata prevăzută de art.71 alin.2 C.pen.
În temeiul art.81, 82 C.pen.s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei și s-a stabilit termen de încercare de 3 ani.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În temeiul art.359 C.proc.pen.s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art.346 alin.1 C.proc.pen. raportat la art.998 C. a fost obligată inculpata să plătească în favoarea părții civile S. G., suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art.346 alin.1 C.proc.pen.s-a luat act că partea vătămată S.
C. de U. P. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen.a fost obligată inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art.189 alin.1 C.proc.pen.suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu, d-nul Oproae I. va fi avansat din
F.M.J.
În temeiul art.193 alin.1 și 2 C.proc.pen.inculpata a fost obligată în favoarea părții civile la suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În fapt, în data de (...), în jurul orei 12:45, partea vătămată S. G. sedeplasa pe strada principală din satul S.. Ajungând în fața imobilului cu nr.
16 a văzut-o pe inculpata D. D., sora soției sale S. M., care vindea flori în acel loc. Având în vedere că între cei doi exista un conflict mai vechi, izbucnit datorită unei moșteniri, partea vătămată s-a oprit în dreptul inculpatei și între cei doi a avut loc o altercație verbală. În urma acesteia partea vătămată, aflată sub influența băuturilor alcoolice, i-a răsturnat inculpatei gălețile în care ținea florile, spărgând două dintre ele. În acel moment inculpata a luat un par de lemn de lângă gard și a lovit-o pe partea vătămată în zona antebrațului stâng.
Deși inculpata nu recunoaște săvârșirea faptei, arătând în declarațiile sale (f. 33, f. 34-35 dos. u.p., f. 63 dos. inst.) că partea vătămată S. G. a fost cel care i-a adresat injurii, iar ea s-a mărginit la a merge să îl cheme pe soțul său, declarație confirmată de acesta, martorul D. I. (f. 37 dos. u.p., f. 132 dos. inst.) și de fiul acesteia, martorul D. R. (f. 134 dos. inst.), aceste declarații nu pot fi reținute. De altfel, între declarațiile celor doi martori există contradicții: dacă potrivit martorului D. I. el a fost primul care a ieșit din curte, chemat de către inculpată, și a văzut-o pe partea vătămată în timp ce se îndepărta, din contră, potrivit declarației martorului D. R., el a fost primul care a ieșit în fața curții, partea vătămată fiind deja plecată, iar tatăl său D. I. ar fi venit doar după 5 minute. Contradicțiile dintre cele două declarații, coroborate cu gradul de rudenie cu inculpata dau și măsura sincerității depozițiilor.
Declarațiile inculpatei și ale celor doi martori de care s-a vorbit mai sus sunt contrazise de alte probe administrate în cauză. A., trebuie reținute în primul rând susținerile părții vătămate (f. 30-31 dos. u.p., f. 65 dos. inst.), potrivit cărora inculpata a fost cea care l-a lovit peste mână cu un par de lemn. A. se coroborează cu declarațiile martorului S. G. (f. 52 dos. u.p., f.
128 dos. inst.), care, chiar dacă este fiul părții vătămate se află în relație de dușmănie cu inculpata, potrivit cărora aceasta l-a sunat imediat după incident și i-a spus că între ei ar fi existat niște „îmbrânceli";. Același martor arată că în data de (...) a văzut-o pe partea vătămată pe stradă umblând cu brațul ridicat. De asemenea, potrivit declarațiilor martorei Ș. L. (f. 50 dos. u.p., f. 87 dos. inst.), care în acel moment era vânzătoare la un magazin alimentar situat în apropierea locuinței inculpatei, declarații care se coroborează și ele cu declarațiile părții vătămate, imediat după incident victima a intrat în magazinul respectiv, plângându-se de faptul că îl doare brațul stâng, care era umflat și înroșit, iar partea vătămată tot deschidea și închidea pumnul, dar fără să îi spună martorei ce s-a întâmplat.
Chiar dacă nu reprezintă probe directe, trebuie reținute și declarațiile martorilor B. A. (f. 92 dos. inst.), M. V. (f. 107 dos. inst.), S. D. (f. 109 dos. inst.), F. F. (f. 131 dos. inst.), Ș. L. (f. 50 dos. u.p., f. 87 dos. inst.) și R. M. (f.
49 dos. u.p.), persoane care au văzut-o pe partea vătămată cu mâna în ghips și cărora aceasta le-a relatat că a fost lovită de către inculpată.
Toate aceste probe se coroborează și cu concluziile suplimentului la raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 8076/VI/a/49/2009 (f. 165-
176 dos. inst.), potrivit cărora partea vătămată a avut brațul fracturat, prezentând leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil o bucată de lemn cu dimensiunile sugerate de către partea vătămată, leziuni ce pot data din (...). Or, nu există o altă explicație asupra modului în care partea vătămată, în aceeași zi în care reiese în mod sigur că a avut o altercație cu inculpata, și-ar fi putut fractura în alt fel mâna stângă. Declarația martorei S. M. (f. 51 dos. u.p., f. 89 dos. inst.), potrivit căreia partea vătămată ar fi afirmat că și-a rupt mâna căzând în spatele grajdului nu poate fi reținută întrucât, pe de o parte, din concluziile suplimentului la raportul de nouă expertiză medico-legală rezultă că leziunile suferite de către partea vătămată nu întrunesc caracteristicile medico-legale ale leziunilor auto-provocate și, pe de altă parte, martora este fosta soție a părții vătămate, cu care se află în relații de dușmănie, fiind în același timp și sora inculpatei.
În fine, chiar dacă nu constituie veritabile probe, există și alte împrejurări de fapt care susțin vinovăția inculpatei. Pe de o parte, în vreme ce aceasta din urmă a refuzat să se supună testării cu aparatul poligraf, partea vătămată s-a supus acestei testări, iar potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat (f. 42-46 dos. u.p.), acesta a răspuns afirmativ la întrebarea dacă a fost lovit de inculpată cu un par, fără a exista reacții specifice comportamentului simulat. Pe de altă parte, martorului D. I. i-a fost aplicată, prin același rechizitoriu prin care inculpata a fost trimisă în judecată, sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 300 de lei pentru că, în aceleași împrejurări în care inculpata a lovit-o pe partea vătămată cu parul peste mână, i-a aplicat aceleiași părți vătămate lovituri cu pumnii în zona capului.
În urma plângerii adresate de către D. I. instanței de judecată sancțiunea a fost menținută prin sent. pen. nr. 735/2010 a Judecătoriei C.-N., definitivă prin dec. pen. nr. 89/R/9 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Este neîndoielnic faptul că partea vătămată și inculpata au avut o altercație verbală, precum și faptul că victima a răsturnat și spart gălețile cu flori ale inculpatei, astfel cum reiese din declarațiile acesteia din urmă (f. 33, f. 34-35 dos. u.p., f. 63 dos. inst.), care se coroborează cu declarațiile martorilor D. I. (f. 37 dos. u.p., f. 132 dos. inst.) și D. R. (f. 134 dos. inst.). Aceste declarații sunt susținute și de declarațiile martorului S. G. (f. 52 dos. u.p., f. 128 dos. inst.), care a fost sunat de către inculpată după producerea incidentului și, deplasându-se la domiciliul acesteia, a văzut gălețile sparte. De asemenea, din declarația martorei R. M. (f. 49 dos. u.p.) reiese că, imediat după incident inculpata, care era vecina sa, a întrebat-o dacă a văzut ce i-a făcut partea vătămată cu florile.
De altfel, chiar partea vătămată pune sub semnul întrebării veridicitatea declarațiilor sale din acest punct de vedere, atunci când afirmă că între el și inculpată nu exista niciun conflict mai vechi, afirmație contrazisă de declarațiile martorilor M. V. (f. 107 dos. inst.), S. D. (f. 109 dos. inst.), S. G. (f. 128 dos. inst.), D. I. (f. 132 dos. inst.), D. R. (f. 134 dos. inst.), S. V. (f. 146 dos. inst.), toți aceștia cunoscând existența unui conflict, pornit de la o moștenire. Ar fi de altfel inexplicabil, dacă s-ar da în totalitate creditdeclarațiilor părții vătămate, potrivit cărora nici nu era vorba de un conflict preexistent și nici nu a adresat vreo provocare inculpatei, de ce aceasta din urmă l-a lovit.
Există, de asemenea, probe certe că partea vătămată obișnuia să consume alcool și să provoace scandaluri, neputând fi reținută afirmația sa în sensul că nu a mai consumat alcool după accidentul vascular cerebral suferit în anul 2006, întrucât este contrazisă de declarația martorilor Ș. L. (f.
50 dos. u.p., f. 87 dos. inst.), potrivit căreia partea vătămată obișnuia să cumpere alcool de la magazinul unde era vânzătoare, S. M. (f. 51 dos. u.p., f.
89 dos. inst.), potrivit căreia partea vătămată părea sub influența alcoolului chiar și în ziua producerii incidentului, precum și M. M. (f. 90 dos. inst.) și
B. G. (f. 91 dos. inst.), amândoi relatând că partea vătămată obișnuia să consume alcool și să provoace scandaluri, atât în familie, cât și cu vecinii.
În fine, astfel cum reiese din procesul-verbal de confruntare (f. 47-48 dos. u.p.), chiar partea vătămată a recunoscut că după ce s-a întâlnit cu inculpata au început să se certe, abia ulterior aceasta lovindu-l. Același lucru l-a relatat victima și martorei Ș. L. (f. 50 dos. u.p., f. 87 dos. inst.), căreia i-a povestit a doua zi după incident că a avut o altercație verbală cu inculpata, iar aceasta l-a lovit, reproșându-i că i-a răsturnat florile.
Potrivit concluziilor suplimentului la raportul de nouă expertiză medico-legală (f. 165-176 dos. inst.), lovitura aplicată de inculpată i-a provocat părții vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-75 de zile de îngrijiri medicale.
În drept, fapta inculpatei care, în data de (...), în jurul orei 12:45,aflându-se în fața domiciliului său din satul S. nr. 16, a aplicat părții vătămate S. G. o lovitură cu un par de lemn peste antebrațul stâng, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen..
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatei de a lovi cu un par de lemn partea vătămată. Urmarea imediată constă în producerea unor leziuni părții vătămate, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale, aducându-se astfel atingere valorii sociale obiectivate în dreptul fiecărei persoane la protejarea integrității sale corporale. Î. acțiunea inculpatei și urmarea produsă există o legătură de cauzalitate directă.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale - acela că va leza integritatea corporală a părții vătămate, și a urmărit ca acest rezultat să se producă, acționând deci cu forma și modalitatea de vinovăție a intenției directe, prevăzute de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei pe care urmează să o aplice inculpatei instanța a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., după cum urmează:
1. Referitor la limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal instanța a reținut că pentru infracțiunea săvârșită de inculpată art. 182 alin. (1) C. pen. prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
2. În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei comise, aceasta prezintă un pericol social mediu. A., deși este adevărat că a fost provocată de către partea vătămată, inculpata a reacționat foarte violent, lovind-o cu putere peste mână, cu un par de lemn și fără a ține seama de faptul că partea vătămată era o persoană în vârstă.
3. Referitor la persoana infractorului, instanța a reținut că este în vârstă de 48 de ani, are studii medii, are ocupația de bucătar la ". C. din C.-
N. și este căsătorită. Așa cum reiese din fișa sa de cazier judiciar (f. 57 dos. u.p.), nu are antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale și a judecății a avut un comportament nesincer, negând în mod constant fapta săvârșită. Cu toate acestea, s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată de fiecare dată când a fost chemată.
4. În ceea ce privește împrejurările care atenuează răspunderea penală, instanța a reținut în favoarea inculpatei circumstanța prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., constând în săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. A., acțiunile părții vătămate, cunoscut de altfel în comunitate ca o persoană care obișnuiește să consume alcool și să provoace scandaluri, de a răsturna și sparge gălețile cu flori ale inculpatei, reprezintă fără îndoială acțiuni ilicite grave, de natură a îi provoca acesteia o stare de tulburare, care a determinat-o să săvârșească infracțiunea, lovind-o pe victimă.
În acest context, față de împrejurarea că inculpata nu posedă antecedente penale și că a comis infracțiunea în stare de provocare, a fost condamnată de judecătorie la sancțiunea de 1 an închisoare, existând garanții că reeducarea sa va fi posibilă și fără executarea efectivă a pedepsei.
P. aceste motive instanța a dispus suspendarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei pentru un termen de încercare care, în temeiul art. 82 alin. (1) C. pen. va fi de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. instanța va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. instanța a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării, și anume art. 83 și art. 84 C. pen.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată S. G. s-a constiuit parte civilă pentru suma de 150.000 de lei, cu titlu de daune materiale și 100.000 de lei, cu titlu de daune morale.
Potrivit art. 999 C. civ. omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa. P. a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar să fie întrunite patru condiții: existența unei fapte ilicite, o culpă în producerea acelei fapte, un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul provocat. În speță, fapta ilicită a inculpatei a constat în lovirea părții ătămate cu un par de lemn, ceea ce i-a cauzat acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale. Culpa pentru prejudiciul produs este comună, aparținând atât inculpatei, cât și părții vătămate, care a provocat-o pe aceasta să săvârșească infracțiunea.
În ceea ce privește prejudiciul material provocat părții vătămate, susținerile acesteia potrivit cărora ar fi în cuantum de 150.000 de lei nu pot fi reținute. A., marea parte a acestui prejudiciu constă în banii pe care partea vătămată i-ar fi câștigat lucrând pământul, în timp ce, astfel cum s-a arătat deja, aceasta nu mai conducea tractorul și nu mai lucra pământul începând cu anul 2006. Referitor la suma de 12.000 de lei, care ar reprezenta cheltuieli efectuate cu transportul, medicamentele și alimentația părții vătămate, instanța a reținut că este vorba de o sumă excesivă, care nu a fost justificată în niciun fel de către partea vătămată.
În privința daunelor morale, instanța a reținut că fapta inculpatei a provocat fără îndoială suferințe morale părții vătămate, care a stat cu mânaîn ghips și a avut nevoie de 70-75 de zile de îngrijiri medicale pentru a reveni la starea de sănătate de dinainte de săvârșirea infracțiunii. Ținând din nou cont de culpa comună în producerea prejudiciului, instanța a obligat-o pe inculpată să plătească părții vătămate suma de 3.000 de lei, cu titlu de daune morale.
Instanța a luat act că partea vătămată S. C. de U. „. D. O. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. pen. inculpata a fost obligată să plătească părții civile 500 de lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpata D. D. F. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii judecătoriei și rejudecând a se dispune achitarea în baza art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.întrucât nu ea este autoarea infracțiunii imputate prin rechizitoriul parchetului, probele dosarului nefiind certe și credibile, existând astfel un dubiu, ceea ce exclude pronunțarea unei hotărâri de condamnare.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracțiunile deduse spre soluționare instanței - este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
În conformitate cu dispozițiile art.66 alin.1 și art.5/2 din Codul de procedură penală, precum și cu cele ale art.23 alin.11 din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes";; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanța de recurs reține că și jurisprudența Curții Europene a D. O. a statuat în sensul că:
„principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație devinovăție. S. este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu";. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatei i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C. A., cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe și D. contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)
Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus
Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror"; (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din C. E. a D.
O..
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „. cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu";.
A., probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
P. a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie,sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv , fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autoarea infractiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen.este inculpata D. D. F. și că fapta a existat în realitate.
În fața Judecătoriei C.-N., au fost audiați martorii Ș. L., F. M., M. M.,
B. G., B. A., M. V., P. N., S. D., S. G., F. F., D. I., D. R., S. V., iar la 1 martie
2011, în temeiul art.327 alin.3 C.proc.pen., s-a dat citire declarației martorei
R. M. din faza de urmărire penală, dată fiind imposibilitatea acesteia de a se prezenta în fața magistratului, pentru a fi ascultată, datorită vârstei și a stării sale de sănătate.
Este de reținut că nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței, inculpata nu a recunoscut săvârșriea infrațiunii învederând că la data de 24 octombrie 2008, partea vătămată S. G. pe timp de zi i-a adresat injurii, în timp ce trecea prin fața locuinței sale, context în care ea l-a strigat pe soțul său și pe fiul său, să-i vină în ajutor, fără să-i aplice însă nicio lovitură victimei.
În schimb, partea vătămată atât în fața procurorului, cât și în fața instanței de fond, a învederat constant că inculpata D. D. l-a lovit peste antebrațul stâng cu un par de lemn, cauzându-i fractura mâinii, având nevoie pentru vindecare de 75 zile îngrijiri medicale.
Susținerea părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului S.
G. care precizează că a fost sunat de inculpata D. D. imediat după incident, aceasta relatându-i că între ea și partea vătămată ar fi existat „niște îmbrânceli";. Același martor afirmă că la 24 octombrie 2008 a văzut victima pe stradă, „. cu brațul ridicat";.
În același sens declară și martora Ș. L.,(f.87 instanță), precizând că
„imediat după incident, victima a intrat în magazinul alimentar situat în apropierea locuinței inculpatei - imobilul cu nr.16 din str.Principală din satul S., plângându-se că îl doar brațul stâng, care era umflat și înroșit, partea vătămată tot deschidea și închidea pumnul, dar fără să-i spună efectiv martorei în detaliu, ce s-a întâmplat";.
La fel declară și martorul B. A. în depoziția (f.92 instanță) „când partea vătămată a trecut pe lângă atelierul meu, l-am văzut că se ținea de o mână, l-am întrebat ce a pățit și mi-a răspuns uite că mi-au rupt mâna, indicându- i pe cumnații săi, mâna era vânătă și umflată";.
Martorii M. M. și B. G. (f.90-91) nu cunosc nimic în mod direct despre agresiunea comisă de inculpată asupra părții vătămate, relatând doar aspecte referitoare la comportamentul părții vătămate în comunitate, respectiv că acesta consumă frecvent alcool, având nenumărate scandaluri cu fosta soție, F. M.
În acest context, declarația martorei F. M. de la f.88, care este și sora inculpatei D., va fi înlăturată ca fiind vădit interesată, aceasta afirmând „că victima i-a comunicat că a căzut în spatele grajdului și că în aceste condiții și-a rupt mâna stângă. Chiar martora afirmă că i-a spus textual părții vătămate că mai bine și-o rupea și pe cealaltă";. Această declarație care relevă un alt mod de producere a leziunilor suferite de partea vătămată, este singulară, necoroborându-se cu probele științifice, medico-legale și nici cu declarațiile celorlalți martori audiați în dosar.
Martorul M. V. în declarația de la f.107 instanță, precizează textual
„acum doi ani, m-am întâlnit cu victima care avea mâna în ghips șiîntrebându-l ce s-a întâmplat, mi-a relatat că în urmă cu o săptămână a fost lovit de către inculpată cu un par. Lovitura i-a fost aplicată când a trecut pe lângă casa inculpatei, martorul știind că între cele două părți a existat anterior un conflict";.
Și martorul P. N., f.108, arată că „am văzut-o pe partea vătămată cu mâna în ghips însă nu mi-a spus ce s-a întâmplat";.
La fila 109 din fața instanței, martorul S. D., fiul părții vătămate, declară că „în octombrie 2008 m-am întîlnit cu victima care a venit la locuința mea din C., după o vizită la spital. A. mâna în ghips, iar când l-am întrebat ce s-a întâmplat, mi-a relatat că trecând cu o zi înainte pe lângă casa inculpatei și văzând-o la poartă, după ce i-a adresat întrebarea:Ce mai faci florăreaso? aceasta a luat un par pe care îl avea lângă gard cu care a vrut să-i aplice o lovitură în cap însă, victima apărându-se cu mâna stângă, aceasta i-a fost ruptă. Știu că părțile s-au certat de la avere, inculpata, fiind sora mamei mele";.
În același sens declară și martorul F. F., f.131 instanță „într-o dimineață în anul 2008, m-am întîlnit cu victima care mi-a spus că a avut o altercație cu inculpata, am văzut că ținea brațul stâng la un unghi de 9..
În cauză au fost audiați și aparținătorii inculpatei, martorii D. R. și D.
I. Î. declarațiile celor doi martori există contradicții: dacă potrivit martorului D. I. el a fost primul care a ieșit din curte, chemat de către inculpată, și a văzut-o pe partea vătămată în timp ce se îndepărta, din contră, potrivit declarației martorului D. R., el a fost primul care a ieșit în fața curții, partea vătămată fiind deja plecată, iar tatăl său D. I. ar fi venit doar după 5 minute. Conținutul acestor depoziții, contrazicerile flagrante din cuprinsul lor, îndreptățesc instanța de recurs să le înlăture ca vădit nesincere și făcute pro causa, pentru a diminua sau înlătura responsabilitatea penală a inculpatei. Ele nu se coroborează nici cu actele medico-legale ale părții vătămate și nici cu declarațiile celorlalți martori audiați în speță, ale căror depoziții au fost analizate mai sus.
Și martorul S. V. atestă că incidentul dintre inculpată și partea vătămată a avut la bază nemulțumirile ambelor părți în legătură cu partajarea unei moșteniri.
Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declarația inculpatei D. D. F. este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiție în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.
Potrivit art. 69 C.proc.pen., declarațiile inculpatei făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatei trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatei să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatei, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma
„declarațiile pot servi"; iar nu „servesc"; doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatei sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acesteia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond și Curtea au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatei.
Pe de altă parte, declarațiile inculpatei date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Judecăctoria C.-N. a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatei.
Au fost avute în vedere: certificatul medico-legal nr.7919/I/a/1827 din
(...) al părții vătămate; raportul de expertiză medico-legală al victimei nr.1550/II/a/42 din (...); suplimentul la raportul de expertiză medico-legală cu nr.1550, raportul de nouă expertiză medico-legală cu nr.8076/VI/a/49 din (...); procesul-verbal de examinare cu tehnica poligraf a părții vătămate; și declarațiile martorilor Ș. L., B. A., M. V., P. N., S. D., S. G., F. F. care se coroborează perfect cu declarațiile părții vătămate.
Curtea de A. analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatei sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Deși inculpata a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnată pe nedrept, susținerile acesteia nu au suport probator.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpată, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăția inculpatei rezultă fără putință de tăgadă din declarațiile constante ale martorilor Ș. L., B. A., M. V., P. N., S. D., S. G., F. F., R. M. care se coroborează perfect cu concluziile suplimentului la raportul de nouă expertiză medico-legală nr.8076/VI/a/49/2009 al victimei din care rezultă că partea vătămată a avut brațul fracturat, prezentând leziuni traumatice ces-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil o bucată de lemn cu dimensiunile sugerate de către victimă, ce pot data din 24 octombrie 2008.
Este neîndoielnic faptul că partea vătămată și inculpata au avut o altercație verbală, precum și împrejurarea că victima a răsturnat și spart gălețile cu flori ale inculpatei, aflându-se în stare de ebrietate, gest care i-a provocat o stare de puternică tulburare recurentei, care în aceste condiții i-a aplicat o lovitură cu parul peste antebrațul părții vătămate, fracturându-l.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatei, în baza art. 10 lit.c și art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., deoarece evidența identității dintre autor și persoana acesteia este indubitabilă.
Întrucât condamnarea inculpatei s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Și latura civilă a cauzei a primit o corectă rezolvare prin obligarea recurentei la plata daunelor morale către partea civilă, deoarece existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a recurentei și prejudiciul nepatrimonial încercat de victimă, soluția pronunțată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale, stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la C. E. a D. O. și a L. F.
P. motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.proc.pen.
Va obliga pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial, în temeiul art.192 alin.2 C.proc.pen.
P. ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata D. D. F. domiciliată în comuna A., sat S., str. C. nr.16, împotriva sentinței penale nr.238 din (...) a Judecătoriei C.-N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2011.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
M. B. | V. G. D. P. | D. S. |
3 ex. - (...)jud.fond.M. M.
| ← Decizia penală nr. 1787/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1172/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
