CSJ. Decizia nr. 5646/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5646/2002
Dosar nr. 4026/2002
Şedinţa publică din 18 decembrie 2002
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162 din 19 decembrie 2001, Tribunalul Olt, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată iniţial faptelor inculpaţilor O.M. şi O.T., din infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. f) şi i) C. pen. şi art. 239 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. f) C. pen., iar în consecinţă:
1. În baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. f) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au înlăturat faţă de acest inculpat dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., reţinute prin actul de sesizare, iar pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., acestuia i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
2. În baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul O.T. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, perioada de arest preventiv executată, de la 5 martie 2001, la zi, pentru inculpatul O.T., iar de la 12 martie 2001, la zi, pentru inculpatul O.M.
Au fost obligaţi cei doi inculpaţi, în solidar, la 5.383.357 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean Slatina, cu dobânzile legale aferente, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală.
Au fost obligaţi cei doi inculpaţi, în solidar, la 20.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.F. şi la câte 50.000.000 lei, fiecare, cu titlu de daune morale către aceeaşi parte civilă.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 1.000.000 lei lunar prestaţiune periodică lunară către partea civilă D.F., pentru o perioadă de 6 luni, cu începere de la data de 12 noiembrie 2001.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 4.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că:
În după-amiaza zilei de 14 februarie 2001, ca urmare a ordinului Direcţiei Silvice Olt şi al Ocolului Silvic Caracal, în baza unei autorizaţii de vânătoare, pădurarul D.F. s-a deplasat în satul Reşca, ce aparţinea administrativ de comuna Dobrosloveni judeţul Olt, în vederea recrutării personalului necesar pentru o partidă de vânătoare ce urma să se desfăşoare în ziua de 15 februarie, pe fondul de vânătoare 40 Reşca.
Cu câteva zile înainte, mai precis la data de 10 februarie 2001, acelaşi pădurar a surprins pe tatăl celor doi inculpaţi, numitul V.I., tăind arbori de pe fir pe care îi încărca într-un atelaj, în vederea transportării la domiciliu.
În exercitarea atribuţiunilor sale de serviciu, pădurarul D.F., a procedat în cazul mai sus reţinut la întocmirea procesului – verbal, precum şi la confiscarea materialului lemnos şi la obiectele folosite la tăiatul lemnului, faptul acesta provocând o acţiune de revoltă a celor doi inculpaţi, fii lui V.I.
În ziua următoare, inculpaţii s-au deplasat la domiciliul pădurarului P.V., unde au discutat cu soţia acestuia, P.C., în legătură cu cele întâmplate în ziua precedentă, între tatăl său şi partea vătămată D.F.
Cu acest prilej, ambii inculpaţi au proferat ameninţări la adresa celor doi pădurari, fiind înarmaţi cu topor şi cu furcă, afirmând, totodată, că dacă se vor întâlni cu partea vătămată D.F. îi vor suprima viaţa, pentru că nu-i lasă să fure lemne.
Martora P.C. l-a avertizat pe pădurar în legătură cu atitudinea agresivă a celor doi inculpaţi, chiar în ziua de 14 februarie 2001, însă acesta a continuat să-şi desfăşoare activitatea, fiind însoţit de vărul său D.N.
Într-un bar situat în drumul parcurs de partea vătămată şi fratele său, aceştia din urmă i-au zărit pe inculpaţi în timp ce consumau băuturi alcoolice.
Pe fondul unei dorinţe declarate de a se răzbuna pe pădurar, acesta anterior întocmindu-le mai multe procese – verbale de contravenţie, cei doi inculpaţi O.M. şi O.T., au hotărât să plece în urmărirea părţii vătămate, cei doi urcându-se în căruţa lui O.M.
Profitând de întunericul specific unei zile de iarnă, în jurul orelor 18,00, cei doi inculpaţi au surprins victima la poarta numitului D.I., care urma să facă parte din echipa de gonaci necesari desfăşurării partidei de vânătoare din 15 februarie.
Iniţial, pădurarul parte vătămată a fost lovit de inculpatul O.M. cu pumnul în faţă, apoi cu toporul pe care îl avea în căruţă, iar fratele său, O.T., cu furca i-a aplicat mai multe lovituri în cap şi peste membrele superioare, victima suferind un politraumatism cranian cu fracturi deschise la genunchi şi la gambe.
De asemenea, partea vătămată a mai suferit unele plăgi contuze parietooccipitale frontal şi la nivelul piramidei nazale, fracturi de cubitus, cât şi o plagă contuză la nivelul gurii.
Prima instanţă, a mai reţinut că pentru a salva victima, a intervenit martorul D.N., aflat în apropiere, acesta încercând să-l imobilizeze pe O.T., însă a fost şi el lovit cu furca, suferind o leziune la nivelul mâinii drepte cu care s-a apărat.
După consumarea agresiunii, cei doi inculpaţi s-au urcat în căruţa cu care veniseră, apoi s-au îndreptat către domiciliu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei doi inculpaţi, în motivele scrise criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, inculpatul O.M. susţinând că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea severă, iar inculpatul O.T., în esenţă, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, constatând că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt exactă valorificând un probatoriu concludent, pe baza căruia faptelor comise de inculpaţi le-a fost dată o încadrare juridică legală.
Cât priveşte pedepsele principale aplicate fiecăruia dintre inculpaţi s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare juridică a acestora.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul O.M., critica invocată vizând, în esenţă, acelaşi motiv susţinut şi cu ocazia judecării apelului, respectiv greşita individualizare a pedepselor aplicate.
În motivele de recurs formulate în scris de recurent acesta a invocat şi scuza provocării, susţinând că a fost provocat de victimă şi în aceste împrejurări l-a lovit.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate şi din oficiu sub toate aspectele în limitele prevăzute de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., Curtea, constată, că instanţele au pronunţat soluţii corecte, întemeiate pe probele administrate în cauză, stabilind vinovăţia inculpaţilor cărora le-a aplicat pedepse just individualizate.
La dozarea pedepsei aplicate recurentului instanţele au avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social concret, deosebit, al faptelor comise, determinat de modul de acţiune al inculpatului, urmările produse dar şi circumstanţele personale ale acestuia, orientându-se spre o pedeapsă al cărei cuantum şi modalitate de executare să satisfacă scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
În ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că s-ar fi aflat într-o stare de tulburare determinată de o provocare din partea părţii vătămate; Curtea reţine că această apărare nu-şi găseşte suport în probatoriul administrat şi care impune o concluzie contrară, în sensul că inculpaţii au fost cei care au pornit în urmărirea victimei pe care au agresat-o.
Pe de altă parte, aplicarea cu o zi înainte, a unei sancţiuni contravenţionale de către partea vătămată aflată în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, tatălui inculpatului pentru săvârşirea unei contravenţii silvice, nu este o împrejurare de natură a-l provoca pe inculpat, în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., provocându-i o emoţie sau tulburare sub impulsul căreia să fi acţionat.
Ca urmare recursul declarat de inculpat apare ca nefondat sub ambele aspecte invocate astfel că urmează a fi respins ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează a se deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul O.M., împotriva deciziei penale nr. 323 din 19 august 2002 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 12 martie 2001, la 18 decembrie 2002.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2002.
| ← CSJ. Decizia nr. 969/2002. Penal. Art.20 rap. la art.174, 175... | ICCJ. Decizia nr. 5799/2002. Penal → |
|---|
