CSJ. Decizia nr. 1002/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1002/2003
Dosar nr. 563/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 587 din 1 octombrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a II – a penală, în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.A.D. la o pedeapsă de 15 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
A menţinut starea de arest şi a dedus prevenţia de la 1 februarie 1998 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului corp delict şi depunerea lui la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.G.P.M.B.
A luat act că partea vătămată Şt.G. nu s-a constituit parte civilă.
A obligat pe inculpat la plata unei prestaţii periodice cu titlu de întreţinere în sumă de 500.000 lei lunar în favoarea minorului F.S.D., născut la 4 aprilie 1985, de la 1 februarie 1998 până la majorat.
A obligat pe inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în noaptea de 31 ianuarie 1998, în jurul orelor 1,00, în timp ce se afla în incinta „C.M." din B-dul N. Titulescu, inculpatul, pe fondul unor stări tensionate îndelungate, i-a aplicat două lovituri cu un cuţit soţiei sale, F.M., provocându-i leziuni letale.
În concluziile raportului medico–legale de necropsie nr. A3/279/1998 avizat de Comisia de Avizare şi Control s-a stabilit că moartea a survenit urmare a loviturilor aplicate.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul care, însă, a refuzat să pună concluzii.
Apărătorul său a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, redozarea pedepsei, pe care o consideră mult prea mare, în raport de împrejurările comiterii faptei.
Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde gradului de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, precum şi modalităţii în care s-a consumat infracţiunea.
Pe de altă parte s-a reţinut că pedeapsa a fost aplicată ţinându-se seama şi de elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră, apreciindu-se însă de către prima instanţă că în cauză, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante care să determine reducerea pedepsei sub minimul special.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul pedepsei aplicate, pe care o consideră exagerată în raport cu persoana sa şi cu împrejurările concrete în care s-a comis fapta.
Recurentul a solicitat redozarea pedepsei principale şi reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile formulate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că instanţele au aplicat şi respectiv menţinut pedepse just individualizate, la dozarea cărora au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, orientându-se spre o pedeapsă principală care să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Dealtfel, pedeapsa de 15 ani închisoare este situată la limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, o reducere a cuantumului acesteia nefiind posibilă decât ca urmare a reţinerii unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, ceea ce în cauză nu se justifică.
Apărarea recurentului în sensul că ar fi comis fapta în stare de provocare din partea victimei nu poate fi primită. Împrejurarea că victima, anterior decesului avea o comportare indiferentă faţă de recurent, pe care îl şi jignea, nu este o împrejurare de natură să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, sub impulsul căreia acesta să fi acţionat, atâta timp cât între cei doi soţi intervenise o separare în fapt de mai mult timp, iar victima îşi exprimase constant intenţia de a divorţa.
Aşa fiind, pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, o redozare a acesteia fiind nejustificată, astfel că, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), Curtea va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive începând cu 1 februarie 1998 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) şi (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, declarat de inculpatul F.A.D. împotriva deciziei 719 din 27 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 1998, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1001/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1003/2003. Penal → |
|---|
