CSJ. Decizia nr. 1004/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1004/2003
Dosar nr. 4958/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 276/S din 23 august 2002, Tribunalul Braşov, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.V. la 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părţii civile H.I. 15.000.000 lei despăgubiri materiale şi 30.000.000 lei despăgubiri morale, iar părţii civile H.E.O. câte 500.000 lei lunar cu titlu de prestaţie periodică, de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la majorat, precum şi 100.000.000 lei despăgubiri morale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un ciocan în greutate de un kg, cu coadă de lemn în lungime de 25 cm, uzură 100%, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov.
S-a reţinut că în dimineaţa zilei de 17 ianuarie 2002, în timp ce se afla în locuinţă, inculpatul a ucis-o pe V.I.V., prin aplicarea mai multor lovituri în cap, cu ajutorul unui ciocan.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cât şi inculpatul M.V.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia penală nr. 247/A din 30 octombrie 2002, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, a înlăturat circumstanţele atenuante şi a majorat pedeapsa de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre, apelul declarat de către inculpat a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că individualizarea judiciară a pedepsei nu s-a realizat de către prima instanţă cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 8 şi art. 171 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut că, în prezenţa a două expertize psihiatrice cu concluzii contradictorii, se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea efectuării unei noi expertize.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză expertiza psihiatrică este facultativă. Cum însă inculpatul a suferit de o boală psihică, în mod justificat prima instanţă a dispus efectuarea expertizei psihiatrice.
Este de reţinut că şi expertiza, ca şi celelalte mijloace de probă, nu are o forţă probantă deosebită, aşa încât şi aceasta este supusă aprecierii prin prisma examinării tuturor probelor administrate în cauză. Instanţele s-au oprit asupra expertizei mai fundamentate ştiinţific, concordantă cu probele din dosar.
Cum instanţa nu a avut îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 125 C. proc. pen., pentru a se dispune efectuarea unei noi expertize, aşa încât criticile formulate prin recurs, sub acest aspect, se constată a fi neîntemeiate.
Pe de altă parte, aplicarea în cauză a unei pedepse de 10 ani închisoare, la limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, în condiţiile în care reţinerea circumstanţelor atenuante nu se justifică, îndeplineşte condiţiile unei juste individualizări în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi este de natură a asigura scopul şi funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 din acelaşi cod, aşa încât criticile formulate în recurs, şi sub acest aspect, se constată a fi neîntemeiate.
Ca atare, Decizia atacată nu este supusă cazului de casare invocat de către inculpat în recurs.
Totodată, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei nr. 247 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 ianuarie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1003/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1005/2003. Penal. Art.175 c.pen. Recurs → |
|---|
