CSJ. Decizia nr. 1006/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1006/2003
Dosar nr. 5025/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 269 din 16 august 2002 a Tribunalului Dâmboviţa, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. C.G. la 9 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., şi la 10 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., tâlhărie, iar potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, sporită cu un an închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 11 ani.
Tot pentru acest inculpat, în baza art. 83 C. pen., i s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de un an închisoare, ce-i fusese aplicată prin sentinţa penală nr. 276 din 19 mai 1999 a Judecătoriei Răcari, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 şi art. 209 C. pen., şi s-a dispus să execute pedeapsa alături de pedeapsa arătată mai sus, în final inculpatul urmând să execute 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
2. C.V. la 8 ani închisoare în baza art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. şi în baza art. 83 C. pen., i s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 2 luni închisoare, ce-i fusese aplicată prin sentinţa penală nr. 18 din 20 ianuarie 1998 a Judecătoriei Răcari, arătând că inculpatul urmează să execute 9 ani şi 2 luni închisoare.
Ambilor inculpaţi li s-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă, respectiv de la 8 octombrie 2001 faţă de inculpatul C.G. şi de la 9 octombrie 2001 faţă de inculpatul C.V.
În latura civilă, inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile G.N. 50 milioane lei despăgubiri, iar inculpatul C.G. a fost obligat să plătească şi 3.838.150 lei cheltuieli de spitalizare cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei către Spitalul de Urgenţă Bucureşti „Prof. dr. Bagdasar", cât şi 49.000.000 lei daune materiale şi o prestaţie de 800.000 lei părţii civile D.C., domiciliat în com. Stoeneşti.
Inculpaţii au fost obligaţi la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că la 7 aprilie 2001, partea vătămată D.C. şi martorii B.G. şi G.G. se aflau în apropierea pădurii „Boiereasca" de pe raza localităţii Conţeşti, pentru a asigura paza unei turme de oi şi miei, fiind angajaţi de partea vătămată G.N.
La un moment dat, când partea vătămată D.C. a rămas singur să asigure paza turmei, a fost văzut de inculpaţii C.G. şi C.V. care se deplasaseră în pădure cu un atelaj pentru a lua lemne de foc.
Cei doi au luat hotărârea să profite de situaţie şi să sustragă miei.
Ca urmare, inculpaţii s-au îndreptat în fugă, agitând bâtele pe care le aveau asupra lor, pentru a speria pe partea vătămată, ca să abandoneze turma. Întrucât partea vătămată D.C. a rămas pe loc, C.G. l-a lovit de două ori cu o bâtă în cap, reuşind să sustragă ulterior mai multe oi şi miei, retrăgându-se apoi de la locul faptei prin pădure spre comuna Răcari.
În jurul orelor 23,00 au revenit la turma de oi, B.G. şi G.G. şi au găsit pe partea vătămată lovită, aceasta relatându-le că a fost victima a doi agresori, care au sustras oi şi miei din turma pe care o păzea.
În aceste împrejurări, în dimineaţa zilei următoare, G.G. a sesizat organele de cercetare penală.
Constatând prezenţa organelor de poliţie, inculpaţii care se aflau în pădurea de pe raza localităţii, cu intenţia de a valorifica din ovinele sustrase pentru a nu fi depistaţi, au abandonat turma furată şi astfel, s-a putut recupera şi restitui părţii vătămate 80 de oi şi 74 miei, recunoscute după semnele de vopsea aplicate oilor de proprietar.
Inculpaţii au reuşit să fugă şi s-au sustras urmăririi penale, iar la 8 octombrie 2001, inculpatul C.G. a fost identificat şi reţinut.
Certificatul medico-legal şi expertiza medico-legală au stabilit că victima a prezentat leziuni traumatice, fractură craniană ce putea data din 7 aprilie 2001, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii şi partea civilă D.C.
În apelurile lor inculpaţii au susţinut că nu au săvârşit infracţiunile, că declaraţiile verbale date de C.G. nu corespund cu relatările din rechizitoriu.
Apelantul-inculpat C.V. a susţinut că nu a săvârşit faptele şi că nu are nici o vină, că a fost determinat să declare într-un anumit fel, spunându-i-se că fratele său, respectiv C.G., l-a acuzat şi pe el, dar că C.G. recunoaşte că el nu a participat la furtul oilor.
Apelanţii-inculpaţi au solicitat în subsidiar reducerea pedepselor.
Apelantul-parte civilă D.C. a solicitat majorarea despăgubirilor, daune morale şi instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, în vederea recuperării, cel puţin în parte, a prejudiciului produs.
Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile declarate, constatând că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, minuţios analizate şi just interpretate, a stabilit o încadrare juridică corespunzătoare şi a aplicat pedepse bine individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte apelul formulat de partea civilă s-a apreciat că despăgubirile acordate s-au întemeiat pe probele administrate în acest sens, ţinându-se seama de infirmitatea permanentă de care suferă partea civilă, instanţa de fond orientându-se spre un cuantum îndestulător, astfel că, şi acest apel a fost respins ca nefondat.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpaţi care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile invocate în cererea de apel.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că, atât prima instanţă, cât şi cea de apel au reţinut, o situaţie de fapt corectă bazată pe probele administrate în cauză, au stabilit o încadrare juridică corespunzătoare şi au aplicat, respectiv menţinut, pedepse just individualizate, respectând toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Declaraţiile părţii vătămate audiată în cauză se coroborează cu cele ale martorilor, cu procesele verbale de cercetare la faţa locului, cel de constatare, procesul-verbal de restituire a animalelor sustrase, fotografiile judiciare şi în parte cu declaraţiile inculpaţilor, toate aceste probe demonstrând că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
Cererea recurentului C.V. în sensul de a se dispune achitarea sa nu poate fi primită atâta timp cât partea vătămată, martorii şi chiar celălalt coinculpat au relatat despre participarea sa la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, singura infracţiune dealtfel pentru care acesta a fost condamnat în cauza de faţă.
Cât priveşte solicitarea ambilor inculpaţi de a se redoza pedepsele aplicate, Curtea apreciază că instanţele au individualizat corect pedepsele având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care au antecedente penale, au avut o conduită procesuală relativ sinceră, s-au sustras urmăririi penale.
Aşa fiind pedepsele de 11 ani închisoare şi respectiv 8 ani închisoare la care au fost condamnaţi recurenţii C.G. şi C.V., cu executarea în regim de detenţie, la care s-au adăugat şi pedepsele aplicate anterior, a căror suspendare condiţionată a fost revocată, sunt în măsură să satisfacă scopul preventiv şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că o redozare nu se justifică.
Faţă de toate aceste considerente recursurile declarate de inculpaţi sunt neîntemeiate, astfel încât, Curtea le va respinge ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează ca în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), să se deducă din pedepsele rezultante timpul reţinerii arestării preventive pentru fiecare recurent la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii C.G. şi C.V., împotriva deciziei nr. 457 din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive pentru C.G. de la 8 octombrie 2001 şi pentru C.V. de la 9 octombrie 2001, la zi, pentru ambii recurenţi.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1005/2003. Penal. Art.175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1007/2003. Penal → |
|---|
