CSJ. Decizia nr. 1009/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1009/2003
Dosar nr. 4866/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 211/S din 28 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 869/2002 inculpatul S.A. a fost condamnat în baza art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), instanţa a computat din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 02 aprilie 2002, până la data pronunţării hotărârii şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
Instanţa a constatat de asemenea, că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat integral.
În baza art. 169 C. pen., instanţa de judecată a restituit părţii vătămate U.M. cuţitul de bucătărie de plastic de culoare roşie cu vârf rotunjit, lungime totală de 18,5 cm., lungimea lamei 9,5 cm. şi lăţime de 1,5 cm. aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov, conform procesului verbal din 22 aprilie 2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul S.A. provine dintr-o familie dezorganizată şi până la vârsta de 18 ani a fost crescut la Casa de copii din oraşul Victoria, jud. Braşov. Neavând o locuinţă stabilă, după părăsirea instituţiei respective, inculpatul a locuit temporar la diferite cunoştinţe sau prin staţiile C.F.R, iar la sfârşitul lunii februarie 2002 a fost găzduit de martorul O.T. în garsoniera sa.
Cu acest prilej i-a cunoscut şi vizitat la domiciliu de câteva ori pe partea vătămată U.M. şi martorul U.G. care locuiau în acelaşi imobil.
În noaptea de 21 martie 2002 în jurul orelor 2330 întorcându-se la locuinţă sub influenţa băuturilor alcoolice şi găsind uşa de acces încuiată, inculpatul s-a deplasat la apartamentul părţii vătămate U.M. pentru a o căuta pe gazda sa.
După ce a fost invitat în locuinţă şi a constatat că partea vătămată era singură, inculpatul a luat hotărârea de a sustrage banii şi bijuteriile aparţinând acesteia, astfel că i-a cerut proprietarei să-i indice locul unde sunt ascunse.
Fiind refuzat, inculpatul a lovit-o pe victimă în mod repetat cu pumnul în zona feţei şi a toracelui doborând-o pe covor, a strâns-o cu mâinile de gât şi i-a produs o tăietură superficială la nivelul gâtului cu ajutorul unui cuţit găsit în apropiere.
După exercitarea violenţelor, inculpatul i-a luat victimei 2 verighete de pe degete şi cheia locuinţei din buzunarul halatului cu care era îmbrăcată, după care a căutat prin casă şi alte obiecte de valoare. În final, a pus într-o plasă mai multe bunuri alimentare şi a schimbat locul televizorului cu intenţia de a le însuşi la plecare, însă nu a apucat să realizeze acest lucru deoarece la faţa locului a venit martorul U.G., fiul părţii vătămate.
Având o prezenţă de spirit deosebită şi profitând de starea de şoc psihic a părţii vătămate care nu mai putea replica, inculpatul S.A. i-a relatat martorului respectiv că a venit în locuinţă în urma strigătelor de ajutor ale victimei care fusese jefuită anterior de doi tineri necunoscuţi.
Profitând apoi de neatenţia persoanelor sosite la faţa locului, a şters urmele papilare lăsate pe televizor şi a relatat aceiaşi variantă lucrătorilor de poliţie care, induşi în eroare l-au exclus iniţial din cercul persoanelor suspecte şi l-au acceptat ca martor asistent cu ocazia cercetării la faţa locului.
A doua zi dimineaţă, inculpatul s-a deplasat din nou la locul faptei şi a ameninţat-o pe partea vătămată să susţină în faţa poliţiştilor varianta sa, potrivit căreia, a fost atacată de două persoane necunoscute, iar după ce a primit toate asigurările necesare i-a înapoiat cheia de la imobil sustrasă în noaptea precedentă.
Ulterior, cu ocazia unor percheziţii domiciliare şi corporale, lucrătorii de poliţie au identificat cele două verighete în sacoşa de voiaj aparţinând inculpatului, fapt ce l-a determinat să recunoască săvârşirea faptei.
În urma agresiunilor exercitate de inculpat, partea vătămată U.M. a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 12 – 14 zile de îngrijiri medicale potrivit raportului de constatare medico – legală nr. 802/E din 22 martie 2002 a S.M.L. Braşov.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul S.A.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului, iar inculpatul a solicitat reducerea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 215/Ap din 09 octombrie 2002 Tribunalul Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 211 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte individualizarea juridică a pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând în aceste limite, ca urmare a înlăturării prevederilor art. 74, ţi art. 76 C. pen., a majorat pedeapsa aplicată inculpatului S.A. de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani închisoare.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.A. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei, considerând că nu se justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege faţă de pericolul social al faptei săvârşite, de modalitatea concretă de comitere a infracţiunii şi de periculozitatea persoanei inculpatului.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţele trebuie să ţină seama de dispoziţiile Părţii generale din Codul penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Verificând Decizia atacată în raport de aceste dispoziţii Curtea constată, că pedeapsa aplicată de instanţa de apel ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante reţinute de prima instanţă, a fost corect individualizată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât să fie asigurat scopul pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
La stabilirea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere pe lângă pericolul social concret al faptei, determinat de împrejurările comiterii acesteia şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, a fost sincer pe parcursul procesului, apreciind în mod justificat că o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este în măsură să răspundă scopului coercitiv şi mai ales preventiv al pedepsei, prevăzute de legiuitor, neimpunându-se o majorare a acesteia.
Ca urmare, recursul declarat de parchet este nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei nr. 215 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul S.A., ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 2 aprilie 2002, la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1007/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 10/2003. Penal → |
|---|
