CSJ. Decizia nr. 1080/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1080/2003
Dosar nr. 5311/2002
Şedinţa publică din 4 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 807 din 5 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4204/2002, în baza dispoziţiilor art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G.G., la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată N.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat inculpatul la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei în sumă de 350.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 4 iunie 2002, partea vătămată N.L. se deplasa pe str. Doamna Ghica, oprindu-se în faţa unui stand pentru a face cumpărături. În timp ce aceasta se pregătea să achite preţul cumpărăturilor, din spate, un individ necunoscut i-a smuls lanţul din aur pe care îl purta la gât şi a fugit având bunul sustras în mână. Partea vătămată a început să strige solicitând ajutorul trecătorilor şi a pornit în urmărirea acestuia, solicitându-i să-i restituie bunul sustras. Iniţial, acesta nu a recunoscut, dar cei doi au fost observaţi de un angajat al complexului M.B., respectiv de paznic care a sărit în ajutorul părţii vătămate, împreună conducându-l pe individ în cabina postului de pază. La insistenţele părţii vătămate şi ale martorului D.G., speriat fiind şi de intenţia acestora de a chema organele de poliţie, individul le-a spus că a aruncat lanţul sustras la rădăcina unui copac aflat în faţa postului de pază.
Împreună cu autorul, partea vătămată şi martorul s-au deplasat la locul indicat unde au găsit bunul sustras după care au anunţat organele de poliţie.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că a consumat o cantitate de alcool la domiciliul său, după care a plecat spre locul de muncă. În drum spre patronul la care lucra, a observat-o pe partea vătămată şi s-a hotărât să-i smulgă lanţul de la gât.
După smulgerea lănţişorului, a fugit şi l-a aruncat în apropierea unui pom.
De asemenea, a fost audiată şi partea vătămată N.L., care a declarat că la data de 4 iulie 2002, se afla pe str. Doamna Ghica, unde voia să facă cumpărături de la un comerciant din zonă. Până să achite contravaloarea cumpărăturilor, s-a simţit strânsă de gât, nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat, dar a văzut pe cineva fugind de lângă ea. A observat că de fapt i-a fost smuls lanţul. Partea vătămată a pornit în urmărirea inculpatului, pe care l-a prins cu ajutorul martorului D.G., paznic la un cămin de bătrâni.
Din declaraţiile martorului D.G., paznic la complexul „M.B.", situat pe str. Ripiceni, a rezultat că la data de 4 iulie 2002, s.
afla de serviciu, când a auzit pe stradă strigând după ajutor. Ieşind pe stradă, a observat o femeie care alerga după un tânăr strigând „Ajutor, prindeţi hoţul", astfel l-au prins pe inculpat, l-au introdus în cabina postului de pază unde-şi desfăşura activitatea şi ameninţându-l cu poliţia s-a hotărât să-i restituie lănţişorul din aur.
Analizând prin coroborare întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că la data de 4 iunie 2002, în timp ce se afla pe str. Doamna Ghica, inculpatul s-a îndreptat către partea vătămată, prin spate, şi i-a smuls lănţişorul de aur de la gât.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că aceasta nu este suficientă pentru a-şi atinge scopul, iar în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 741 din 13 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţând sentinţa atacată şi, rejudecând, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
A aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut celelalte dispoziţii.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, însă nu a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul P.G.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei.
Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat corect că, în cauză, nu se impune a fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere că fapta sa prezintă un grad ridicat de pericol social, modalitatea de comitere a faptei denotă periculozitatea inculpatului, care a acţionat într-un loc public, profitând de aglomeraţie, producându-i părţii vătămate leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Pe de altă parte, este adevărat că inculpatul a recunoscut fapta, însă numai după ce a fost imobilizat şi ameninţat că va fi denunţat organelor de poliţie.
Aşa încât, Decizia instanţei de apel, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare este corectă.
Faţă de aceste considerente, solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei nu poate fi primită, în cauză fiind stabilită o pedeapsă corespunzătoare criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopurilor pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.
În consecinţă, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.G. împotriva deciziei penale nr. 741 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 iulie 2002 până la 4 martie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1079/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1081/2003. Penal → |
|---|
